Sambata, 27 Noiembrie 2021 03:56
Omul de afaceri Iulian Dascălu poate să stea lejer lîngă puținii șefi de stat sau de guvern cărora Biserica Ortodoxă Română le-a cântat ”Vrednic Este”. Plasarea lui Dascălu într-un anturaj atât de select este pe deplin justificată dacă ținem cont de ce a construit până acum omul de afaceri ieșean dar mai ales ce urmează să ridice: dacă în decada anilor 2000 a construit rețeaua Iulius Mall - 4 centre comerciale foarte mari în 4 orașe diferite ale țării, din 2012 încoace a trecut la o scară și mai mare - PALAS-uri peste tot în țară și un megaPALAS pregătit și pentru București. A bifat deja PALAS-uri în Iași (2012) și Timișoara (2019) iar mai nou e gata să lanseze șantiere pentru proiecte similare în Cluj și Suceava. Asta în condițiile în care la Iași, în plină pandemie, a extins PALAS-ul iar acum e gata să facă o a doua extindere cu un ”nou complex urbanistic” trăsnet.
După atâtea proiecte și de o asemenea anvergură, derulate în plină pandemie COVID, bonus pregătirea unui mega PALAS la București, cum să nu i se cînte dinspre BOR ”Vrednic este”?
Apare PALAS-ul de la Cluj, anticipat de noi de mai bine de 1 an
”Iulian Dascălu pregăteşte o nouă dezvoltare imobiliară în Cluj, pe terenul Carbochim”, anunța vineri 26 noiembrie cel mai important cotidian economic al țării, Ziarul Financiar. Sursa citată nu oferă prea multe amănunte rezumându-se să noteze doar că terenul de ”12 hectare al Carbochim ar putea fi evaluat la 500-600 de euro/mp, adică până la 70 mil. Euro”.
Să mai notăm că la Cluj Iulian Dascălu a construit deja, în altă parte a orașului, un Iulius Mall de aproape 50.000 mp închiriabili și 3 clădiri de birouri cu un total de circa 28.000 mp închiriabili. Este de presupus că PALAS-ul ardelean va fi unul de măcar dimensiunea celui de la Iași, adică minim 55.000 mp de mall premium și 72.000 mp de birouri clasa A+.
Un fel de PALAS e pregătit deja și la Suceava
Ca și în cazul Cluj, pentru Suceava același TopIasi a anunțat deja ceea ce presa centrală habar nu are, adică apariția unui complex gen PALAS (Surpriză mare: Dascălu face încă un PALAS relativ aproape de Iași - topiasi.ro). După cum notam acum 3 luni, Iulius Mall Suceava se va extinde pe circa 6 hectare ale fostei fabrici de seringi Famos, care a intrat în faliment în anul 2019. Primăria Suceava a eliberat deja de câteva luni, către Iulius Mall Suceava, un certificat de urbanism în vederea elaborării Planului Urbanistic Zonal în baza unui aviz de oportunitate pentru construirea unui ansamblu cu funcțiuni mixte: comercial, servicii, alimentație publică, rezidențial, spații de birouri, parcări, accese, amenajări exterioare, sistematizare verticală
Ca picanterie, precizam noi acum 3 luni, terenul pe care se pregătește PALAS-ul bucovinean, a fost cumpărat pe 23 ianuarie 2020 de către SC Safir Real Estate SRL Iași, firma lui Fadi Ramadan. Acesta din urmă deține 12 restaurante și baruri în rețeaua Iulius, fiind unul dintre apropiații omului de afaceri Iulian Dascălu. Fadi a plătit 14,5 milioane de lei (circa 3 milioane euro) pentru cele aproape 6 hectare de teren, un adevărat chilipir.
PALAS-ul din Iași a fost extins deja dar vine și a 2-a expansiune.
Ca să fie clar cât de puternic este Iulian Dascălu, reamintim că în plină pandemie COVID el a extins proiectul PALAS construind peste drum, în zona SF Andrei, cea mai mare clădire de birouri din țară. PALAS Campus va oferi 54.000 mp utili de birouri premiun și va găzdui acolo cel mai mare hub Amazon din Europa Centrală și de Est, un loc unde vor fi 5000 de angajați. PALAS Campus va mai include 6000 mp de spații comerciale și de servicii, circa 625 locuri de parcare subterane, un părculeț de 5000 mp, piste de bicicliști și 5 străzi noi.
De parcă nu era suficientă această demonstrație de forță, Dascălu pregătește a doua extindere a PALAS. ”Grupul IULIUS organizează un concurs internațional de arhitectură pentru o nouă dezvoltare urbană în zona centrală a Iașului”, se anunța oficial pe 12 noiembrie. În traducere, PALAS se extinde cu noi clădiri dinspre SF Andrei spre Trei Ierarhi. Acum 2 ani acolo se propunea un zgârie nori de 126 metri înălțime, iar după dezbateri publice neașteptat de furtunoase s-a convenit un regim de înălțime de maxim 63 m. Pe hărți apărute deja pe forumuri se văd chiar 3 clădiri preconizate în noua extindere plus 335 locuri de parcare subterane.
PALAS Campus a costat, oficial, 120 milioane euro și este de așteptat ca ”noua dezvoltare urbană” să necesite o investiție de măcar încă 80 milioane euro. Deci 200 milioane aduse și investite la Iași într-o zonă care arăta ca o mahala uitată la nivelul anului 1900. Ăsta este Dascălu. Și n-am mai spus nimic de megaPALAS-ul pregătit pentru București ori de extinderea PALAS-ului de la Timișoara (acolo are deja 120.000 mp de spații comerciale și 50.000 mp de birouri închiriați iar în lucru este o clădire de birouri cu circa 35.000 mp utili). Deci ”Vrednic este?”
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.