Investiţii de 55.000.000 euro şi intrarea Murfatlarului în insolvenţă
au propulsat firma Cotnari SA pe locul 1 în topul naţional al producătorilor de vin. "Numai din 2004 s-a investit în Cotnari masiv, au rămas numai pereţii şi butoaiele de stejar. Totul este modern, este controlat termic de asta şi avem vinuri de atâta fineţe.
Valoric cred că sunt investiţii de 25.000.000 euro doar în combinat. Am mai investit în vie, peste 1500 de hectare, ceea ce în bani înseamnă 30.000.000 euro, jumătate din bani fiind ai combinatului iar cealaltă fonduri europene", a povestit la TELE M directorul Cotnari, Constantin Deleanu.
Cotnari SA are în prezent o exploataţie de peste 1700 hectare şi circa 600 angajaţi permanent. În sezonul de vârf însă numărul angajaţilor ajunge la circa 1700, combinatul asigurând multora cazare şi masă la faţa locului.
"Grasa de Cotnari este cel mai vândut vin din România şi cel mai premiat vin din ţară"
Directorul combinatului s-a lăudat cu o colecţie impresionantă de medalii de aur şi câteva marimedalii de aur obţinute la concursurile internaţionale, ceea ce este cea mai bună garanţie a calităţii vinurilor produse la Cotnari.
Cel mai vechi vin este o Grasă de Cotnari din 1956, o sticlă costând pe piaţă 3000 euro. "Grasa de Cotnari este cel mai vândut vin din România şi cel mai premiat vin din ţară. Dar avem premii multe şi pentru Frâncuşă dar şi pentru alte vinuri", se laudă Constantin Deleanu.
Vinoteca firmei cuprinde 1.000.000 de sticle evaluate la circa 30.000.000 euro.
De ce a crescut Cotnari şi au căzut alte firme de profil
Constantin Deleanu a început să lucreze la combinat din 1990. Din 1992 este promovat director comercial, iar din 1993 director economic, funcţie în care a rămas până în 2004. Din acel an a ajuns director general al Cotnari SA.
"Am învăţat mult până să ajung aici. Aceasta este de fapt explicaţia pentru faptul că alte mari firme nu au progresat după 1990. Au fost oameni care nu au ştiut să managerieze, erau oameni simpatici, plăcuţi de clasa politică sau de anumite cercuri de interese dar care n-au ştiut să managerieze, majoritatea firmelor au luat-o la vale sub conducerea lor. Inclusiv în domeniul vinificaţiei, multe firme mari înainte de 1990 au mers prost după", a povestit directorul Cotnari SA.
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.