foto profil"Avem anul acesta pe creatorul lui Dexter, a serialului Dexter, plus încă un laureat al premiului Nobel. Anul trecut am avut o vedetă Hollywwod. Alături de ei sunt alţi scriitori uriaşi. De asta se bat sute de voluntari să vină la noi. Se creează imaginea asta a unui Iaşi grozav. Dacă FILIT va mai rezista cinci ani va deveni un mare festival al lumii. Nu va mai avea nimeni curajul vreodată să-l întrerupă. Devine un brand mondial al Iaşului", susţine unul din "creierele" FILIT, Florin Lăzărescu. Într-o emisiune difuzată de TELE M Lăzărescu a făcut mai multe dezvăluiri interesante despre Festivalul de LIteratură care, anul acesta, se va desfăşira între 4 şi 8 octombrie. 
 
Pot umflat la licee
"Marea noastră supriză a fost amploarea pe care a luat-o FILIT printre liceeni, ei sunt sufletul acestui festival. Avem două cluburi de lectură - Alecart şi Logos - tot timpul vin măcar 300 de persoane. NU mai încap în Casa Pogor", a povestit Lăzărescu. El a explicat şi de ce a "prins" atât de bine la tineri un festival de carte: "După două ediţii o sumedenie de tineri au tricouri cu autograf de la premianţi Nobel sau mari nume la nivel mondial. Vă daţi seama ce povestesc ei în liceu, cum sunt văzuţi. Putem spune deja că FILIT este o reuşită, este un brand de sine stătător. În acest moment sunt patru branduri mari în România: TIFF-ul pe film, Sibiu pe teatru, Enescu la Bucuresşti pe muzică şi FILIT-ul. Chiar şi la ediţiile de anii trecuţi, alea «mai mici», am fost de departe cel mai mare festival de literatură din România"
 
"Copilul meu n-a citit în viaţa lui o carte. După FILIT l-am găsit citind". 
Co-organizatorul FILIT a relatat apoi două poveşti ale unor ieşeni simpli după organizarea primelor două ediţii FILIT.  "Am auzit, spre exemplu o relatare care sună aşa: «la mine la birou nimeni nu citea. Numai eu eram ciudata care citea cărţi. Anul ăsta, era ediţia a doua FILIT, au început să mă întrebe de invitaţii la serile FILIT, să se intereseze în amănunt cine vine şi când vorbeşte». O altă poveste care m-a încântat: «Copilul meu n-a citit în viaţa lui o carte. Acum l-am găsit citind. Şi-a cumpărat el o carte». Explicaţia e simplă: s-a creat masa asta critică în licee, mai bine de jumătate din clasele de la liceele de elită fac voluntariat la FILIT. Ei povestesc apoi cum s-au întâlnit cu Guillermo Arriaga, care-i vedetă la Hollywood. Dar asta se întâmplă şi cu scriitorii români. Am văzut doi voluntari care se certau cine să stea cu Ioan Groşan, cine să-l ducă dintr-un loc în altul. S-a creat efervescenţa asta, ceea ce e grozav pentru Iaşi", a spus Florin Lăzărescu
 
Promovare excepţională a Iaşului
Poate cel mai important rezultat după organizarea ediţiilor anterioare ale FILIT este promovarea Iaşului în lume. "Cred că unul din elementele de succes ale FILIT a fost faptul că a fost foarte bine promovat. Dai senzaţia că se întâmplă cu adevărat ceva foarte foarte important. Când vorbim de istoria Iaşului nu vorbim de cum erau străzile pe vremea lui Creangă ci de Creangă, de Eminescu, de Junimea. După chiar prima ediţie FILIT absolut toată lumea din domeniu ştia de el. Şi nu o spun eu asta, o spun atâţia oameni importanţi. Cristi Mungiu declara că singurul eveniment care răzbate de la Iaşi la Bucureşti, Timişoara, Cluj, Sibiu este FILITGândiţi-vă cât ar costa Iaşul să aibă 2 pagini faţă în faţă în "Frankfurter Allgemeine Zeitung". De fapt nici nu cred că ţi-ar da nemţii aşa ceva. Şi totuşi nemţii au alocat două pagini senzaţionale despre FILIT. Sau cum e să prinzi o pagină întreagă în "El Pais"», a mai spus FLorin Lăzărescu. 
 
FILIT vs concertele Primăriei
"Lumea are nevoie şi chiar şi eu îmi doresc să văd concerte, festivaluri de muzică. Dar după câte un astfel de eveniment în urmă rămân doar gunoaie şi, foarte important, nimeni nu o să scrie că la Iaşi lumea a dansat la încă o serată cu o bere în mână. În schimb despre FILIT se scrie foarte bine. Eu mă bucur că sunt şi concerte dar cred că FILIT este unul din factorii care pot convinge ieşenii să nu mai plece din ţară sau la Cluj, e unul din factorii care să-i convingă să rămână acasă - "se întâmplă ceva mare şi în oraşul meu".  
 
"Se creează imaginea unui Iaşi grozav"
"Să vă mai dau un exemplu: acum doi ani a venit la Iaşi un scriitor rus, nume  mare în domeniu. Eu credeam că a venit la noi pentru că m-a ajutat cineva să-l conving. Dar el mi-a spus cinstit că e venit la Iaşi pentru că i-a vorbit foarte frumos despre FILIT Evgheni Vodolazkin, o celebritate în lumea literară. Vorbim de oameni care vând 2-3 milioane de cărţi, nu.. când spun vedetă chiar ştiu ce spunSe creează imaginea asta a unui Iaşi grozav. Dacă FILIT va mai rezista cinci ani va deveni un mare festival al lumii. Nu va mai avea nimeni curajul vreodată să-l întrerupă. Devine un brand al Iaşului", a completat co-organizatorul FILIT. 
 
Anul acesta vine creatorul lui Dexter şi încă un "Nobel". Se bat voluntarii pe el 
"La noi se dă concurs pentru voluntariat, trebuie să vorbeşti măcar două limbi străine. Şi e bătaie pe locuri. Sunt foarte multe intervenţii, Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici se plâng de nebunia asta cu "pile". De ce? PĂi uitaţi, voluntarul care s-a ocupat anul trecut de Guillermo Arriaga l-a plimbat peste tot, l-a dus chiar şi la mănăstiri, s-a împrietenit cu ditamai vedeta de la HollywoodEu nu am apucat decât să-i strâng mâna odată lui Arriaga. Voluntarul a rămas prieten cu vedeta mondialăvă daţi seama ce în clasa lui de liceu, ce e în toată şcoala? Gândiţi-vă că anul acesta vine la FILIT Jeff Lindsay care-i tăticul lui Dexter, al serialului Dexter. Închipuiţi-vă ce bătaie va fi între voluntari să fie cel care se ocupă de creatorul lui DexterVa mai veni un laureat al premiului Nobel, Olga Tokarczuk, în dialog cu Mircea Cărtărescu", a încheiat FLorin Lăzărescu. 
 
Cum va fi anul acesta la FILIT
Ediția din 2017 a FILIT-ului se va desfășura între 4-8 octombrie. Cele mai importante evenimente vor fi organizate la Teatrul Național dar va exista, ca de fiecare dată, un cort imens în centrul Iaşului unde vor fi seri de lectură. Programul festivalului include per total circa 300 de evenimente. Ca de obicei, se mizează mult pe implicarea liceenilor, organizându-se și o caravană în 15 licee ieșene. 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected