Costel Alexe este parlamentar și ministru al Mediului, deci ar avea treabă la București și în țară chiar și 24 de ore din 24 dacă ar vrea. Totuși în majoritatea timpului Alexe stă la Iași unde aranjează transferuri de primari de la PSD la PNL și face afaceri extrem de bănoase din moment ce își permite construcția lîngă Sculeni a unui ranch ca-n filme. Cu ministrul Mediului chiulind pe rupte de la serviciu nici nu-i de mirare că în pădurile țării își fac de cap hoții.
Mihai Chirica, a declarat marți că rechinii imobiliari inculpați deja penal sau doar bănuiți de fapte grave de corupție - Cristin Zămosteanu, Cristinel Bolobiță ș.a. - au venit la cumătria sa și au dat bani grei (120.000 de euro) pentru că primarul i-a invitat la o ”socializare”. Chirica a pretins halucinant că pe unii afaceriști i-a invitat la botezului fiului său deși ”nu îi cunoșteam”, de parcă nu putea să-i cheme la Primărie să-i cunoască acolo pe milionari ci doar la cumătrie. Ulterior, același Chirica a semnat pe bandă rulantă autorizații favorabile afaceriștilor care i-au dat bani și pe care, cică, ”nu îi cunoștea”.
În luna iulie omul de afaceri Iulian Dascălu și fondul de investiții Atterbury au depus la municipalitate un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) în vederea extinderii centrului comercial Iulius Mall Tudor Vladimirescu din Iași. Documentul prevede faptul că acest centru va mai avea 3 noi imobile de birouri, pentru servicii, comerț și parcări. PUZ-ul va fi supus dezbaterii publice, apoi va intra spre adoptare în Consiliul Local, ulterior urmând să fie eliberată autorizația de construcție.
Maricel POPA (foto) este consilier judeţean cu atribuţii de preşedinte CJ Iaşi – a fost ales consilier judeţean, preşedinte CJ a ajuns în urma unor aranjamente politice. În urmă cu vreo 6-7 ani, când era secretar de stat, avea 17 surse de venit – detalii AICI. În urmă cu 13-14 ani era cunoscut drept unul dintre cei mai mari ţepari din Capitala Moldovei, refuzurile la plată ale firmelor controlate de POPA fiind de ordinul miliardelor de lei vechi – detalii AICI.
Conform declaraţiei de avere din acest an, în 2019 a fost remunerat de Consiliul Judeţean Iaşi cu 161.413 lei, adică o medie de 13.451 lei/lună… şi a mai încasat dividende de 106.942 lei pentru acţiunile deţinute la CERTIND SA, care reprezintă 8% din capitalul social şi au o valoare nominală de 14.400 lei. Altfel spus, dividendele dintr-un singur an reprezintă de 7,43 ori valoarea titlurilor respective!
Marti 28 iulie DIICOT Iasi il retinea pentru 24 de ore pe locul 15 in topul celor mai bogati ieseni, Cristin Zamosteanu. A doua zi, Zamosteanu primea mandat de arest pentru 30 de zile, semn clar ca actiunea de marti nu a fost o petarda si ca DIICOT are un munte de probe. Tot atunci a devenit oficial faptul ca si locul 29 din topul bogatasilor ieseni, Cristinel Bolobita, este inculpat dupa ce casa i-a fost scotocita de anchetatori apoi i s-au pus in circa acuzatii grele (vezi aici). Alte 15 persoane au fost audiate, printre ele fiind speculanti imobiliari si functionari publici din Finante si Primarie.
Cea mai de succes poveste din imobiliarele româneşti a început în Iaşi, în urmă cu 20 de ani, odată cu deschiderea primului centru comercial din afara Bucureştiului şi a celui de al doilea mall al ţării.
De atunci, investiţiile Iulius, dezvoltatorul imobiliar creat de antreprenorul ieşean Iulian Dascălu, au continuat, s-au diversificat, au crescut, au depăşit graniţele oraşului de origine, ajungând, cu proiectele deja dezvoltate şi cele ce urmează să fie lansate, la o valoare totală de peste 1 miliard de euro. Planurile dezvoltatorului ieşean nu se opresc însă aici şi urmează să culmineze cu o investiţie gigant – de data aceasta în Capitală – ce se anunţă a fi cel mai mare proiect imobiliar al României.
Extinderea proiectului PALAS capătă proporții. Mai întâi, pe amplasamentul unde urmează să se construiască PALAS Campus (un complex de birouri cu 60.000 mp închiriabili de spații A+) a început să fie turnat cimentul și puse structurile de fier necesare parcării subterane (625 locuri) și fundației. Aparent, șantierul are un ritm neașteptat de alert, dar dat fiind că termenul de finalizare e 18 luni iar construcția e una spectaculoasă s-ar putea ca viteza să mai scadă ulterior.
Prin interpuși, fără licitație și la un preț derizoriu, un teren situat în spatele fabricii Delphi a ajuns din proprietatea comunei Miroslava în proprietatea fiului primarului, omul de afaceri Bogdan Niță @ Terenul de 3.371 mp a fost vândut fără licitație de către Primăria Miroslava soților Cristian și Maria Butiuc, el – angajat la o firmă înființată de Bogdan Niță, ea – angajată a Primăriei Miroslava și a Miroslava Industrial Parc SRL, societate aflată în subordinea aceleiași primării @ Soții Butiuc au primit banii pentru achiziționarea terenului prin două viramente bancare de la Bogdan Niță și de la soția acestuia, Georgiana Niță @ Pe 19 iunie 2019, Butiuc a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu Primăria Miroslava pentru 279.793 lei @ Pe 18 iunie, Bogdan Niță a virat 100.000 de lei în conturile soților Butiuc, iar a doua zi, soția acestuia, Georgiana Niță, a virat către aceleași persoane 180.000 de lei @ După câteva luni, soții Butiuc au vândut proprietatea soților Niță @ În urmă cu o lună, 7IAȘI dezvăluia un caz similar @ Fără licitație și la un preț derizoriu, de peste 10 ori mai mic decât cel al pieței, Primăria Miroslava a vândut către fiul primarului, Bogdan Niță, un domeniu de 3,4 hectare cu lacuri, la marginea pădurii
Încă un teren valoros trece din proprietatea Primăriei Miroslava în proprietatea fiului primarului, omul de afaceri Bogdan Niță, fără licitație și la un preț mult mai mic decât cel al pieței.
Terenul de 3.371 mp amplasat în spatele fabricii Delphi, aproape de centura Iașului și de drumul european, a ajuns la Bogdan Niță, prin intermediul unor interpuși, care au cumpărat suprafața de pământ de la Primăria Miroslava, direct fără să organizarea în prealabil a unei licitații. Intermediarii, soții Cristian și Maria Butiuc, sunt două persoane soț și soție, aflați în relații strânse cu familia Niță.
Cristian Butiuc este un fost angajat al firmei Bogy Cons Development SRL înființată în anul 2009 de către Bogdan Niță.
Maria Butiuc este angajată cu normă întreagă la Primăriei Miroslava și cu „jumătate de normă” la Miroslava Industrial Parc SRL, societate comercială aflată în subordinea aceleiași primării.
Prezent la Timişoara pentru a lăuda rezultatele guvernării PNL, ministrul Mediului s-a scuzat atunci când a fost întrebat ce notă şi-ar data pentru discursul în limba engleză pe care l-a ţinut în decembrie 2019 la Madrid. Videoclipul continuă să fie viral pe internet şi face deliciul internaţilor de pe conturile de socializare. Costel Alexa spune că este mai preocupat de tăierea pădurilor decât de limba lui Shakespeare. „Mă gândeam că mă întrebaţi de ce am făcut cu pădurile României care se taie în fiecare zi. Repet şi am spus-o tot timpul, nu am fost niciodată un bun vorbitor de limbă engleză eu nefiind în situaţia în care în şcoala generală sau în liceu să fi făcut engleza la şcoală. Am şi un accent foarte frumos moldovenesc care e delicios şi atunci când vorbeşti în limba română darămite atunci când vorbeşti în limba engleză. A fost un moment plin de emoţie la Madrid, care evident a fost taxat ca atare pe reţelele de socializare. Dar repet, totul face parte din această campanie electorală”, a spus Costel Alexe.
Compania Roserv Oil, parte a Grupului GRAMPET, preia platforma industrială a rafinăriei RAFO Onești, într-o tranzacție coordonată în insolvență de CITR, potrivit unui comunicat de presă. Surse din interiorul companiei au declarat pentru ECONOMICA.NET că valoarea tranzacției a fost de 6 milioane de dolari plus TVA.
“Compania Roserv Oil, parte a Grupului GRAMPET, a achiziționat platforma industrială a rafinăriei RAFO Onești, în cadrul unei proceduri publice de valorificare, coordonată de CITR, liderul pieței de insolvență din România. Tranzacția de vânzare a activului a fost finalizată conform strategiei de valorificare aprobate de creditorii RAFO Onești, în cadrul procedurii de insolvență, cu obiectivul de a dezvolta cel mai mare centru logistic din Moldova”, se arată în comunicat. Roserv Oil este o societate nou-înființată care se va concentra pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, dar și depozite pentru produse petroliere. În acest context, compania a decis cumpărarea activelor platformei RAFO Onești, aflată în faliment, cu obiectivul de a dezvolta cel mai mare centru logistic pentru containere și produse petroliere care va deservi regiunea Moldovei. Această specializare vine să completeze obiectivul principal de activitate al Grupului GRAMPET, transportul feroviar de marfă. Odată cu preluarea de către Roserv Oil, activele RAFO Onești devin active productive, parte din activitatea comercială a Grupului GRAMPET.
Producătorul de ambalaje Exonia din Iaşi a finalizat o investiţie de 3,5 mil. euro într-o nouă fabrică destinată ambalajelor biodegradabile şi vrea să extindă parteneriatele din vestul Europei, dar şi să înceapă unele noi în est, cu ţări precum Republica Moldova şi Ucraina, a declarat Tiberiu Stoian, director general, Exonia, în cadrul emisiunii Investiţi în România!, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank.
„Capacitatea doar pe fabrica nouă este la 300 de tone lunar, iar în acest moment producem 27 de tone. E o capacitate uriaşă, ca un Ferrari care merge pe lângă bordură cu 30 km/h. Din păcate, aceasta este situaţia cu care ne confruntăm, dar nu este o problemă, suntem în grafic”, a explicat Tiberiu Stoian, antreprenorul care a reuşit până acum să ajungă la afaceri de 4,65 mil. euro în 2019, prin intermediul fabricii iniţiale de ambalaje din mase plastice.
Întârzierea economică a României în raport cu alte ţări din regiune poate reprezenta un avantaj, tocmai prin prisma faptului că ţara şi-a păstrat mai bine autenticitatea, însă producătorii au nevoie de suport pentru a avea o piaţă de desfacere.
România are potenţial de dezvoltare, însă această dezvoltare trebuie realizată conform unui plan, astfel încât fiecare antreprenor să ştie ce are de făcut, este de părere Nicoleta Hriţcu, fondator şi asociat în cadrul companiilor Glazurai şi Cuptorul Moldovencei.
„România are nevoie de o strategie de ţară, să ştim încotro ne îndreptăm şi o strategie pentru educaţie, pe lângă cea pentru sănătate, pentru că educaţia influenţează economia pe termen lung. Tocmai pentru că noi suntem în urmă cu vreo zece ani faţă de alte ţări, din cauza acestui delay, ne-am păstrat o doză de autenticitate, turism, agroturism, delta. Avem o populaţie mai tânără decât alte ţări din vest, trebuie să îi încurajăm să rămână aici“, a spus Nicoleta Hriţcu.
Cel mai influent consultant român în materie de autostrăzi, ieșeanul Dan Stratan, a obținut dirigintarea drumului strategic al județului Botoșani, un „mizilic” de 1,5 milioane lei. Suma este un „mărunțiș” pentru Stratan, obișnuit să ia zeci de milioane pentru studii de trafic, de fezabilitate ori alte documentații necesare autostrăzilor ori căilor ferate finanțate de statul român (are în portofoliu revizuirea/actualizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii „Sibiu-Pitești”, al construcției podului de la Giurgiu și Transalpina de Apuseni).
„Ar putea fi prima mare fabrică cu capital 100% ieșean construită aici în ultimii 30 de ani.” Așa spune cu mândrie omul de afaceri Marian Berdan. Dacă spui Marian Berdan, spui grupul de firme Electra. E liderul naţional în producţia de interfoane şi alte sisteme inteligente pentru locuinţe. Marian Berdan a dezvoltat prin resurse proprii un centru de cercetare. Omul de afaceri Marian Berdan a decis în 2017 să îşi mute sediul din zona industrială a Iaşului în cea a Miroslavei. Fabrica este acum un fragment din Sillicon Valey.
O companie lansată la Iași în urmă cu 8 ani are are 4 milioane de ”clienți” în România și aproape 40.000.000 în toată lumea. Ritmul de creștere este atât de mare încât, dacă se menține progresia, există șanse de a vedea un al doilea ”unicorn„ la Iași (în limbaj economic ”unicorn” înseamnă o firmă ce valorează minim 1 miliard. Primul ”unicorn” al Iașului e grupul Iulius, ale cărui active valorau, e drept că înainte de izbucnirea pandemiei, circa 1,5 miliarde euro - vezi detalii aici Cel mai bogat ieșean din istorie - topiasi.ro).

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…