Joi, 18 Ianuarie 2018 09:29

De la începutul anului 2018
grupul Casa Auto este dealer local al mărcilor Peugeot şi Citroen. Show-room-ul va fi în cadrul parcului logistic Solo dezvoltat de o altă firmă a aceluiaşi om de afaceri care patronează şi Casa Auto. Bogdan Piţigoi este dealerul local sau regional al altor 10 mărci auto - Mercedes, Land Rover, Jaguar, Mitsubishi, Honda, Mazda, Hyundai, Nissan, Opel, Dacia. Înainte de a prelua distribuția Peugeot și Citroen, omul de afaceri
controla deja peste 60% din piața auto locală. În 2017 grupul Casa Auto a vândut peste 3000 de mașini noi, plus alte câteva sute SH, ceea ce-l face pe
Pițigoi cel mai mare dealer auto român cu excepția celor din București.
Mărci de volum ignorate de dealerii ieșeni
La nivel global, Peugeot și Citroen sunt mărci de volum, având anual vânzări de milioane de exemplare. La nivel local însă nu au performat niciodată, poate şi din cauza lipsei de forţă a dealerilor care le-au comercializat. Înainte de a ajunge în curtea Casa Auto, Peugeot a fost vândut la Iași de Servunion, firma unui fost director al RATP. Cum Servunion nu a avut şi alte branduri în portofoliu a ajuns la un moment dat să se sufoce, la fel ca şi alţi dealeri monomarcă (ex: Skoda, Suyuki ş.a.). Citroen este considerată o marcă un pic mai pretenţioasă decât Peugeot şi, cum nu a avut în spate promotori puternici, a fost aproape invizibil la Iaşi. Interesant, Citroen a fost pentru circa 2 ani (în perioada 2005-2007) în portofoliul grupului Conex. Ioan Prisecaru nu voia însă să facă bani din vânzarea Citroen ci doar să şi-l apropie pe dealerul naţional de atunci al mărcii, Călin Popescu Tăriceanu - premierul de la acea vreme.
Pândește și Renault-ul
Neoficial Bogdan Piţigoi vrea de mult timp să preia şi vânzarea maşinilor Renault, marcă de volum şi devenită oarecum naţională după preluarea Dacia de către francezi. La nivelul Iaşului Renault e distribuit de aproape 20 de ani de Bras, firmă cu performanţe deosebite în reţeaua Renault (este deseori lider naţional la vânzări printre dealerii din ţară ai acestei mărci). În consecinţă firma ieşeană este bine cotată de francezi, fiind lăudată oficial chiar de extrem de puternicul şef al Renault România. Pe 8 septembrie 2017 Yves Caracatzanis a declarat, chiar dintr-o clădire de birouri a lui Bogdan Piţigoi, că "suntem extrem de mulţumiţi de colaborarea cu domnul Nica" (proprietarul Bras - n.n.). Neinvitat de Piţigoi la acel eveniment, Irinel Nica ne-a declarat ulterior că ştie de multă vreme de încercările Casei Auto de a prelua distribuţia Renault.
De ce pariază atât de puternic Piţigoi pe maşinile franceze
”Statistic, ieşenii nu au o predispoziţie spre maşini germane, aşa cum aud că e cazul în vestul ţării. Sunt interesaţi de maşini bune, aşa cum sunt cele franţuzeşti sau cele japoneze. Ceea ce am observat e că oamenii sunt foarte pregătiţi, consultanţii în vânzări trebuie astăzi să ştie meserie, să cunoască produsul, să «aibă argumentele la ei»“, a spus Bogdan Piţigoi.Ca atare el are în portofoliu 2 franceze - Peugeot şi Citroen-, 4 japoneze - Nissan, Mitsubishi, Mazda, Honda -, dar şi 2 mărci germane - exclusivistul Mercedes şi popularul Opel.
Admite oficial că vrea să fie regele necontestat al pieţei auto
"Eu cred că ceea ce ne diferenţiază pe noi de ceilalţi sunt serviciile, adică tot ceea ce am construit în jurul afacerii de bază. În general, auto înseamnă vânzări, maşini noi, service; noi vrem mai mult. Eu am un vis: când un ieşean se gândeşte la maşini sau la orice ţine de maşini, prima dată să îi vină în minte Casa Auto“, a declarat Piţigoi. El susține că are studii de piață care-i confirmă aspirațiile. "La Casa Auto avem un grad de mulţumire de 70% a clienţilor, în timp ce primul concurent are abia 39%. Iar când oamenii, comunitatea apreciază munca noastră, serviciile noastre, sunt cu adevărat mulțumit", a adăugat patronul Casa Auto Iaşi.
Are aproape 20 de ani de business auto
Piţigoi a început afacerile în 1993 vânzând produse alimentare, dar pe segmentul auto a intrat abia în 1999. Foarte rapid această afacere l-a acaparat cu totul. Avînd deja multe spaţii comerciale ce puteau fi folosite drept show-room (pe atunci nu se cereau spaţii somptuoase, de sute de metri pătraţi, plus service-uri costisitoare, adică investiţii de milioane de euro, ci era suficient un spaţiu comercial de 30 mp), a obţinut uşor şi repede distribuţia tuturor mărcilor din grupul Ţiriac. De atunci datează şi prietenia sa cu Ion Ţiriac, legătură intens admirată în mediul de afaceri local
Show-room-ul multimarcă a fost salvarea, apoi trambulina
Piţigoi nu s-a aventurat în perioada 2004-2008 să construiască show-room-uri uriaşe pentru o singură marcă, în timp ce majoritatea dealerilor locali au făcut această greşeală. Iar când a lovit criza, acei dealeri au fost prinşi cu datorii uriaşe către bănci pe fondul prăbuşirii vânzărilor unicei mărci pe care o comercializau. În plus, atunci când Mercedes (brandul emblematic pentru business-ul său auto) l-a obligat în 2012 să facă o investiţie foarte mare (circa 500.000 de euro pentru aducerea show-room-ului la standardele mondiale) Piţigoi a fost şmecher şi a inventat show-room-ul multimarcă (a băgat 9 mărci auto sub acelaşi acoperiş, economisind dintr-un foc milioane de euro).
Doar business-ul auto face minim 65.000.000 euro
În 2017 businees-ul auto i-a adus venituri de 180.000.000 lei, iar dacă socotim o rată de amortizare de 10% (deşi Piţigoi spunea la inaugurarea reprezentanţelor Mercedes şi Jaguar că el lucrează cu un randament de 15%) înseamnă că business-ul Casa Auto valorează minim 45 milioane euro. Dacă luăm în calcul şi valoarea investiţiilor fixe (17.000 mp de show-room-uri moderne în Iaşi dar şi în alte oraşe din Moldova, stocuri de sute de maşini ş.a.) atunci putem evalua lejer la 65.000.000 euro business-ul Casa Auto.
Ultima afacere auto a uimit România
Fidel crezului că trebuie să fie primul care face o afacere pentru ca aceasta să aibă succes, Piţigoi a lansat la Iaşi, în toamna anului 2017, primul serviciu de car sharing din România care va utiliza exclusiv vehicule electrice. “Flota de maşini electrice cuprinde, deocamdată, 10 autovehicule ce vor fi distribuite în întregul oraş, dar în doi ani vrem să ajungem la 100 de maşini distribuite în toată România. Folosirea serviciului CABY este extrem de uşoară: după un pas unic de înregistrare pe www.caby.ro, utilizatorii vor putea închiria maşinile de la unul dintre cele 6 puncte de încărcare şi le vor folosi atât timp cât au nevoie, câteva ore, câteva zile sau chiar câteva luni. Autonomia maşinilor este acum între 120 si 300 de km, fiind optimă pentru utilizarea urbană de zi cu zi”, a declarat omul de afaceri.
Costuri şi beneficii
"
Cine vrea să folosească acest serviciu găseşte maşina gata încărcată, spălată şi pregătită pentru drum. Avem o echipă mobilă care 24 de ore din 24 asigură aceste servicii", s-a lăudat afaceristul care a lansat acest serviciu. Flota este compusă acum din maşini Mitsubishi, deşi iniţial se anunţa o flotă din autoturisme Renault Zoe (Piţigoi e dealer Mishibishi, nu şi Renault, aşa că, deşi firma franceză are 50% din piaţa mondială pe segmentul autoturisme electrice afaceristul ieşean a luat maşini din propria curte). Pentru un Mitsubishi iMiev, prima oră de utilizare costă 56 de lei, cu TVA, două ore costă 91 de lei, iar pentru fiecare 60 de minute suplimentare se adaugă 25 de lei. Tariful pe întrega zi este de 370 de lei, pentru o distanţă de până la 200 km.

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.