”Ziua Republicii Moldova... Discursuri politice și fără consistentă pentru așteptările românilor de pe cele două maluri ale Prutului, după 30 de ani de speranță și așteptare. Nici în discursul președintelui Klaus Iohannis și nici în cel al președintei Maia Sandu nimic despre Autostrada Unirii- Chișinău - Iași - Tg. Mureș. Doar discursuri pentru imagine”, observă iritat activistul proautostradă Cătălin Urtoi
Activistul proautostradă cere Bucureștiului și Chișinăului să ducă o politică de țară pragmatică dând ca exemplu politica Budapestei:
„Decât să le dăm bani moldovenilor, care se cheltuiesc repede, mai bine cei doi Președinți ar convinge Uniunea Europeană să finanțeze autostrada A8 de la Chișinău până la Tg.Mureș. Așa am integra cu adevărat și consistent Republica Moldova și regiunea Moldovei din România în Uniunea Europeană! Hai să investim în infrastructura rutieră modernă a celor două regiuni moldovenești în următorii zece ani și abia atunci vom putea spune că am adus Moldova mai aproape de noi! Singura șansă de UNIRE într-o Europă liberă este dezvoltarea economică și trebuie început cu infrastructura. Asta așteaptă românii de pe ambele maluri ale Prutului!
Luați exemplul maghiarilor care fac investiții în turism și sport în Transilvania. De ce nu și un tren modern între Iași și Chișinău (170 km), așa cum se realizează acum între Budapesta - Oradea - Cluj?! Uniți românii din cele două provincii moldovenești cu provinciile istorice din România prin investiții în infrastructură!
Lăsați pomana electorală! Banii, vaccinurile și câteva tone de motorină nu reprezintă nimic.De 30 de ani vedem doar poduri de flori, discursuri politice și daruri fără consistentă.Moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului nu asta așteaptă. UNIȚI cele două provincii moldovenești în următorii zece ani cu România și Europa prin A8 și ați realizat UNIREA ECONOMICĂ, mai importantă decât orice poezie, cântec patriotic sau discurs politic!”

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…