Miercuri, 15 Noiembrie 2017 08:10

Antibiotice Iaşi şi Proinvest Group Paşcani au fost premiate luni 13.11.2017, la Hotel Intercontinental din București, de către săptămânalul Capital. Antibiotice a ocupat locul 2 naţional în topul celor mai importante firme din domeniul chimiei şi medicamentelor, în timp ce Proinvest a ocupat locul 3 în topul firmelor performante în domeniul industriei grele. O altă firmă din Iaşi nominalizată printre cele mai bune 10 companii din domeniul ei a fost Te Rox Prod, producător de scaune auto pentru copii şi centuri de siguranţă.
Iată cum a prezentat Capital cele două firme ieşene premiate
ANTIBIOTICE
De la penicilină, primul produs fabricat în 1955, compania Antibiotice din Iaşi a fabricat sute de substanţe farmaceutice. Astăzi, Antibiotice SA este unul din cei mai importanţi producători români de medicamente generice care continuă să însănătoşească generaţii de oameni. Ca urmare a investiţiilor de circa 4,5 milioane de euro, derulate în ultimii 10 ani, în fluxul de fabricaţie al Nistatinei, compania a obţinut în acest an din partea United States Pharmacopeia titulatura de standard de referinţă la nivel mondial. Antibiotice comercializează această substanţă activă în peste 50 de ţări şi estimează că în acest an va acoperi în jur de 50% din necesarul mondial de Nistatină. Pe lângă acest produs, la care Antibiotice îşi păstrează tatutul de lider mondial, compania a

realizat investiţii şi în alte produse. Un exemplu în acest sens este demararea lucrărilor la o nouă capacitate de producţie pentru fabricarea medicamentelor topice şi supozitoarelor, lucrările, începute anul trecut, urmând să fie terminate în anul 2019. Pentru acest an, compania se aşteaptă, conform bugetului de venituri şi cheltuieli, la o creştere cu 2,3% a vânzărilor, până la 340 milioane de lei şi un profit brut similar cu cel de anul trecut.
PROINVEST GROUP SRL
Proinvest Group, companie specializată în prelucrarea oţelului, a fost înfiinţată de soţii Vasile şi Petronela Sandu în anul 2000 ca o companie privată pentru a oferi servicii de proiectare în construcţii. Astăzi, Proinvest Group a ajuns o companie multiprodus, care dezvoltă, produce şi comercializează o gamă diversă de componente şi sisteme din oţel pentru construcţii, inginerie şi industrie, de la simple componente pentru construcţii şi până la scule şi componente de înaltă precizie. Compania a avut, în 2016, o cifră de afaceri de 21 de milioane de euro şi un profit net de circa 700 de mii de euro. Produsele fabricate la Paşcani au ajuns în 28 de ţări precum Germania, Ucraina, Madagascar, Arabia Saudită sau chiar SUA. Mai mult, extinderea companiei continuă, având un plan de investiţii, început în anul 2015 şi care va dura până în 2020, de circa 22 de milioane de euro. Sumele vor fi direcţionate către modernizarea, retehnologizarea şi dezvoltarea de noi produse pentru fabrica de scule, dispozitive şi accesorii pentru prelucrarea oţelului, creşterea capacităţii de producţie profile speciale pentru tehnica liniară, şi dezvoltarea de noi produse pentru domeniul construcţiilor (panouri sandwich şi parapeţi metalici).
Te-Rox Prod
Compania Te-Rox Prod a intrat pe piaţa producătorilor de scaune auto în anul 2007, începând, astfel, colaborarea cu cel mai mare distribuitor de scaune auto din Europa, Groupe Team Tex. Un an mai târziu, a fost înfiinţată şi secţia pentru producţia de centuri de siguranţă, iar în 2010 au fost deschise punctele de lucru la Roman şi Iaşi, cu un total de 155 de angajaţi. Investiţiile au continuat în 2011 în fosta fabrică de mase plastice din Iaşi, Te-Rox Prod reuşind să-şi producă necesarul de piese plastice folosite în asamblare. Un pas important a fost reprezentat şi apariţia gamei proprii de produse MIGO, în anul 2012, printr-o colaborare cu BHS Impex din Botoşani. Anul trecut, afacerile companiei au crescut uşor faţă de 2015, până la circa 23 de milioane de euro (103,4 milioane de lei), în timp ce profitul net aproape că s-a dublat, apropiindu-se de 900.000 de euro (4 milioane de lei). Potrivit reprezentanţilor companiei, peste 1.100 angajaţi fac huse şi centuri de siguranţă pentru copii, care ajung în peste 55 de ţări.
Criterii de selecţie
Revista Capital a precizat că la fiecare categorie de premii a ales 30 de companii, din care a selectat câte 10 pentru nominalizare la fiecare sector industrial. Aici au fost luate în calcul atât rezultatele financiare obţinute pe parcusul anului trecut cât şi investiţiile realizate. "Pentru a desemna câştigătorii premiilor, am analizat rezultatele financiare ale companiilor, dar şi alte elemente relevante pentru performanţa acestora. Am ţinut cont de rezultatele înregistrate anul trecut, luând în considerare evoluţia unor indicatori precum profitul net, rezultatul operaţional, veniturile sau cifra de afaceri. Investiţiile realizate au fost evaluate nu doar prin prisma mărimii acestora, ci şi a capacităţii de a crea locuri de muncă, de a transmite efecte pozitive mai departe în economie. Am urmărit, de asemenea, acţiunile de marketing, inovaţiile, deciziile strategice, produsele noi lansate anul trecut şi în prima parte a acestui an. Am ţinut cont de tranzacţiile importante pe care candidaţii le-au realizat, de contractele mari încheiate sau licitaţiile câştigate. Crearea de noi locuri de muncă a contat atât pentru marele premiu, cât şi pentru cele sectoriale", a precizat Capital.
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.