remus munteanu 75940500Unul dintre cei mai noi administratori ai OPCOM este fiul fostului preşedinte PSD Neamţ, judeţ din care vine şi ministrul Economiei, Dănuţ Andruşca. Ministerul Economiei controlează Transelectrica, cea care administrează bursa OPCOM. Administratorul proaspăt numit, Remus Munteanu, nu a avut, potrivit CV-ului, tangenţe cu sistemul energetic sau cu pieţele de mărfuri şi a fost, în trecut, fotbalist la Ceahlăul Piatra Neamţ.

În data de 3 octombrie a fost operată una dintre ultimele două numiri în Consiliul de Administraţie al OPCOM, Operatorul Comercial al Pieţei de Energie Electrică şi Gaze, potrivit datelor de pe site-ul OPCOM.

La acea dată a fost numit administrator provizoriu Remus Munteanu, cu domiciliul în localitatea Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ.

Potrivit datelor din CV-ul lui Remus Munteanu, el s-a născut în 1974, şi a absolvit liceul de chimie industrială din Piatra Neamţ, în anul 1993. Opt ani mai târziu, în 2001, a început Facultatea de Administraţie Publică a Universităţii Petre Andrei din Iaşi, pe care a absolvit-o în anul 2005.

Citeste mai mult aici

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected