Rotary Club Timişoara a organizat pe 13 noiembrie 2015 balul anual pe tema „Timişoara Capitală Culturală”. Foarte interesant este că printre sponsori, ba chiar în capul listei donatorilor, se află OpenVille, clona bănăţeană a PALAS-ului ieşean.
Ca şi acum 10 ani la Iaşi, proiectul dezvoltat de omul de afaceri ieşean Iulian Dascălu a "cucerit" iniţial presa timişoreană şi autorităţile locale, ambele medii de influenţă fiind extaziate deja public faţă de OpenVille. Primarul, şeful CJ, prefectul şi mai toată media au răslăudat proiectul OpenVille.
Singurul care s-a pus contra curentului este, ca şi acum 10 ani la Iaşi, un om de afaceri cu activităţi ce concurează business-ul dezvoltat de Dascălu. Contestatarul din Banat este Ovidiu Şandor, cel care a construit primul complex de birouri de clasă A din Timişoara, proiect vândut apoi către NEPI pentru aproape 90 milioane euro.
„Din păcate OpenVille mi se pare, urbanistic vorbind, un proiect destul de mediocru, în ciuda faptului că ahitectul de acolo e un arhitect foarte bun. Cred că a fost nevoie de mai multe compromisuri în conceptul acelui proiect ca să acomodeze toate parcelele de teren şi dorinţele diverişilor proprietari de acolo”, a declarat Ovidiu Şandor pentru „Adevărul”. Antreprenorul timişorean a mai spus că noul proiect de la Iulius Mall ar putea concentra mare parte din activitatea urbană acolo, punând în pericol „viaţa” centrului istoric al oraşului, aflat în reabilitare.
„Cred că pentru oraş nu e neapărat un motiv de bucurie pentru că dacă acel proiect se realizează în acea formă va absorbi şi mai mult din energia centrului istoric şi riscăm să golim centrul istoric de activitate şi de energie lucru care nu e foarte înţelept pentru oraş. Cred de asemenea că toată această densificare de funcţiuni şi de oameni în acea zonă va crea mari probleme pe toate căile de acces către acea zonă. Degeaba se lărgeşte strada Popa Şapcă pentru că în continuare toată zona va fi greu accesibilă. Pe de altă parte e normal să apară proiecte noi şi nu cred că e ceva ieşit din comun. E o evoluţie normală a lucrurilor”, a mai spus Ovidiu Şandor care a mai precizat că „nu ştiu dacă oraşul trebuia să încalce prevederile gândite în noul PUG pentru o investiţie care nu va aduce o plus valoare oraşului, ci va crea un set de probleme”.
Reamintim, Iulius Group susţine că OpenVille (proiect de 2 ori mai mare decât PALAS-ul) va crea aproape 16.000 locuri de muncă după o investiţie estimată acum la 220.000.000 euro. În urmă cu 10 ani Iulius Group susţinea că PALAS Iaşi va crea 3000 de locuri de muncă.
O altă paralelă foarte interesantă este poziţia primarilor. Edilul Timişoarei s-a lăudat că în cadrul OpenVille firma lui Iulian Dascălu va cheltui din fonduri proprii 8.000.000 euro pentru construirea unui nod rutier ce va fi cedat apoi gratuit municipalităţii. Acum 10 ani liberalul Relu Fenechiu, apoi primarul PSD-ist Gheorghe Nichita îl lăudau pe Iulian Dascălu pe motiv că Iulius va investi 20 de miliarde lei vechi (aproximativ 500.000 euro) pentru consolidarea versantului pe care este amplasat Palatul Culturii (ulterior în subsolul Palatului au apărut pungi cu apă).

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…