antibioticesediuiasiVrem să aducem cel puţin două investiţii mari în următoarea perioadă. Una se referă la dublarea producţiei de creme şi unguente în fabrica nouă de produse topice (creme, geluri, supozitoare, unguente, ovule)”, a anunțat directorul Antibiotice Iași, Ioan Nani, într-un eveniment organizat de Ziarul Financiar.  Noua fabrică a necesitat o investiție de 20 de milioane de euro, bani proveniți din capitaluri proprii şi un credit de 15 milioane de euro. ”Vom începe producţia în aprilie 2020. Această unitate va dubla producţia de produse topice, iar cea mai mare parte din producţie va merge la export, spre America, dar şi spre ţări din Uniunea Europeană, pieţe foate bine reglementate“, a spus pentru ZF Ioan Nani, directorul Antibiotice Iaşi.
         
Noua fabrică se va întinde pe 2.500 de metri pătraţi și va produce 500 de tone de creme, geluri, supozitoare, unguente, ovule faţă de 270 de tone cât produce acum secţia veche.
 
 
Exportul este acum de 50%, dar vrea 60%
Ioan Nani a repetat apoi că miza sa cea mare este exportul. ”Creşterea la noi vine din pieţele internaţionale. Noi nu am crescut neapărat pe piaţa din România. Cel mai mult am crescut vânzările pe pieţele internaţionale cu produsele injectabile betalactamice şi substanţa nistatină, unde suntem pe primul loc în lume ca producător”. 
 
antibiotice iasi 4
          
Exporturile reprezintă în prezent 50% din cifra de afaceri a Antibiotice Iaşi - respectiv vânzări de 200 mil. lei pe pieţele externe- dar Nani vrea să ajungă la 60%. Pentru a majora vânzările externe Antibiotice a participat și a câştigat mai multe licitaţii în spitale din America şi Vietnam (în țara asiatică a bifat deja vânzări de 10 milioane dolari) apoi a perfectat înţelegeri cu instituţii din China şi din Orientul Mijlociu.
 
antibiotice 5 
 
Ce exportă Antibiotice
Oficialii producătorului ieșean de medicamente se laudă insistent că Antibiotice este producătorul nr 1 în lume de nistatină. ”Peste 40% din substanţa activă nistatină merge în SUA, 30% merge în China”, a precizat Ioan Nani insistând că fabrica ieșeană asigură acum aproape tot necesarul de nistatină al piețelor americane și chineze. 
         
Directorul fabricii ieșene a făcut apoi o dezvăluire interesantă: ”70% din consumul de medicamente din România este generat de medicamentele generice. Nicio ţară nu-şi poate permite să trăiască numai pe medicamente inovatoare”.
 
antibiotice iasi poza 1 
 
        
Un alt mare of al lui Ioan Nani este taxa de clawback (un impozit special în industria pharma). Antibiotice Iași a plătit în ultimii 3 ani  aproape 100 milioane lei  sub forma  taxei clawback, aproape 25% din cifra de afaceri pe 2018. În afară de această taxă specială Antibiotice a achitat taxe și impozite normale de circa 100 milioane lei anual. Raportat la cifrele de afaceri anuale reiese că Antibiotice e taxată anual cu circa 33% din cifra de afaceri, procent enorm. Adăugați la asta cheltuielile cu salariile și veți vedea că pentru investiții rămâne praful de pe tobă. Cum comentează Nani această situație? ”Clawback-ul rezistă pentru că inovatorii vor să existe. În ţările normale nu se discută aceste subiecte”, a spus directorul Antibiotice.. 
 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected