dascalu
O animație publicată pe www.forbes.ro arată că omul de afaceri ieșean Iulian Dascălu ar avea o avere de 2,7 miliarde lei, nivel care l-ar plasa pe locul 12 național al bogătașilor români. Potrivit aceleiași animații, Dascălu a intrat prima oară în top Forbes România în 2017 când era cotat la 1,05 miliarde lei (203 milioane euro). În 2019 era cotat la 1,2 miliarde lei, în 2021 tot la 1,2 miliarde iar peste un an sărea la 2 miliarde lei. În 2023 era dat de Forbes la 2,5 miliarde iar în 2024 cu încă un plus de 200 milioane lei. 
În realitate Dascălu este de 5 ori mai bogat
 
       
Cifra de afaceri a grupului IULIUS în anul financiar 2023 a fost de 1.282.253.308 RON arată raportul de sustenabilitate al grupului. Cum activitatea IULIUS are, în mod normal, un randament de măcar 90% ar trebui ca profitul grupului să fi fost de minim 1,15 miliarde lei în 2023. Adică aproape 230 milioane euro într-un singur an. Sigur că din acest profit brut trebuie scăzute apoi ratele la bănci și alte cheltuieli, dar în astfel de business-uri calculele se fac plecând de la randament. 
       
Un profit brut de 230 milioane euro pe an înseamnă o valoare de piață a grupului IULIUS de peste 4 miliarde euro. Asta pentru că profitul brut se înmulțește cu un coeficient acceptat de piața de profil. Pentru proiectele premium, cum sunt PALAS Iași, IULIUS Town Timișoara și Iulius Mall Cluj, se acceptă un yield de 5%, adică investiția se recuperează în 20 de ani, deci valoarea de piață este profitul înmulțit cu 20. 
     
E adevărat, în cazul Iulius Mall Iași și Iulius Mall Suceava, plus cele 2 minimall-uri Family Market de la Miroslava și Bucium, se folosește un yield mai mare, spre 8%, (adică investiția se recuperează în 12 ani). 
     
Chiar și așa valoarea totală a grupului IULIUS ar trebui să fie de peste 4 miliarde euro.
 
dascalu palas
Dascălu face acum minim 2,5 miliarde euro
     
 
Iulian Dascălu este, oficial, unicul proprietarul al proiectelor PALAS + PALAS Campus  și deține 50% din IULIUS Town Timișoara, Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Suceava, Iulius Mall Iași (aici restul de 50% este la sud-affricanii de la Atterbury). Dascălu mai are 50% din rețeaua de minimall-uri Family Market (restul de 50% fiind la un milionar american). 
     
Ținând cont de sumele atrase de fiecare din aceste centre comerciale, deținerile directe ale lui Dascălu sunt de circa 65% din total. Deci dacă valoarea întregului grup este, acum, de 4 miliarde europarticipația lui Dascălu valorează circa 2,7 miliarde euro. Ca rotunjire am zis 2,5 miliarde euro dar chiar și așa înseamnă de 5 ori mai mult decât ”estimează” Forbes România. 
 
Palas de sus 2024
Ieșeanul are pregătite măcar încă 3 tunuri uriașe
     
 
Evaluarea de mai sus nu ține cont de proiectele uriașe pregătite de grupul IULIUS. La Cluj este iminentă deschiderea șantierului unui PALAS estimat la ”minim 500 milioane euro”, iar la Constanța se pregătește un PALAS și mai mare estimat oficial de IULIUS la 815 milioane euro. Primarul Constanței susține însă că „proiectul trece deja de 1 miliard de euro”. 
     
Dascălu are 50% din cele 2 afaceri evaluate pe hârtie la minim 1,3 miliarde euro. 
     
Al 3-lea proiect, care de data asta este 100% al omului de afaceri ieșean, îl reprezintă extinderea primului PALAS. Oficial i se spune ”revitalizare și reamenajare a ansamblului Palas”, dar în fapt e vorba de o extindere prin construirea d enoi spații comerciale și, probabil,
de birouri. NU se știe exact când ar urma să fie deschis șantierul și nici cât de mare va fi extinderea, dar procesul este iminent fiind anunțat de aproape un an de oficialii IULIUS.    
       
Sigur, până la finalizarea și mai ales amortizarea acestor investiții cele 3 proiecte sunt doar fum, dar dată fiind experiența lui Dascălu din afacerile anterioare este de așteptat ca fiecare nou proiect să-i ridice și mai mult cota în topul bogătașilor.
 
Vuza cu laptop
3 moldoveni în primii 10 ”Cei mai bogați români în 2024” potrivit Forbes România
1. Frații Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman) – 17 miliarde de lei
     
 
Rețeaua de magazine de bricolaj Dedeman, înființată de frații băcăuani Dragoș și Adrian Pavăl, a raportat în 2023 un profit net de 1,53 miliarde de lei, în scădere cu 10% față de anul precedent.
2. Ion Țiriac – 11 miliarde de lei
     
 
Ion Țiriac se află printre cei mai bogați oameni din lume, fiind prezent în fiecare din ultimii 15 ani în clasamentul Forbes al miliardarilor planetei.
2. Daniel Dines (UiPath) – 11 miliarde de lei
 
     
Originar din Onești, Daniel Dines a revenit în 2023 la conducerea UiPath, prima companie de IT fondată în România și evaluată de Bursă la minim 10 miliarde dolari. 
 
4-5. Matei Zaharia și Ion Stoica (Databricks) – 6 miliarde de lei
     
 
În septembrie 2023, Databricks a fost evaluată la 43 de miliarde de dolari, după ce a obținut o finanțare de peste 500 de milioane de dolari. Compania are în prezent peste 6.000 de angajați și a ajuns la statutul de „decacorn”, adică o firmă tech care ajunge la o valoare estimată de cel puțin 10 miliarde de dolari în urma unor investiții obținute înainte de listarea la Bursă.
 
6. Familia Talpeș (Bitdefender) – 5 miliarde de lei
 
     
Soții Măriuca și Florin Talpeș, matematicieni de profesie, au debutat în mediul de business prin fondarea companiei Softwin în 1990, prima firmă de pe piața românească de software certificată ISO 9001, apoi AntiVirus eXpert (AVX).
 
7. Anastasia Soare – 4,5 miliarde de lei
 
8. Anca Vlad (Catena Fildas) – 4 miliarde de lei
 
8. Ștefan Vuza (Chimcomplex) – 4 miliarde de lei. Om de afaceri născut și format la Iași, dar stabilit acum la Cluj
 
10. Zoltan Teszari (Digi Communications NV) – 3,4 miliarde de lei

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected