iulian dascalu PALAS Campus minCea mai de succes poveste din imobiliarele româneşti a început în Iaşi, în urmă cu 20 de ani, odată cu deschiderea primului centru comercial din afara Bucureştiului şi a celui de al doilea mall al ţării.

De atunci, investiţiile Iulius, dezvoltatorul imobiliar creat de antreprenorul ieşean Iulian Dascălu, au continuat, s-au diversificat, au crescut, au depăşit graniţele oraşului de origine, ajungând, cu proiectele deja dezvoltate şi cele ce urmează să fie lansate, la o valoare totală de peste 1 miliard de euro. Planurile dezvoltatorului ieşean nu se opresc însă aici şi urmează să culmineze cu o investiţie gigant – de data aceasta în Capitală – ce se anunţă a fi cel mai mare proiect imobiliar al României.

Viziunea Iulius nu s-a schimbat în toţi aceşti ani de la inaugurarea primului mall, ci a fost mereu în consens cu reperele de dezvoltare internaţionale la care ne raportăm, realizând proiecte complexe de regenerare urbană, în adevăratul sens al cuvântului. Activitatea Iulius este definită prin construirea unor proiecte relevante pentru comunitate, în care oamenii să se regăsească, să îşi petreacă timpul, să evolueze profesional şi să-şi atingă potenţialul”, descriu reprezentanţii grupului Iulius reperele după care s-au ghidat în activitatea companiei.

Cunoscut drept unul dintre cele mai discrete personaje din businessul românesc, povestea de succes a lui Iulian Dascălu este scrisă de proiectele Iulius dezvoltate în cele două decenii de existenţă ale grupului.

 

citeste continuarea pe www.businessmagazin.ro/pe www.businessmagazin.ro/

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected