chirica şui 1
 
Cel mai penal primar de mare oraş din ţară, MIhai Chirica, şi-a făcut un raport de activitate pentru 2021. Evident, acolo totul e roz şi minunat iar Iaşul mai are doar un pic până să ajungă din  urmă Dubai-ul. Nu sunt probleme cu poluarea deşi Iaşul este de 3 ani în topul naţional al oraşelor cu cel mai otrăvit aer din ţară. NU sunt probleme nici cu investiţiile deşi Primăria nu a atras nici 1 euro şi nici 1 leu prin mari proiecte. Nu sunt probleme nici cu şcolile şi grădiniţele deşi Primăria nu a construit nici o unitate nouă iar populaţia Iaşului aproape s-a dublat în ultimii 10 ani. Nu e nici o problemă, potrivit lui MIhai Chirica, totul e minunat. Cât despre dosarele penale - 6 la nivel oficial şi cel puţin 5 neoficial în care Mihai Chirica este cercetat - , nici ele nu există în raportul primarului. Mihai Chirica trage totuşi o conlcuzie beton: "Nu e ușor, dar putem spune că suntem pe drumul cel bun". 
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
chirica ride caraghios
 
"În cursul dimineții de astăzi Compania Națională de Investiții SA a înregistrat (cu numărul 15.104 / 24 martie 2022) documentația realizată de Primăria Municipiului Iași pentru construirea Sălii Polivalente „Regina Maria”.", anunţă pe Facebook Primăria Iaşi. Deşi anterior declarase de cel puţin 10 ori că "gata, facem sala", primarul Mihai Chirica explică acum că de fapt altfel stau lucrurile: "contăm pe sprijinul guvernamental pentru acest proiect încă de anul trecut, după ce, în urma solicitărilor noastre, Compania Națională de Investiții SA a inclus acest obiectiv pe lista sinteză din cadrul subprogramului Săli de sport. Am discutat și am primit garanții că acest proiect se numără printre prioritățile Guvernului de la domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, fostul premier, domnul Florin Cîțu, precum și domnul ministru al Dezvoltării, Czeke Attila, cărora le mulțumesc și pe această cale!”, a declarat Mihai Chirica.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
chirica ride caraghios
 
Cel mai penal primar de mare oraş din ţară a "rezolvat" ceea ce NATO, ONU şi UNICEF nu sunt în stare să facă de mai bine de 3 săptămâni. Mihai Chirica a anunţat care este soluţia pentru încheierea războiului din Ucraina: "dacă cei doi domni politici mari ai lumii, unul mai mare ca ălălat, Putin şi Zelinski, reuşesc să intre împreună într-o boxă şi ies lămuriţi de acolo, lumea intră pe un drum mai bun. Dar asta depinde foarte mult de înţelepciunea cu care abordează problema războiului", a spus Mihai Chirica la video-chat-ul său nr 1, Iasi TV Life. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

nicultia

Un speculant imobiliar care i-a dat bani serioşi lui Mihai Chirica (s-a dus cu plicul gros la celebra cumătrie a primarului) dar scuipa ieşenii obişnuiţi (https://www.topiasi.ro/homepage/topiasi/19415-stăpânii-iașului-megalodon-vs-biban.html?tmpl=component&type=raw) pretinde că amenajează un nou PALAS în Copou. Daniel Niculiţă (locul 29 în topul celor mai bogaţi ieşeni - detalii aici Top cei mai bogati ieseni (21- 30) - topiasi.ro) construieşte 7 blocuri undeva în capătul Copoului şi, pentru a forţa vânzarea apartamentelor, susţine că amenajează acolo o grădină. Tocmai această grădină este asemănată de Niculiţă cu PALAS  - "spațiul verde din Copou Garden Residence va include alei de promenadă, zone de relaxare, terenuri de tenis, zone pentru alergat, parcuri de joacă pentru copii sau patinoar în sezonul rece, motiv pentru care proiectul și-a câștigat numele de Palas-ul Copoului”. 

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
palas campus noaptea 1"Prioritatea zero a grupului este finalizarea PALAS Campus - cea mai mare clădire de birouri din România. A fost  ridicată în doar un an şi jumătate cu primul credit verde acordat în România de o divizie a Băncii Mondiale. Nu am renunţat nici la cea mai înaltă clădire de birouri, adică turnul de 155 m înălţime de la Timişoara. Dar din cauza COVID acest turn va fi realizat etapizat. Noi am am spus, nu suntem un dezvoltator speculativ, nu construim fără să avem clienţi, iar din cauza pandemiei am închiriat doar 30.000 mp de birouri în acea clădire. Restul, până la 55.000 mp vor fi realizaţi ulterior. Dar clădirea e făcută în aşa fel încât să suporte o înălţime de 155 de metri", a spus miercuri Raluca Munteanu, director de dezvoltare al grupului IULIUS. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
mitropolia.iasi 1024x683
 
Mitropolia Moldovei și Bucovinei plănuieşte să ridice în capăt CUG, în curtea centrului ”Providenţa”, a 68-a biserică ortodoxă din Iaşi. Iaşul este, de departe, oraşul român cu cele mai multe lăcaşe de cult. Interesant este că în ultimii 30 de ani la Iaşi nu s-a construit nici o autostradă, nici o şosea reală de centură, nici un spital regional de urgenţă, dar s-au ridicat 25 de biserici ortodoxe. 
       
Mitropolia Moldovei nu a avut niciodată vreo poziţie publică de sprijinire a autostrăzilor Iaşi - Târgu Mureş (A8) şi Ploieşti - Paşcani (A7). În schimb a fost tot timpul în siajul autorităţilor locale, primind la schimb donaţii de zeci de milioane de euro, bani folosiţi pentru construcţia sau reparaţia de biserici. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
maricel popa
Seful Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Vasile Cepoi, ameninţă să blocheze construcţia autostrăzii Moldovei pe tronsonul Bacău - Paşcani. În condiţiile în care nici un alt DSP de pe traseul A7 nu a pus beţe în roate amintitului proiect s-a trezit PSD-istul Cepoi să ceară un nou studiu de impact asupra sănătăţii cetăţenilor după construcţia A7, studiu care ar împinge realizarea autostrăzii după anul 2026, caz în care s-ar pierde cele 3,5 miliarde euro alocate de UE prin PNRR. Studiul de sănătate a fost avizat deja anterior de DSP Iaşi, ca şi de DSP Bacău, Neamţ, Vrancea, Buzău şi Prahova, avize acordate la obţinerea studiului de mediu. Deci, clar, blocajul făcut acum de DSP Iaşi nu este întâmplător. 
PSD refuză să explice de ce blochează autostrada
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
remington bivolariDacă în sudul țării, la Deveselu, americanii au instalat un scut antirachetă, în nordul ţării strategia este alta, dar tot cu investiţii uriaşe. Ultima lovitură este dată în capătul Iașului, lângă Prut, unde este în curs de construcţie o fabrică trăsnet ce va înghiţi la final 300 milioane dolari. "Suntem in grafic cu planul de investitii avand in acest moment 80% deja construit din intregul proiect", a declarat scurt Mihai Haraga, ieşeanul care i-a adus pe americani şi i-a convins să investească munţi de dolari în comuna Bivolari. Banii vin, preponderent, de la gigantul Remington SEEDS (cel mai mare prestator de servicii de multiplicare seminte din lume) și au ”produs” cea mai mare fabrică din Europa specializată in prelucrarea semințelor pentru agricultura.   
      
Fabrica este o veritabilă "rachetă" agricolă, înglobând tehnologie şi aparatură de top mondial. "Din ce ştiu eu au adus aparatură multă, 5 ani au tot cărat şi instalat. Nu e o firmă care îşi ia laptopurile şi pleacă din ţară la primul hop, au venit să stea aici zeci de ani", ne-a povestit un funcţionar din Primăria Bivolari. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
apa bacau
 
După o săptămână de secetă luni a fost reluată furnizarea de apă în oraşul Bacău. Dar asta doar pentru scurt timp, mulţi locuitori din zonele mai înalte reclamând că stau în continuare pe uscat. "E un consum enorm şi nu ajunge apa acolo", au pretextat oficialii regiei locale de apă (numită pompos "Compania Regională de Apă"). Unii politicieni au anunţat însă că aau apărut noi avarii şi că, oricum, pierderile din conductele CRAB sunt de 60%. În ciuda acestei situaţii evident catastrofale nimeni nu cere ajutorul Iaşului, deşi APAVITAL anunţă de 3 ani că poate furniza imediat apă pentru încă 1.000.000 de consumatori
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
santier family market 4 min
 
 
De câte piese tip "LEGO pentru oameni mari" credeţi că e nevoie pentru a construi un mall? Grupul IULIUS anunţă că el a reuşit această performanţă cu doar 320 de piese. E drept, vorbim de grinzi de 24 de metri lungime și greutate de 18 tone plus stâlpi de 12 metri înălțime și greutate de 20 toneCele 320 de prefabricate au fost utilizate la ridicarea unui mall de dimensiuni mai mici - proiectul Famili Market de la Miroslava.
     
Reamintim, IULIUS ridică un centru comercial similar şi în zona Socola. Ambele minimall-uri vor fi date în folosinţă la jumătatea acestui an. 
     
Investiţia totală în aceste 2 LEGO-uri de mari dimensiuni este de 17 milioane euro, majoritatea banilor provenind dintr-un credit acordat de CEC Bank.   
 
santier family market 3 min
santier family market 2 min
 
santier family market min
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

chirica alexe 1000x600

Cadou de la partid în prag de sărbători: consilierul PNL Eduard Boz a fost numit în urmă cu câteva săptămâni director executiv al Asociației Metropolitane de Transport Public Iași. Acesta nu are însă motive serioase de bucurie, deoarece, deși i s-a fixat un salariu care se apropie de 2.000 de euro, bani în mână, nu va vedea prea curând vreo lețcaie. Asociația nu are fonduri, deoarece nu a strâns cotizațiile de la membrii, adică de la Consiliul Județean, Primăria Iași și celelalte primării ale comunelor din Zona Metropolitană. Mai mult, proaspătul director Boz nu are nici birou.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
urtoi min
 
«Pentru cei care nu știu și în mod special pentru "luptătorii" AUR...
       
Au mai rămas 96 de zile până la predarea Acordului de Mediu pentru tronsoanele Tg.Mureș-Miercurea Nirajului și Leghin-Tg.Neamt, de pe Autostrada UNIRII-A8!
       
Proiectantul spaniol Acciona și-a asumat ca ultim termen de predare data de 30 Aprilie 2022. 
     
 După această etapă se pot stabili indicatorii tehnico-economici și se poate lansa licitația de Proiectare + Execuție. 
       
Dacă se va respecta acest termen, atunci putem spune că anul acesta am putea avea o primă licitație de execuție pe două tronsoane din A8, cu finanțare prin PNRR, după 15 ani de promisiuni!
96 de zile...», scrie pe Facebook activistul Cătălin Urtoi. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
dascalu topiasi 2021 deschidere minSeria de minuni marca Iulian Dascălu continuă cu un nou episod uluitor: a câştigat la Bursă, în numai 2 săptămâni, aproape 30 de milioane de euro. Cum a fost posibil aşa ceva? Vedeţi mai jos o lecţie ce arată că şi România poate fi ţara tuturor posibilităţilor. 
 
Care e vraja
       
Adunarea Generală a Carbochim Cluj a decis pe 5 ianuarie să vândă terenul fabricii - 12 hectare amplasate într-o zonă semicentrală a Clujului - și să cumpere altul. Vânzarea  celor 12 hectare trebuie să se facă pentru minim 345 de euro/metru pătrat fără TVA, care include și costul demolării construcțiilor existente (în total 41 de milioane de euro) iar relocarea fabricii ar urma să coste maximum 3,5 milioane de euro. Firma Carbochim este deținută în proporție de 75,8% de Carbo Europe, companie controlată de Iulius Holding SRL (compania mamă a Grupului IULIUS) şi de către Iulian Dascălu, prin intermediul companiilor Carbo One BV şi Carbo Two BV. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
chirica bosumflatMinisterul de Interne, condus de liberalul Lucian Bode, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi iar în urma acestui demers a fost deschis un nou dosar penal cu bătaie spre Mihai Chirica. Este al 5-lea dosar penal oficial pus în cârca primarului PNL de Iaşi, 3 fiind deschise de procurorii antiMafia (DIICOT) iar unul de DNA (aici Chirica a fost deja trimis în judecată).  Dincolo de acest record incredibil (5 dosare penale oficiale plus altele necunoscută încă public) sare în ochi faptul că un ministru PNL l-a "medaliat" acum pe "diamantul" PNL Iaşi
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

iohannis

 

Preşedintele asociaţiei "Împreună pentru A8" îi avertizează pe liderii politici ai României să nu mai vină cu promisiuni goale la Iaşi, cu ocazia zilei Unirii. "Pe 24 ianuarie 2022, ii asteptam pe: Președintele României, Dl Klaus Verner Iohanis, Dl Prim Ministru Nicolae Ciuca, Ministrul Apararii, Dl Vasile Dâncu si alti demagogi care vin sa ne vanda iluzii, la Iasi. Vrem sa dansăm" Împreună" traditionala Horă a Unirii in Piata Unirii.

Moldovenii sunt nerăbdători să mai primească niste promisiuni legate de autostrazi, A8, A7, A13, siguranța geo strategica si dezvoltare economică", anunţă Ionel Apostol.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

Mai multe Articole...

  1. Cum să nu "înflorească" Iaşul? Şeful judeţului dădea dimineaţă cu "subsemnatul" în faţa procurorilor iar primarul făcea poze în divizia B
  2. Povestea suceveanului care are pe mână o afacere de peste 11 miliarde de dolari şi este cel mai puternic român dintr-o companie prezentă în toată lumea
  3. Festival pe Facebook-ul lui Chirica: i se arată cătuşele şi i se recomandă "zeamă de varză murată"
  4. Investiții în parcuri, școli, spitale, autostradă? Primarul Iașului are alte priorități, încă mai are averea sechestrată de procurori
  5. Funcționarii lui Chirica au intrat în imobiliare. Omul care controlează dezvoltatorii face blocuri în Moara de Vânt
  6. Un afacerist format la Iași vrea să cumpere cea mai mare rafinărie din România
  7. O firmă din Iași este pe locul 2 în topul căutărilor pe Google când vine vorba de Educație
  8. Cel mai performant mall din țară pe perioada pandemiei COVID a fost PALAS Iași
  9. Autostrada Bacău - Brașov ar costa minim 3,48 miliarde euro și UE nu dă nici un cent. Ce va mai face acum mafia PSD Bacău?
  10. Fermierii milionari ai Iașului: unul e acuzat că a ”cumpărat” TVR Iași, altul că a tăiat cu sabia un tractorist
  11. Ambasadorul Germaniei în România s-a fotografiat cu penalii 1 și 2 ai Iașului
  12. ”Vrednic este”
  13. „Tablă” Alexe promite autostrăzi și inele rutiere fără număr, fără număr
  14. A înnebunit lupul: șeful PALAS s-a dus la TELE M și a fost lăudat acolo 50 de minute
  15. Directorul Aeroportului îi amenință pe unii taximetriști pentru că nu transportă turiști, mai ales cei străini, pe distanțe scurte
  16. Unul din cei mai importanți angajați ieșeni ai statului le bate obrazul tuturor politicienilor: ”s-au rupt de realităţile efective ale lumii în care trăim”.
  17. Iasinghton
  18. Pentru că nu are nimic făcut de el, primarul PeniHill se laudă iar cu tramvaiele aduse la Iași de UE. Mesajul a generat un șuvoi de critici din partea ieșenilor
  19. Singurii manageri ieșeni nominalizați în top 100 CEO din România
  20. Vin dosarele penale? Chirica face eforturi disperate să fie băgat în seamă de Florin Câțu deși premierul și viitorul șef al PNL a refuzat repetat să se asocieze cu penalul PeniHill
  21. Cât de mare și tare este Iulian Dascălu în ochii unui ”general” al său: ”nici comuniștii, cu toate resursele lor, nu s-au încumetat la așa ceva”
  22. Începe prima autostradă Iași - Chișinău
  23. Emil Boc interzice construirea unui nou mall la Cluj, protejînd, indirect, Iulius Mall-ul de acolo
  24. Apartamente la PALAS? Da, dar cam peste case
  25. Apariție surprinzătoare a celui mai bogat ieșean din istorie: ”cine face echipă cu mine ajunge geniu”
  26. Aici sunt milioanele lui Costel? Drujbele masacrează în continuare cea mai mare pădure de lîngă Iași deși judecătorii au interzis expres asta
  27. Ce proiect de țară? Ce Unire? Nici Johannis și nici Maia Sandu nu au pomenit de vreo autostradă Chișinău - Iași - Târgu Mureș
  28. Manelistul dublu penal Chirica pretinde că e interesat de autostradă. Iar celălalt penal de calibru al PNL Iași, ”Tablă” Alexe, îl aplaudă și-i face dedicații
  29. În Pașcani sunt străzi neiluminate dar primarul a pus lămpi moderne cu leduri pe un câmp unde avea un saivan
  30. Fostul primar PSD al Pașcaniului a asfaltat cu bani publici o stradă către firma sa, încălcând flaghrant legea. Noul primar, PNL, îl acoperă invocând ”secretul fiscal”
  31. Iașul este cel mai conectat cu SUA dintre marile orașe române iar Amazon Iași va fi cea mai mare firmă, peste MOL, Bosch sau Emerson
  32. Patriarhul Daniel la Putna: ”Dumnezeu lucrează în mod surprinzător”
  33. E listat la bursă și se laudă la București că a început încă din 2020 un ”cartier verde” la Iași, dar de fapt pe teren sunt scaieți
  34. ”De ce Guvernul nu anunță oficial depunerea SF-ului pentru A8? Are ceva de ascuns? Noi ne pregătim de proteste stradale”, țipă activiștii
  35. Harabagiu și-a cumpărat o casă în centrul Iașului. 70.000 de euro lipsesc din tranzacția notarială
  36. Irina Schrotter dezvăluie lupta cumplită pentru supraviețuire
  37. Un medic ieșean ce a contestat vehement măsurile antiCOVID a fost pedepsit exemplar
  38. De ce în Timișoara curg sutele de milioane de euro iar la Iași e ZERO? Chirica: ”păi dacă n-am avut viceprimari și city manager am stat eu mereu la Primărie”
  39. Vreți competență? Chirica o spune pe șleau: ”l-am numit pe Movilă city manager al Iașului pentru că am nevoie de voturile PMP”
  40. Chirica și polițaii lui, gogomanii Iașului
  41. Desfășurare incredibilă de forțe la Romanian Fashion Week, cel mai cunoscut eveniment dedicat industriei modei românești
  42. 4 ani de la înființarea celui mai activ ONG proautostradă
  43. În mai puțin de 1 an Dascălu a ridicat cea mai mare clădire de birouri din țară. Dacă și autostrada s-ar construi cu aceeași viteză...
  44. Bombă: Moldova riscă serios să rămână fără autostradă până în 2030
  45. IOAN NANI, ANTIBIOTICE: "Este timpul să constatăm că avem industrie farmaceutică şi să o susţinem"
  46. În timp ce activiștii proautostradă puneau un banner imens peste sediul PNL lui Costel Alexe i se arătau cătușele
  47. NU IZOLAȚI IAȘUL!
  48. Presați de activiștii proautostradă, spaniolii vin cu milioane de euro de la Madrid să termine o lucrare pe care o lălăiseră până acum
  49. Palas Campus Iași obține primul credit verde acordat de IFC unei companii românești
  50. ”Tablă” Alexe dă semne de resuscitare dar i se pregătește o umilință imensă
  51. Investiţi în România! Vetro Solutions pune în funcţiune fabrica de medicamente veterinare de la Iaşi în vară. Compania este în discuţii şi cu potenţiali parteneri pentru care ar putea produce sub contract
  52. Raluca Fiterman, CEO, Arcadia: „ Anul acesta, am investit, până acum, 10 milioane de euro”
  53. Cel mai bătăios activist proautostradă garantează la București că Dascălu e capabil să facă un PALAS cum nu mai există în Europa
  54. Dascălu construiește concomitent la Iași cea mai mare clădire de birouri din țară + 2 mini-mall-uri iar acum scoate la iveală și a 4-a „perlă”, în Copou
  55. Oameni de afaceri din Iași, Suceava, Neamț și Botoșani vin la marșul pro autostradă de pe 10 aprilie.
  56. La 4 luni după exit, TE-Rox Prod are cu 200 de angajați mai puțini iar Doina Cepalis dă lecții publice antreprenorilor care nu și-au vândut încă afacerile
  57. Industriaș ieșean: ”am pierdut brusc 30% din cifra de afaceri din cauza lipsei autostrăzii. Pentru noi e mai importantă autostrada spre Vest decât cea spre București”
  58. Dacă s-ar construi autostrada în ritmul în care se face PALAS-ul....
  59. Cum a ajuns brandul Arcadia din Iaşi, din domeniul medical privat, la peste 100 mil. lei într-un deceniu: „În fiecare an investim cel puţin 70% din profitul generat“
  60. Alexe are 2 dosare la DNA? Șeful procurorilor anticorupție explică de ce nu a fost încă arestat ”soarele” PNL Iași
  61. Iașul bate Bacăul chiar și cînd e condus de ”chelneri”
  62. Ministrul Economiei și premierul fac scandal după ce funcționari din Iași par să fi direcționat 230 milioane lei în nici 48 de ore către anumite firme (2)
  63. Apostol confirmă indirect evaluarea de 300 milioane euro a grupului KOSAROM și se laudă: ”acum avem credite de peste 30 milioane euro la dobânzi cum nu au nici cei din Vest”
  64. ”Agaricii” cer Bucureștiului 850 milioane euro pentru autostradă, Chirica cere milă pentru dosarul penal
  65. Un milionar ieșean a suferit crunt din cauza COVID așa că, pe banii săi, a deschis 2 centre de vaccinare.
  66. Pentru că a cerut șpagă 22 tone de tablă, a ajuns la DNA și însuși președintele României i-a recomandat să se „autosuspende” Costel Alexe nu demisionează. Pentru că s-a lăsat șantajat, cel care a dat șpaga a fost demis
  67. Patron ieșean: ”dacă cineva din firmă nu vrea să se vaccineze restructurez postul său”
  68. Vârfurile economice din Iași sunt Antibiotice și PALAS - susține ziarul de business nr 1 din România (2)
  69. În baza PNL și PSD ne mănâncă ciorile: până în 2025 Moldova nu vede nici o autostradă
  70. Cât de ocrotit e Chrica de DNA? I-a desființat singurul dosar pe care i-l deschisese
  71. Nici judecătorii nu opresc Mafia Imobiliară. Chirica evident că nu vede nimic
  72. Chirica amenință regia de apă: ”poate le luăm contractul de concesiune și-i lăsăm fără locuri de muncă”. Șeful ApaVital: ”legea e de partea noastră”
  73. Industriaș simbol al Iașului: ”ordonanțele lui Dragnea m-au făcut să-mi pară rău pentru prima dată că am investit în România”
  74. Fostul deputat PSD Iași Valer Dorneanu ar fi pierdut 22.000 de lei lunar dacă se impozitau pensiile speciale
  75. Generalii care l-au pus pe Chirica să încerce spargerea PSD îl pun acum să dinamiteze PNL
  76. Cum a furluat primarul PNL 9 hectare
  77. Dascalu l-a ”razgândit” pe Ludovic Orban, premierul anunțînd oficial ca susține Iulius Group să facă megaPALAS-ul din București în orice condiții
  78. ”Da, mutăm autostrada de la Iași la Bacău pentru bunăstarea băcăuanilor”, spune ministrul PSD-ist al Transporturilor. PNL nu îndrăznește să nege bomba
  79. Chirica a promis câtorva sute de ieșeni din Dacia că le protejează un părculeț dar apoi a autorizat acolo 3 blocuri noi. PNL, hai cu admirația și felicitările
  80. Pentru ca are destule preșuri universitare de care să-și șteargă papucii rectorul TuDorel și-a luat, pe bani publici, suport de picioare cu încălzitor
  81. Un deputat PNL și frate de consilier prezidențial preia de la Adomniței ștafeta proamericanismului
  82. Locul 1 al PNL Iași pentru Camera Deputaților îi face statuie ambasadorului SUA. Ce urmărește?
  83. Un cunoscut colaborator al Primăriei denunță mutilarea urbanistică a Iașului de către mafia imobiliară
  84. Mihail DORUŞ: 31.140 lei/lună pentru directorul tehnic de la APAVITAL; veniturile salariale au crescut cu 13,5%… iar profitul companiei a scăzut cu 40%
  85. Tudorel TOADER: Pensie de 366.960 lei şi venituri totale de 886.564 lei plus 1.800 de euro
  86. Alexandru Holicov, CEO & Founder Adservio: “Cred că trebuie să ajutăm profesorii să integreze tehnologia în educație”
  87. Curtea de Apel a confirmat condamnarea primarului Dan NIŢĂ… doi ani cu suspendare
  88. Un ieșean este ALESUL în Matrix de România, un film de 3 miliarde euro
  89. Șefa Mobexpert Iași a devenit CEO național
  90. Maricel Popa susține că i s-a aprobat o șosea de centură adevărată pentru Iași
  91. Ofertă gigantică a unui ieșean către Guvern: 30.000 de locuri de muncă, 404 milioane de euro la bugetul de stat în 5 ani de șantier, apoi 345 de milioane de euro la buget în fiecare an.
  92. Marketing șoc la Cotnari: decât spirt pentru bolnavi mai bine vin ieftin
  93. Fostul primar de la Popricani confisca pietrisul electoral din fata bisericii si il pune peste strada asfaltata din fata propriei vile
  94. Adevăratul motiv pentru care a venit premierul la Iași: să garanteze pentru Dascălu - ”face dezvoltare urbană prietenoasă cu oamenii”
  95. Fabulos: un ieșean mută centrul capitalei României
  96. Surprizele din TOP 10 cele mai puternice firme din Iaşi: la un pas de un miliard de euro
  97. Față în față cu Statul Mafiot. Nora primarului a construit un cartier de vile pe un teren luat cu japca
  98. Frații Pavăl inaugurează cel mai mare magazin Dedeman
  99. Alți miliardari sud-africani, alt eșec de proporții în fața lui Dascălu
  100. A murit creatoarea unei averi de 8.000.000 euro
  101. Lovitura ministrului Alexe: pădurea de lângă Iași, tăiată și încărcată în 25.000 de camioane
  102. Telectualul Chirica îl spurcă incredibil pe un consilier local ținut la mare cinste până acum 2 săptămâni când lingea papucii primarului
  103. Dascălu, stăpânul Iașului: după mall în Tudor, apoi PALAS în centru, acum Iulius face al 3-lea mall în Bucium
  104. Chirica îl umilește incredibil pe Johannis: ”la PNL vom reconstrui România cu oameni de la PSD”
  105. Locul 30 în topul bogătașilor ieșeni a venit la ”socializare” la cumătria primarului având plicul gros în buzunar dar este dator la întreținere și către EON
  106. Ministrul Mediului chiulește pe rupte de la serviciu dar ia salariu întreg: ”viața trebuie să continue”, explică Costel ”Drujbă” de ce ia nejustificat 12.000 de lei lunar
  107. Chirica se autodenunță
  108. PUZ pentru cea mai înaltă clădire din Iași
  109. MARICEL POPA: 161.413 lei de la CJ şi dividende de 106.942 lei pentru acţiuni de 14.400 lei… la o firmă care are 545 de contracte cu autorităţi publice; NU a achitat până acum împrumuturile scadente în 2016!
  110. Ce nu au spus DIICOT Iasi si serviciile secrete despre cea mai spectaculoasa arestare de la Nichita si Fenechiu incoace
  111. "PALAS și Iulius Mall e cea mai de succes din afacerile imobiliare românești" - statuie uriașă ridicată de ziarul nr 1 de business al României
  112. PALAS 2 se extinde peste centrul arab
  113. Banii lui Niță, descoperiți în conturile unor interpuși. Fiul și nora primarului au pus mâna pe un teren lângă Delphi, fără licitație, la preț de pârloagă
  114. Ministrul Drujba despre engleza sa stil Iliescu: "nu mă întrebaţi de pădurile României care se taie în fiecare zi?”
  115. Patronul fabricii de vagoane Pașcani a luat una din cele mai mari rafinării din țară
  116. Exonia, producător de ambalaje din Iaşi, iese pe pieţele din Ucraina şi Moldova. Producătorul are 128 de angajaţi şi afaceri de 4,65 mil. euro în 2019
  117. Nicoleta Hriţcu, Cuptorul Moldovencei: România are nevoie de o strategie de ţară, de la un proiect de educaţie la un proiect pentru produsele tradiţionale
  118. Pentru că PNL și PSD vor autostradă doar de la București la Sinaia, baronul ieșean al autostrăzilor vămuiește drumuri în Botoșani
  119. Marian Berdan, Electra: „Alți clienți din Vest nu se prea se apropiau de noi, știind că suntem din România. Acum au căpătat curaj”
  120. Vedeți încă un unicorn la Iași?
  121. La ce nivel a ajuns ”Regele mall-urilor”: a bătut azi un cui de 120 milioane euro apoi a anunțat că ”peste 4 ani PALAS Iași va valora UN MILIARD de euro”. Urmează un PALAS la Cluj, apoi un megaPALAS la București
  122. Fabrica Volkswagen ”de la Fortus” e îngropată oficial de nemți
  123. Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi: Din 650 milioane de cutii de medicamente consumate într-un an în România, peste 100 milioane sunt produse local
  124. Surse Ziare.com: Liviu Dragnea este citat, vineri, la DNA pentru a lua la cunostinta despre punerea in miscare a actiunii penale in dosarul Tel Drum
  125. Inaugurarea unui mall în capitala Serbiei arată cât de tare e ”regele ieșean al mall-urilor”
  126. Oficial: Petru AVRAM, cumătrul ministrului Costel Alexe a fost pus director la ABA Prut deși era suspect la DNA pentru un prejudiciu de 10 milioane Euro
  127. Japonia de la marginea Iașului
  128. Cădere de 60% la firma ieșeană ajunsă nr 1 în lume pe domeniul ei dar chiar și așa ”nu am amânat rate și impozite ci am plătit tot”
  129. Directorul ApaVital ia 31.000 lei net lunar, salariu mărit după ce profitul companiei a scăzut
  130. Câteva secrete ale megaPALAS-ului de 3 miliarde euro copt de regele ieșean al mall-urilor
  131. O firmă din Iași a investit 200 milioane euro în ultimii 15 ani iar acum anunță cel mai mare contract public din istoria Iașului - 507,3 milioane euro
  132. Lecție de managament public: primarul Iașului și șeful CJ nu fac nimic de 4 ani pentru business, în timp ce primarul Miroslavei a ”turnat” 2 parcuri industriale iar acum se laudă cu o fabrică wow
  133. Ioan Nani, directorul general al Antibiotice Iaşi, a mai primit încă patru ani la conducere
  134. Maricel Popa: ”Bijuteria coroanei” rămâne exclusiv în grija familiei
  135. Irina Schrotter, designer şi proprietar a două fabrici de textile cu 800 de salariaţi: Trebuie să decid dacă readuc toţi oamenii la muncă şi pun în pericol firma sau păstrez oamenii buni şi duc businessul mai departe
  136. Încă un ieșean în Guvern. Din păcate într-o poziție cam fără putere
  137. Țeparul cu ajutorul căruia s-a forțat dosarul DNA al lui Maricel este premiat de Chirica – 1,5 milioane euro pentru Brânză
  138. Afaceri grase pentru șeful PSD Iași pe moșia megabaronului PSD Neamț
  139. Ce prieten are Iulian Dascălu: Răsvan Radu, CEO UniCredit, a fost ales Președinte al Consiliului Patronatelor Bancare
  140. INTERVIU Ioan Nani, managerul Antibiotice: "Statul român nu s-a preocupat de competitivitatea industriei farma"
  141. 400 milioane euro la ușa unei firme din Iași: ”Suntem acum pe ultimii zece metri, ca să nu spun ultima sută de metri în privinţa semnării contractului”
  142. Se face pirtie pentru un PALAS si la Cluj
  143. O fi mândru PNL de el? Chirica se laudă că a vopsit în verde asfaltul dintr-un parc. ”Mergea și niște faianță” sau ”când aduceți capra cu trei iezi la păscut” râd ieșenii
  144. Un afacerist simbol a Iașului face acum, în plină criză economică, zeci de angajări pe salarii și de 3000 euro lunar
  145. Statistic, în 4 ani Primăria Iași n-a făcut nici jumătate din ce a promis. Chirica admite catastrofa: ”atâta s-a putut”
  146. Cine este cea mai puternică româncă din lume. Are pe mână un imperiu de 10 miliarde de euro şi este responsabilă de mii de angajaţi pe tot globul
  147. Antibiotice donează 300.000 lei si medicamente pentru 7 spitale din Iași
  148. Kosarom donează 50.000 lei Spitalului de Boli Infecțioase
  149. ”Domnule Orban, știți care e traseul autostrăzii A8? Orban: - ăăăă.....”
  150. Ciuhodaru tace, Cosette tace, Iolu tace așa că Urtoi profită și să se profilează ca unic opozant al lui Chirica
  151. Concurență pentru Cotnari: cei mai bogați moldoveni au băgat 5 mil euro pentru 5% dintr-un combinat basarabean de vinuri
  152. Anticorupția anchetează oficial Chirica & Alexe SRL
  153. Pariu gigantic pus pe Iași de niște multimiliardari în euro
  154. ApaVital a ramas cu o conducere nepolitizată, dar CA-ul e plin de membri de partid
  155. Un ieșean anunță că a terminat de integrat un colos care a generat afaceri de 1 milird în doar 9 luni
  156. Ion Toma renunţă la conducerea ApaVital
  157. ”Citiți vă rog cu atenție ca să înțelegeți cum și-a bătut joc PSD-ul de proiectul A8 și de Moldova!”
  158. O ieșeancă a devenit șefă pe România al producătorului nr. 1 de snacks-uri din lume
  159. Proprietarul Felicia Shopping Iași a devenit acționarul nr 1 al celui mai mare proprietar de birouri din România
  160. Tigrul Pașcaniului își face divizie de construcții
  161. Iulian Dascălu are acces la 2 miliarde euro și va revoluționa Bucureștiul - anunță șeful celui mai mare ziar economic din România:
  162. Activist pro-autostradă: ”organizăm un grup de specialiști și ne deplasăm la Bruxelles să vorbim cu specialiștii de acolo cum putem lua fonduri europene pentru Autostrada Unirii”
  163. PSD-iștii admit oficial că au făcut praf Aeroportul Iași: ”am ajuns la exasperare”, spune deputata PSD Camelia Gavrilă
  164. PSD și Pro Romania: ”Iulian Dascălu este singurul ieșean care, daca ar candida la Primăria Municipiului Iași, independent sau susținut de oricare formațiune politică, ar obține lejer majoritatea voturilor iesenilor”
  165. Proiect de amploare al oamenilor de afaceri Bogdan Pițigoi și Ion Țiriac
  166. Vasile Astarastoae susține că DNA i-a înscenat un dosar pentru a-l da jos de la conducerea națională a Colegiului Medicilor.
  167. Iașul va avea un consilier fără salariu pe lângă ministrul Transporturilor, consilier dedicat exclusiv autostrăzii. Există deja banii de început
  168. Irina Schrotter : "Anunț renașterea Romanian Fashion Week la Iași din 2020"
  169. Mesajul ieșenilor pentru singurul lor ministru: ”ne intră cancerul pe geam. Ce face ministerul Mediului pentru noi?”
  170. Exclusiv: Nseir i-a vândut lui Panaitescu terenul de sub Ramada. Urmează hotelul
  171. După Fenechiu încă un fost șef al PNL Iași s-a apucat de afaceri în agricultură
  172. ”Marii” manageri ai PLUS Iași, UMF și Primăriei se laudă că au tichie de mărgăritar
  173. Spital de stat ca-n Vest? La Suceava DA, la Iași NU
  174. Forbes: ieșeanul Dascălu a relansat ”mica Vienă” și pregătește același lucru pentru ”micul Paris”
  175. Doar 2 candidați din 14 la Cotroceni au venit de Sf Parascheva la Iași. Primarul a fost izolat până și de preoți
  176. Un nou Delphi răsare la Miroslava cu 1000 de angajați doar în prima fază. De ce Iașul nu poate așa ceva, Chirica?
  177. Consiliul Județean Iași nu a prins nici o finanțare de la Fondul de Dezvoltare și Investiții - FDI.
  178. "În doar 13 ani eu am plătit 87 milioane de euro taxe si impozite pe firmele mele si am doar o casă, domnule primar, nu 4"
  179. Antibiotice Iaşi pariază masiv pe export: a ajuns să vândă de 10 milioane dolari în sărăcia din Vietnam
  180. Exclusiv: Iulian Dascălu a demarat un proiect de milioane de euro în Copou
  181. Miliardarul ieșean Iulian Dascălu a semnat ”că nu am avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securității și nu am făcut poliție politică” . Imediat a devenit cetățean de onoare al Timișoarei”
  182. Intr-un an excelent pentru piața imobiliară, o firmă din Iași revendică ”cea mai mare investiție a anului din țară”
  183. Proiectul Casa Share e aproape de a oferi casele 21 și 22 pentru un băiat cu handicap și o mamă singură cu copii
  184. De ce a pierdut Aeroportul Iași 9 curse externe și nu a pus nici una în loc de 3 ani? PSD: ”au căzut niște Boeing-uri în lume și e coadă mare la Airbus”. Bonus: ”pista de aterizare are «beșicături»”
  185. Mitropolitul Moldovei s-a dus la DNA să-l apere pe preotul filmat făcând sex cu băieții de la seminarul teologic
  186. Un ieșean care a construit 20 de case pentru sărmani își donează grădina părintească de bucurie că i s-a născut al doilea copil. Într-o situație similară primarul a făcut paranghelie și a chemat interlopii imobiliari care i-au dat 150.000 de euro
  187. Stăpânii Iașului: megalodon vs biban
  188. Slugi de divizia C: PSD şi ALDE Iaşi recunosc oficial că nu vor să facă autostrada spre Ardeal
  189. Iasul - capitala Romaniei la mall-uri
  190. Cum mai pierde Iaşul un om de mare valoare
  191. După ce a intrat în Guinness Book la deschiderea PALAS Iași, Dascălu vrea să intre în cartea recordurilor și cu PALAS-ul din Timișoara
  192. Șeful PSD Iași: ”cu 2 săptămâni înainte de nunta fetiței trebuia să fiu arestat, ca exemplu anticorupție”. Vinovat ar fi același procuror care l-a vânat și pe Adomniței
  193. Extraordinar! O firma din Iasi a furnizat echipamente pentru Agentia Spatiala Europeana
  194. Un ieșean e de câteva ori mai tare decât cel mai bogat român dar presa centrală, neunsă de publicitate, se face că nu vede
  195. 2 PSD-iști ieșeni au aruncat în aer Justiția din România
  196. Agricultură OZN la firma ieșeană vândută cu 200 milioane euro către arabi
  197. ”Mr. Cash” cumpără un parc fotovoltaic cu 800.000 de euro
  198. Iulian Dascălu a fost asociat cu șeful masonilor de pe tot globul
  199. Primarul ZERO: ”dacă voi fi suficient de eronat să tratez cetățenii municipiului Iași cu atâta ignoranță și persiflare voi fi măturat. Nu mi-e teamă”
  200. Baronul Marian Oprisan i-a suflat lui Popa ”autostrazile”. Iasul pierde Drumuri Nationale
  201. O firma pornită din România ar putea ajunge la o valoare de 10 miliarde dolari
  202. PALAS împlineste 7 ani si se laudă ca a salvat Iasul. NU sufla o vorba insa despre cadoul de peste 100 milioane euro primit de la Iasi
  203. Dumnezeii imobiliarelor la Iași
  204. A înnebunit complet? Chirica îl șantajează pe față pe Johannis cerându-i să-l pună candidat al PNL la Primărie
  205. Dascălu rebranduiește PALAS-ul din Timișoara: OpenVille devine IULIUS TOWN
  206. Fabrica Antibiotice e ridicată în slăvi în Ardeal
  207. Dascălu are restaurant mexican la parterul unei clădiri de birouri
  208. Singurul ieșean prezent la sărbătoarea europeană de la Sibiu
  209. Au atât de mulți bani! Sud-africanii lui Dascălu fac mall în Mauritius
  210. Dascălu vrea să demoleze sediul E.ON de lângă PALAS și teatrul Luceafărul. Imediat Chirica se laudă că ”are” el ”un plan”
  211. Un fond sud-african promite oficial o investiție pe lângă care PALAS cică ar fi desene animate. Realitate este însă cruntă pentru africani
  212. APIX.RO: Iulian Dascălu are probleme: aviz negativ pentru noi lucrări la Palas
  213. Prea ocupat să-l lingușească pe Dragnea, șeful Iașului n-a văzut cum se plimbau pe lângă el 360 milioane euro
  214. Președintele Ciprului a tăiat panglica unui mall deținut de sud-africanii asociați cu Dascălu. Vine Johannis la PALAS-ul din Timișoara?
  215. Dacă nu e rost de nici o șpagă.... statul nu face nici o pasarelă pentru pietonii de la Valea Lupului. Situația e salvată de un om de afaceri
  216. Sătul să aducă ”miliarde” pe hârtie de la Guvernul PSD, șeful CJ face ”șmotru” cu directorii de spital
  217. Primul ieșean miliardar în euro negociază preluarea unui complex de 100 milioane euro lângă viitorul PALAS din București
  218. În 2017, Iulius Group a împrumutat 20 de milioane de euro de la ”banca lui Putin”
  219. I-a dat bani lui Chirica iar acum se crede zmeu: ”PALAS e un mall, eu mă pregătesc să construiesc un orășel”
  220. ONG-urile proautostradă au reușit imposibilul și au strâns cele 100.000 de semnături pentru candidatul lor la Parlamentul European
  221. Un fond sud-african pretinde că e dispus să țină blocați 235 milioane euro 2 ani pentru a construi în 2021 un fel de PALAS pe platforma TOMIRIS
  222. Cum își mai bate joc Guvernul PSD de autostrada Unirii
  223. Simbol al business-ului de succes din Iași exasperat de actualul Guvern: ”o grevă fiscală nu e departe”
  224. Multimilionar ieșean: ”n-am fost niciodată într-o fabrica până să cumpăra fabrica mea” și ”vând zilnic 12.000 de produse dar numai 3 în România”
  225. Dascălu toarnă un zgârie nori peste benzinăria PETROM de lângă PALAS. Activiștii îi cer să preia și autostrada
  226. Dați-i spitalul Regional și autostrada lui Dascălu, le face mai repede, mai bine și mai ieftin decât statul. La Timișoara a făcut în doar 6 luni un pasaj care la Iași a durat 4 ani
  227. Încet-PSD demolează și Aeroportul: al 9-lea zbor extern dispare de la Iași
  228. Extinderea PALAS va duce la apariția unor turnuri de 80-100 m înălțime. „Va fi Manhattan-ul Iașului”
  229. Patronul Moldova Center a vândut Gabrielei Firea 70 de apartamente într-o tranzacţie de 37 milioane lei.
  230. Dragnea umilește iar Iașul. Sălciile cu acoperire de parlamentari PSD Iași tot nu crâcnesc
  231. Miroase tare: a dat 50 milioane euro pentru un teren în Iași iar acum spune că ar sta 2 ani cu banii îngropați fără rost
  232. Dascălu demolează super vila lui Ceaușescu
  233. Bolobiță „împușcă” 178 de apartamente lângă Gară
  234. Ce rușine! După Tudorel, Iașul o dă și pe Tudorița pentru a căsăpi Justiția
  235. Un sirian este executat la Iași pentru 6.000.000 euro
  236. Cât a vândut Antibiotice în 2018
  237. Ce vrăji mai face Dascălu la PALAS-ul din Timișoara
  238. Se clatină imperiul Cotnari?
  239. Cea mai mare firmă din Iași are patru noi acționari din Luxemburg
  240. ”La piovra”: un rechin al primarului terorizează Tătărașiul cerând locuitorilor să-i dea 5 milioane taxă de trecere pe stradă. Oamenii țipă disperați dar Chirica nu aude, nu vede
  241. Maricel Popa: ”nu exclud candidatura la Primărie. Dar am atâta treabă la județ...”
  242. Cum va arăta turnul de 26 etaje al lui Iulian Dascălu
  243. Venezuela românească se naște la Pașcani?
  244. Primul mare milionar adevărat al Iașului după 1990
  245. Se extinde PALAS-ul peste linia de tramvai până la Bahlui
  246. O firmă care face mașini autonome ridică în slăvi PALAS 2: ”Centrul Timişoarei s-a mutat la Openville, acesta a devenit THE place to work at”
  247. Cea mai mare tranzacție imobiliară de la Iași anunță căderea lui Chirica
  248. Un judecător ieșean a oprit șantierul la blocul fiului sefului DNA. Chirica despre demolarea altui bloc ilegal: ”n-am chemat CNN, nu fac spânzurători în Piața Unirii”
  249. Cei mai bogati ieseni - editia 2018
  250. Șeful celui mai important ziar de business: 2 afaceriști cu rădăcini în Iași sunt în selectul top 7 momente economice 2018
  251. Se mișcă afacerea de 1 MILIARD euro pusă la cale de Dascălu și sud-africanii în buricul Bucureștiului
  252. Articol superlaudativ pentru Antibiotice Iași în principalul ziar economic al țării
  253. Ultra PSD-istul Popa spune că puiul liberalului Adomniței este ”cel mai mare ambasador al Iașului”
  254. A crescut brusc cererea de COTNARI în SUA
  255. Primarul Timișoarei despre un ieșean: ”un om exceptional, un roman demn de toata lauda”
  256. Singurul ieșean invitat de Patriarh la sfințirea Catedralei Neamului
  257. Șeful Ziarului Financiar: ”liderii politici ai Iașului au fost trași pe linie moartă, de asta nu se face autostrada”
  258. Antibiotice Iaşi își face fabrică nouă și va dubla producţia de creme şi unguente în 2 ani. Peste 60% din producţie va merge la export
  259. Cum vrea șeful PSD Iași să salveze parcul de pe Esplanada Oancea: ”consilierii PSD vor propune cumpărarea terenului de către Primărie”
  260. O firmă ieșeană e singura companie 100% romaneasca care a atins nivelul de partener SAP Platinum din Romania.
  261. Vuza spune că discută cu Credit Suisse şi divizia din Europa a grupului rus VTB Bank obţinerea finanţării pentru achiziţia Oltchim până pe 12 decembrie
  262. Scrisoarea deschisă catre KLAUS WERNER IOHANNIS
  263. Conferinţa „România 100 de ani de business“, Iaşi. Topul celor mai mari afaceri antreprenoriale din Iaşi: zece businessuri româneşti au aproape 3.000 de angajaţi
  264. Antibiotice anunță o creștere cu 5% a profitului în primele 9 luni din 2018 și cu 3% a vânzărilor
  265. Cât câştigă un judecător CCR? Studiu de caz (2): VALER DORNEANU – aproape 10 MILIARDE DE LEI VECHI în doi ani; indemnizaţie de la CCR, sinecură de la o universitate, pensie… şi pensie specială
  266. Cum a intrat o firmă ieșeană la Cotroceni
  267. Dascălu atrage cumpărători din Serbia, dar partenerii săi sud-africani construiesc un mall în Belgrad
  268. Un fost fotbalist din Neamţ, judeţ din care vine ministrul Economiei, a ajuns administrator al bursei de energie
  269. Primul parlamentar PSD Iași care ceartă Guvernul
  270. Șeful județului spune că a scos 50 milioane euro de la Veorica și face până în 2020 șoseaua de centură pentru traficul greu
  271. Amanta lui Nichita: ”SRI și DNA au întrebat insistent de Iulian Dascălu, Gabi Mardarasevici și Doru Țurcanu”. Nichita răspunde: ”Chirica a avut o contribuție”
  272. Cu 3 miniștri în portofoliu, șeful PSD Iași promite autostradă și șosea de centură plus birou permanent la Bruxelles pentru fonduri europene
  273. Au râs mulți de el dar noul ministru dat de Iași are mandat la CERN
  274. Iașul are 3 miniștri iar șeful PSD-ului local pretinde că ”jucăm un rol important la nivel central, iar cuvântul nostru este auzit la București!”
  275. Șeful CJ Iași: ”dacă primarul îmi pune la dispoziţie minim 5.6 hectare în oraș, în maxim o lună aduc banii pentru o sală polivalentă cu 16.000 locuri!”
  276. O delegație Facebook apelează la un ministru ieșean să cenzureze știrile false
  277. Duduie așa de tare birourile de lux? PALAS-ul din Timișoara începe să promoveze ”cea mai înaltă clădire de birouri din țară” deși aceasta va fi gata abia peste un an
  278. Iașul l-a alungat de prost, dar UE îi dă 60 milioane euro să construiască primul aeroport nou din România în ultimii 50 de ani
  279. Se poate să te dai aristocrat dar să fii rechin imobiliar și cocalar suprem? Se poate - caz școală la Iași
  280. Cea mai mare investitie privata din istoria Iasului
  281. Tigrul Pașcaniului a devenit major
  282. Maricel Popa se proclamă Spiru Haret de Bahlui
  283. Un milionar cu o rădăcină în Pașcani a devenit acţionarul principal al unei celebre fabrici de medicamente
  284. Regulă nouă în Texas: whisky și Cotnari
  285. România@100: Primii din lume sunt din Iași
  286. Unul din cei doi miniştri ieşeni l-a sfidat în văzul ţării pe Dragnea
  287. Locul 3 în topul celor mai puternici ieşeni - Maricel Popa
  288. Inca o firma din Iasi cucereste Europa: Electra securizeaza cladiri si strazi din capitala Germaniei
  289. O firmă a lui Dascălu a facut profit de 787 milioane lei în 2017, sustine Ministerul de Finante
  290. Lovitură de imagine in SUA pentru o firma ieseana
  291. Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț, condamnat la 9 ani şi 10 luni închisoare cu executare
  292. Cel mai puternic iesean
  293. Un concurs mai simplu decât cel de la DNA: soția ministrului Justiției a câștigat postul de șef de secție la spitalul din Iași după retragerea unicului contracandidat
  294. Nr 3 din Banca Europeana de Investitii a anuntat vineri cea mai mare investitie din ultimii 30 de ani la Iasi
  295. Mall-urile lui Dascalu au aspirat 78,2 milioane euro anul trecut. Valoarea portofoliului sare la 1,29 miliarde euro
  296. Alianţă tare pe piaţa imobiliară: familia Forna-director în Iulius Group
  297. Cotnari SA a decis cum se împarte profitul pe 2017: Deleanu ia potul
  298. Joseph Serrousi, „regele confecţiilor”, s-a stins din viaţă. A fost unul din principalii parteneri de afaceri a lui Bogdan Pitigoi
  299. Dascalu cumpara Iasul bucata cu bucata. Ultima lovitura e preluarea cladirii Institutului Francez pentru 1,5 milioane euro
  300. Conferinţa ZF Branduri româneşti, Iaşi. Patricia Fiterman, CEO al Fiterman Pharma: „Construirea unui brand nu se opreşte niciodată, la fel precum creşterea unui copil“
  301. Cele mai puternice firme din Iasi
  302. Cei mai bogati evrei din Moldova ridica inca un spital la Iasi
  303. Premiu de la un gigant mondial pentru un multimilionar iesean: poza la Versailles cu unul din marii campioni ai Formulei 1
  304. S-a inaugurat la Iasi cea mai mare ferma din tara. Investitorul e un stilp al economiei locale
  305. Mallurile Iulius dezvoltate de Iulian Dascălu au ajuns la afaceri de 250 mil. lei. Profitul net a fost în 2017 de 63 mil. lei, în scădere de la 145 mil. lei
  306. S-a inaugurat la Iasi cea mai mare ferma din tara. Investitorul e un stilp al economiei locale (2)
  307. Fenechiu a colaborat cu DNA si a scapat, dar un "prost" care l-a ajutat sa ia spaga si nu a recunoscut a primit 6 ani de puscarie
  308. Plecarea unui om cheie ridică activele lui Dascălu la peste 1,2 miliarde euro
  309. Şeful judeţului: "am obţinut încă 100 milioane euro de la UE pentru Spitalul Regional". Primarul: "Popa nu se pricepe la spitale" şi "e neobrăzat"
  310. Şeful judeţului: "am obţinut încă 100 milioane euro de la UE pentru Spitalul Regional". Primarul: "Popa nu se pricepe la spitale" şi "e neobrăzat" (2)
  311. Maricel vs Mihăiță: județul a obținut de la Guvern de 200 de ori mai mulți bani decât municipiul pentru investiții edilitare
  312. Directorul Antibiotice Iaşi este pe lista scurtă a românilor care pot schimba ţara, potrivit celui mai influent cotidian de business al ţării
  313. Dascalu chiar e rege - a inceput oficial constructia celei mai inalte cladiri din România
  314. A plecat din Iași iar acum e in virful unui gigant mondial
  315. Doi ieseni au investit 12.000.000 euro intr-un "mini-mall" la Suceava si anunta inca 5 asemenea investitii in tara
  316. Ce ocupatii au sefii Iasului: Popa a semnat iar contracte de zeci de milioane in timp ce Chirica se plinge ca iesenii ii fura sau strica WC-urile
  317. De asta n-a adus Chirica nici 1 euro în ultimii 3 ani? 15 proiecte ale primariei au fost "amendate" drastic de UE
  318. A 4-a saptamina consecutiva in care seful judetului il bate pe primarul Iasului cu 10.000.000 la 0
  319. Cum "rezolva" imobiliarii lui Chirica scandalurile cu cetatenii: 200.000 de euro sau "iti crap capul, boule"
  320. Trump de Romania construieste o manastire impozanta in satul natal al Patriarhului Daniel
  321. Chirica de mână cu Dragnea
  322. Seful judetului: "eu am atras finantari de aproape 1 MILIARD euro. Primaria are doar 4,5 milioane"
  323. Cel mai puternic om al planetei il ataca pe cel mai bogat om al planetei
  324. O firmă de tehnologie din Iasi incearcă o mare lovitura
  325. Miroslava da inca o lovitura de proportii Iasului
  326. Brandul nr 1 al Iasului nu mai este fugarit din oras de Primarie, ba chiar primeste cadouri de sute de mii de euro
  327. Iasul chiar are sanse mari sa atraga un miliard de euro Seful CJ Iasi promite iar ca pana la sfarsitul anului 2018 judetul va atrage finantari guvernamentale si europene de 1 miliard de euro. "Iasul a atras anul trecut 256 milioane euro de la Guvern. Tot
  328. Şeful judeţului sare la renumitul doctor Burlea
  329. Bombă: mitropolitul Moldovei a fost prins de Guvern şi UE că a "trântit" o licitaţie de 200.000 de euro
  330. Afacere stil Dascălu: investiţie ultimul răcnet amortizată în doar 4 ani la PALAS-ul din Timişoara
  331. Ioan Zapodeanu - "Gigi Becali" de Iaşi - locul 15 în topul bogătaşilor ieşeni
  332. Fenechiu iese pe piaţă fluturând zeci de milioane de euro dar nu o să ghiciţi ce vrea să cumpere
  333. Mesaj pentru procurori de la Maricel Popa: "dacă sunt lăsat, anul ăsta aduc la Iaşi un miliard de euro"
  334. Primarul Iaşului se dă cu ruşii
  335. Ieşeanul care a ajuns să aibă birouri de 300.000.000 euro şi pregăteşte triplarea afacerii
  336. Brandul nr 1 al Iaşului a ajuns şi în Irak
  337. Ziarul economic nr 1 al României insistă că Iulian Dascălu a luat 150 milioane euro pentru 50% din reţeaua Iulius Mall. In realitate suma e mult mai mare
  338. Doi ieşeni şi încă 4 moldoveni fac parte din guvernul Dragnea 3!
  339. Iaşul dă cel mai mare dealer auto independent din ţară
  340. Fost jupân al Moldovei: „Este revoltător că politicienii nu au văzut stat paralel când au amestecat ofiţerii Securităţii cu minerii”
  341. PR-ul Iulius: "resursele financiare sunt deja asigurate" pentru PALAS-ul de la Timişoara şi extinderea la nivel internaţional
  342. O halcă din Romexpo-ul vânat de Dascălu ajunge la un rechin imobiliar din Bucureşti
  343. Schimbări spectaculoase în topul constructorilor
  344. Principalul cotidian economic al 'ţării laudă iar spitalul lui Blăjuţ
  345. Guvernul închide o afacere de 1,5 miliarde euro condusă de un ieşean
  346. Primul om din epoca modernă cu o avere de peste 100 miliarde dolari
  347. Cum să faci peste 100.000.000 de euro la Iaşi când în jurul tău curg falimentele pe bandă rulantă
  348. Dascălu de 3 ori mai rapid decât miliardarii francezi
  349. Antibiotice anunţă o creştere a veniturilor cu 4% dar mai ales o majorare cu 37% a profitului net în primele 9 luni din 2017:
  350. Două firme ieşene de sute de milioane premiate la nivel naţional
  351. O nouă „realizare” a lui Mihai Chirica: Iașiul a ratat titlul de Capitală a Tineretului din România
  352. Antibiotice Iaşi se globalizează
  353. Concurență "la rupere" între principalii primari PSD: dacă edilul Iașului nu a atras nici un euro de la UE doar nu era să o facă primarul Pașcaniului
  354. Firma ieşeană vânată de chinezi a lansat produsele fără E-uri
  355. PALAS-urile de la Iaşi şi Timişoara urcă firma de construcţii a lui Dascălu pe locul 8 la nivel naţional
  356. Ce îşi permite o firmă din Iaşi: face cadou 110 de maşini noi-nouţe partenerilor după vacanţe în Seychelles şi Dubai
  357. Secretele Patriarhului Daniel - cum s-a infiltrat, în vremea lui Ceauşescu, tânărul călugăr Ciobotea în cercurile BOR şi misterul din CV în anii '89 - '90
  358. Ce coincidență: în Pașcani s-au modernizat pe bani publici anumite străzi și fix atunci s-a asfaltat și curtea firmei primarului
  359. Dascălu are 87,5% dintr-o afacere de un MILIARD de euro
  360. "Industria Iaşului va crea 10.000 noi job-uri în următorii 3 ani. Eu pregătesc 15.000 mp de hale şi 40.000 mp de birouri"
  361. Cei mai puternici fraţi antreprenori din Moldova continuă să se extindă uluitor
  362. Ioan Nani, directorul general Antibiotice: Avem cele mai mici preţuri din Europa şi cel mai mare clawback din lume. Şi ne mirăm că unele medicamente tranzitează spre exterior
  363. Iaşul ar putea da ambasadorul SUA în România
  364. Trântorul de lux al Iaşului
  365. PSD nu e în stare să facă un drum modern spre Aeroport dar ne promite iar autostrada
  366. Râsu-plânsu la Iaşi cu cel mai tare CEO din România
  367. TV naţional: "Comuna din Iași unde nimeni nu primește ajutor social și nu există șomeri"
  368. Se însoară şi fiul cel mare al managerului de la Antibiotice
  369. Apple descalecă la PALAS
  370. Merge Dascălu cu low-cost-ul? Atunci şi mitropolitul Moldovei lasă fasoanele şi zboară la "ieftineală"
  371. Ce tertipuri a folosit Relu Fenechiu pentru a evita plata prejudiciilor de peste 2 milioane de euro în dosarele în care a fost condamnat
  372. A făcut şcoala la Iaşi, a intrat apoi în afaceri iar acum a bifat un exit de 50 de milioane euro
  373. Moldovenii miliardari de la Dedeman parcă regretă concurenţa cu ieşeanul Dascălu
  374. Ce tun pregăteşte Dascălu!!! Mega PALAS în centrul Bucureştiului
  375. Preşedintele României admite că va dura mult şi bine până vom avea autostrada Iaşi - Târgu Mureş
  376. Primul brand mondial pe care l-ar putea da Iaşul
  377. Un patron ieşean a refuzat 200 milioane euro de la chinezi
  378. Decizie suspectă luată de milionarul Comănescu
  379. Unul din cei mai bogaţi ieşeni e trimis în judecată de DNA pentru spălare de bani
  380. Zece companii din holdingul lui Iulian Dascălu, parte din tranzacţia cu Atterbury Europe
  381. Iulius Mall va deveni brand european prin cumpărarea altor mall-uri din străinătate
  382. Jack Ma,CEO-ul Alibaba: Revolutia tehnologica va duce la al treilea Razboi Mondial
  383. Un ieşean a fost ales a 2-a oară şef pe toată România
  384. Serviciile secrete au ţinut Iaşul în urma altor oraşe?
  385. După ieşeanul Dascălu încă un moldovean se bate cu giganţii lumii pe piaţa birourilor de lux
  386. Antibiotice Iași și-a redus cu un sfert profitul net în primul trimestru
  387. Foarte tare: un milionar ieşean zgâlţâit de DNA a prins o supercomandă de la firma unde director e fratele Laurei Kovesi
  388. Premieră naţională: statul garantează unei firme din Iaşi banii dintr-o ţară sfâşiată de război
  389. Antiobiotice câştigă licitaţii în Irak şi face angajări pentru reprezentanţa din Vietnam
  390. Irina Schrotter s-a dus la Klaus Johanis pentru a promova industriile crative
  391. Rechinii se sfâșie în oraș! Cheșcu îl execută silit pe Rădeanu
  392. Cât de tare o fi fost vinul de Paşte? "Chirică": "da, Iaşul nu primeşte bani, dar nu din cauza declaraţiilor mele"
  393. Greu de executat: Fenechiu ca Bruce Willis
  394. Împăratul Vlasov joacă la ruleta justiţiei
  395. Doi noi rechini imobiliari
  396. Doina Cepalis, în topul celor mai influente femei din România
  397. Cât de tare este Stratan "Mr. Cash": a "desuspendat" contractul pentru o autostradă pe care nu o poate proiecta
  398. China are 5 trilioane de dolari pe care îi poate cheltui 'pentru a cuceri lumea'
  399. 4000 de locuri de parcare la PALAS-ul de la Timişoara
  400. Ambasadori mari ai Iaşului: "partenerii noştri din afară se întreabă dacă mai pot face afaceri cu noi din cauza ordonanţei hoţilor"
  401. PALAS-ul de la Timişoara are la cheie prima clădire
  402. Viaţă de milionar: "am stat 126 de zile în avion"
  403. Războiul nevăzut din sânul BOR continuă. Mitropolitul Moldovei, atacat dur de duhovnicul său, care vorbeşte despre „vicleşuguri masonice jidoveşti“
  404. Un director din Iaşi a ajuns şeful firmei pe 3 continente
  405. Curg belelele pentru Vlasov: a primit pușcărie cu executare într-un nou dosar penal
  406. Praful s-a ales de "împăratul de Iaşi"
  407. Cel mai cunoscut fermier din Iași a replantat 135 de hectare de viță de vie cu bani europeni
  408. Viceprimarul ALDE: "NU vom avea autostradă până în 2030". "Deputatul" PNL Bodea: "se poate să avem mai devreme"
  409. Fost şef al Sănătăţii ieşene: "99% nu se va mai construi spital regional la Iaşi"
  410. Astărăstoae: "Se manipulează mediatic scandaluri medicale pentru a se forţa privatizarea sistemului public de sănătate, dar nu e bine"
  411. Incredibil nivelul la care a ajuns Dascălu: a făcut un PALAS la Iaşi, a început alt PALAS la Timişoara şi pregăteşte altul la Cluj
  412. Ce salarii ar vrea să dea şeful Antibiotice Iaşi dar nu poate
  413. De ce Iaşul a pierdut autostrada, şoseaua de centură, spitalul regional şi parcul industrial? Primarul pretinde că el a promis doar pavele
  414. Milionar ieşean: "Cum să dorească Basarabia unirea cu noi? Doar 8% din investiţiile de acolo sunt româneşti"
  415. Jaleee. Ce oferă ieşenilor primarul de ziua lui
  416. Panaramă stil Maricel la videochat-ul PSD
  417. Ieşeanca minune care a bătut chinezii şi a ajuns nr 1 mondial se chinuie să ia un credit de 1,2 milioane euro
  418. Afaceri.ro merge în Silicon Valley
  419. Duduie afacerea cu birouri a lui Dascălu: Iulius a început construcţia celei de-a doua clădiri de birouri din PALAS-ul de la Timisoara
  420. Un afacerist extrem de puternic plecat din Iaşi este dat în urmărire internaţională
  421. Patronul IASITEX a fost premiat de Capital pentru “Investitia anului”
  422. Deşi PALAS-ul de la Timişoara este încă doar pe hârtie, Dascălu închiriază în draci birouri acolo
  423. Lecţie de HR de la Mardarasevici: cum să cauţi angajaţi promiţători când aceştia nu prea sunt pe piaţă
  424. Un bogătaş ieşean: "de ce nu facem autostrada spre Târgu Mureş cu chinezii?"
  425. Vine potopul pe strada Lăpuşneanu? asta pare să ne sugereze Primăria (GALERIE FOTO)
  426. Cum merge PALAS-ul de la Timişoara: se construieşte un etaj la 9 zile
  427. COTNARI-ul a crescut cu 20% în 2015 şi şi-a consolidat locul 1 la nivel naţional pe seama "fanteziei" concurenţei
  428. O firmă a unui din cei mai bogaţi ieşeni a luat 1,7 milioane lei şi a "găurit" bugetul Capitalei cu 83 de milioane
  429. Un milionar ieşean ce dă salarii mult peste medie: "dacă ar fi să înfiinţez de la zero firma mea, ar fi aproape imposibil cu ce absolvenţi sunt acum"
  430. Un milionar ieşean e prieten la cataramă cu spaima Spaniei
  431. PALAS este locul 1 în topul celor mai frumoase mall-uri din ţară, susţin specialiştii în domeniu
  432. Cea mai puternică româncă din lume. Are pe mână miliarde de euro şi gestionează afaceri pe trei continente cu zeci de mii de angajaţi
  433. PALAS-ul de la Timişoara începe să se promoveze prin sponsorizări. Primul beneficiar este un club Rotary
  434. Un fost prefect PNL, apoi deputat PDL: "X a ajuns preşedinte la filiala Iaşi după ce s-a plătit 1.000.000 euro pentru functie"
  435. Antibiotice – Locul I in Topul National al Firmelor
  436. Patriarhul BOR este pro/Occident în timp ce "moştenitorul său", mitropolitul Moldovei, este omul ruşilor - editorial Hotnews.ro
  437. Vladimir Putin ramane cel mai puternic om din lume, intr-un top Forbes
  438. Cât de tare este cel mai bogat ieşean
  439. Nichita dezbrăcat complet
  440. Halal capitală a culturii: scriitorii Iașului stau umilitor la coadă și fac frumos pentru a fi premiați de `telectualu` Chirica (GALERIE FOTO)
  441. Un ieşean este implicat puternic în scandalul autostrăzii plutitoare demolate recent lângă Orăştie
  442. Adomniţei: "Aeroportul nou a schimbat oraşul precum PALAS-ul dar Guvernul PSD pregăteşte blocarea dezvoltării"
  443. Afacerile Cotnari cresc cu 20% în acest an
  444. Cea mai mare lovitură din businessul ieşean: o firmă plecată din Iaşi a fost bombardată în Silicon Valley cu milioane și milioane de dolari
  445. Un ieşean exportă carne de 8.000.000 euro pe an
  446. Toţi şmecherii celui mai bogat oraş şi judeţ din ţară au fost marţi la picioarele unui ieşean (GALERIE FOTO)
  447. Ioan Nani sau Gabriel Mardarasevici candidează sau nu la Primărie? Răspunsurile lor
  448. Afacerişti ieşeni bat la fundul gol un gigant mondial cu miliarde de euro în cont şi un jmecher "dă Bucale" multimilionar
  449. Primul ieşean care a făcut un MILIARD de euro
  450. Ieșeanca ajunsă nr. 1 în lume la producția de scaune auto pentru copii: "Avem cerere peste capacitatea de producţie. Ne gândim să construim o nouă fabrică"
  451. Avea atât de mulţi bani, încât cheltuia 2.500 de dolari pe lună doar pentru elasticele de legat banii
  452. Dascălu coace la Timişoara un PALAS de două ori mai mare decât cel din Iaşi dar îl promovează identic: publicitate masivă pentru "cel mai mare parc şi loc de joacă", nimic despre betoanele imense
  453. Un ieşean e campion naţional la luat subvenţii pentru agricultură
  454. Topul ieşean al constructorilor. Un startup a luat faţa "greilor"
  455. Apavital castiga Pascaniul
  456. Urcare spectaculoasă în topul celor mai puternici ieşeni
  457. Bogaţii din Timişoara îl imploră pe Dascălu să le facă şi lor un PALAS. Pentru asta au făcut şedinţă extraordinară de CL şi au votat în unanimitate tot ce a propus ieşeanul
  458. Mihail Vlasov, condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta
  459. Mihail Vlasov, trimis in judecata
  460. Cum poate ajunge SC Antibiotice la afaceri de 500 milioane lei pe an şi cum explică directorul Nani longevitatea sa în fruntea fabricii
  461. Investiţii fabuloase la o firmă ieşeană ajunsă nr. 1 naţional
  462. Un greu al business-ului ieşean către tinerii care vor să plece din ţară: "nicăieri nu e ca acasă, v-o spune asta unul care a fost pe tot globul"
  463. "Împăratul" Mihail Vlasov a făcut SCANDAL la DNA
  464. Primul ieşean miliardar în euro
  465. Cel mai bogat ieşean şi-a băgat mâna până la cot în butoiul cu miere al autostrăzii Piteşti - Sibiu
  466. 15 predictii facute de Bill Gates in 1999, care astazi au devenit realitate
  467. Averea celor mai bogati 200 de rusi a scazut cu 73 miliarde dolari / Vladimir Potanin devine cel mai bogat om din Rusia
  468. Dascălu a fost invitat de onoare la inaugurarea mall-ului pe care trebuia să-l construiască el la Braşov
  469. Secretul succesului unui mare milionar - sfat către tineri: "atitudinea e mai importantă decât nivelul de pregătire"
  470. Nichita plătește bani grei pentru a fi lăudat de cel mai important ziar economic al țării, dar ZF îl scoate-n față tot pe Adomniței
  471. Mihail Vlasov, patru ani de închisoare cu executare
  472. Cel mai bogat ieşean e asociat cu firma care era să lase Iaşul fără aeroport şi autostradă
  473. Ce afacere a ratat Dascălu
  474. Antibiotice raportează creşterea profitului brut cu 7,8% în anul 2014
  475. Iaşul a pierdut o investiţie de un miliard de euro şi cel puţin 10.000 de noi locuri de muncă, iar "liderul naţional" Nichita nu zice nimic
  476. Mangerul unui fond de risc A CÂŞTIGAT 1 miliard de dolari din PRĂBUŞIREA petrolului
  477. UMF, raiul investiţiilor: contract de 4,3 milioane de euro pentru un centru de cercetare
  478. Amenințat cu pușcăria, unul din cei mai puternici concurenți ai lui Iulian Dascălu iese la suprafață
  479. Fenechiu e la puşcărie dar Fiscul nu a recuperat nici un leu din prejudiciul de 1,3 milioane euro imputat
  480. Investiţii gigantice pregătite de un ieşean - ferme de un miliard de euro și o autostradă "privată"
  481. Patronul de la Ramada îşi refinanţează un credit
  482. O păşcăneancă de 27 de ani va prelua un imperiu de 30 de milioane de euro cu exporturi în 50 de ţări
  483. Super-rechinul imobiliar Zapodeanu se plînge că a fost ţepuit de judecătorii arestaţi în dosarul Hrebenciuc
  484. Un ieşean a manevrat cu scandal sute de milioane euro iar acum apostolează cauzele corupţiei în România
  485. FILIT = Junimea
  486. Interesant: extrem de influentul Dascălu a pierdut un proces la Înalta Curte deşi a arătat că a pierdut milioane de euro după un şantaj tip BZI
  487. O româncă este pe locul 19 în topul celor mai puternice femei din lume
  488. Irina Schrotter:Nu am nicio calitate în dosarul de evaziune;nu am accesat niciodată fonduri europene
  489. Nu le mai ajunge România: firmele ieşene atacă în străinătate
  490. Lobby la UE pentru autostrada
  491. Ban la ban trage: mogulul ieşean al IT-ului a obţinut un milion de la UE
  492. Ministerul Educatiei a inceput procedura de demitere a lui Vasile Astarastoae din functia de rector al UMF Iasi. Colegiul Medicilor trage de timp in aplicarea deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie
  493. Mihail Vlasov îşi poate părăsi domiciliul, fiind pus sub control judiciar
  494. CCR: Un milion de euro pe tigai si ibrice
  495. Surpriza din topul constructorilor ieşeni
  496. O firmă din Iaşi ce vinde în Canada, SUA, Israel, Japonia, Rusia cere ajutorul statului să exporte şi mai mult
  497. Regele ieşean al mall-urilor mai serveşte o lecţie
  498. Reţeaua celui mai influent investitor imobiliar din România
  499. Şeful General Motors pe Europa demască o minciună colosală a lui Nichita
  500. 10.000 de euro şpagă la Poli. Pentru banii ăştia a falimentat Nichita cel mai mare transportator privat din Iaşi
  501. Unul dintre marii miliardari ascunşi ai Germaniei a murit
  502. Cel mai bogat ieşean este suspect de corupţie, pretinde Băsescu
  503. Cine este Martin Slabbert, sud-africanul de la NEPI, care a investit 1 miliard de euro în imobiliarele din România
  504. Închisoarea de lux a „împăratului“: de ce se plânge Vlasov de arestul la domiciliu
  505. Berdan: "Dacă Nichita e un primar puternic să preia CUG-ul"
  506. Prăbuşire incredibilă a unui miliardar român: a ajuns să fie reprezentat de un avocat
  507. A făcut facultatea la Iaşi iar după 20 de ani a ajuns cel mai puternic expat român din Europa, gestionar peste un business de 5 miliarde dolari anual
  508. O afacere bombă plecată de la Iaşi a cucerit până şi China
  509. Un ieşean a adus munţi de bani Clujului şi a primit pentru asta 1.000.000 euro
  510. Creatoarea Irina Schrotter este apreciată de Regele Mihai şi va primi un premiu ce o va onora
  511. Cum a cerut Vlasov mită
  512. Unul din cei mai puternici ieseni a fost săltat de DNA pentru o şpagă de 200.000 euro
  513. Un ieşean e mai tare decât giganţi mondiali ai imobiliarelor, susţine cel mai influent ziar economic
  514. NU mai iubeşte USL-ul Iaşul? Primăria a lipsit ostentativ de la prezentarea strategiei economice a judeţului pe următorii 7 ani
  515. Ieşeanul şef peste medicii din toată ţara a ajuns să fie citat de The Guardian
  516. Un ieşean a băgat România în lumea bună de pe Wall Street şi a facilitat acum 15 ani credite fabuloase
  517. Maricel Popa a câştigat un prim război cu Ministerul Transporturilor
  518. Cel mai bine plătit angajat român din istorie
  519. Ieşeanul acuzat că a devalizat CFR-ul cu un miliard de euro a scăpat de o primă condamnare
  520. Episoade puţin ştiute despre Adrian Năstase, Relu Fenechiu şi Iaşi
  521. Cel mai puternic manager român din lume: „Nu am ascuns niciodată ţara de unde vin"
  522. Un ieşean ajunge în conducerea Hidroelectrica
  523. Şefii celui mai bogat oraş şi judeţ din ţară s-au certat ca ţiganii pentru favorurile unui ieşean
  524. Ieseanul ajuns sef national peste Camera de Comert isi face iar pantofii cu subalternii
  525. Polirom: Ne-am adaptat preturile si am extins oferta. Mizam pe afaceri de 21 milioane de lei in 2013
  526. Locul 7 în topul celor mai puternici ieşeni - Maricel Popa
  527. Locul 6 în topul celor mai puternici ieşeni - Vasile Astărăstoae
  528. Locul 5 în topul celor mai puternici ieşeni - Cristian Adomniţei
  529. Locul 4 în topul celor mai puternici ieşeni - Relu Fenechiu
  530. Locul 3 în topul celor mai puternici ieşeni - Gheorghe Nichita
  531. Locul 2 în topul celor mai puternici ieşeni - Iulian Dascălu
  532. Cel mai puternic ieşean
  533. SONDAJ: Cei mai puternici ieşeni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected