Deşi a promis insistent că "iubeşte Iaşul" (motiv pentru care a şi primit, în consecinţă, voturi cu duiumul de la ieşeni), alianţa aflată acum la guvernare îşi face papucii cu problemele Iaşului. Toate promisiunile solemne ale USL-iştilor - aeroport modern, autostradă spre Vest, spital regional de urgenţe, şosea de centură, investiţii mari spre Iaşi - au devenit nesimţit de repede "ilegale", "imposibile" sau "nesustenabile" deşi până la alegeri erau "normale", "logice" şi "extrem de necesare Iaşului".
Grupul Tester - Casa Auto este de curând dealerul unei noi mărci auto - Chevrolet. Asta deşi piaţa auto s-a prăbuşit vertiginos în ultimii patru ani, vânzările ajungând să fie în 2012 de cinci ori mai mici decât în 2008.
După câteva zile de gândire, şeful Consiliului Judeţean Iaşi a decis că nu e cazul să se mai ascundă de şefii de la Bucureşti ai alianţei de la guvernare şi a atacat violent nerespectarea promisiunilor făcute ieşenilor de către USL.
Cele opt luni care au trecut de la alegerile locale din iunie 2012 pot arăta deja cine este activ în gestionarea proiectelor din municipiul Iaşi şi din judeţ. Topul eficienţei, o combinaţie între strategia de comunicare şi demararea/continuarea unor proiecte, arată astfel:
"Eu nu sunt un mare fan al proiectului de autostradă Iaşi - Târgu Mureş iar asta pentru că studiul de trafic arată că nu ne scoatem banii", a anunţat joi seară ministrul Marilor Lucrări Publice, Dan Şova. În traducere liberă - "am abandonat ideea construirii unei autostrăzi Est - Vest".
Patronul ieşean care anunţa recent că UE îi oferă 1.5 milioane euro în cadrul unui program de tehnologizare dar el nu voia să ia banii a acceptat până la urmă un mizilic de 20.000 de euro.
SC Augustus SRL Iaşi rescrie jurisprudenţa referitoare la fondurile UE. Firma ieşeană a obţinut în 2003 finanţare pentru un program total de 1,3 milioane eurom proiect derulat pe celebra linie SAPARD.
Firma de construcţii cu care preşedinţii CJ din ultimii 10 ani se lăudau că "asfaltăm ieftin şi bine judeţul" e făcută bucăţele de lichidatorii judiciari şi scoasă pe tarabă. Numai că nimeni nu a vrut până acum să cumpere SC Lucrări Drumuri şi Poduri, deşi se putea lua orice halcă din mândria de odinioară a judeţului.
Acţiunile Antibiotice SA Iaşi au crescut cu 16% în ultimele două luni, procent care poate fi îmbunătăţit şi mai mult, anunţă şeful departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR, Mihai Căruntu.
Statisticile oficiale arată că exporturile realizate de firmele ieşene în primele zece luni ale lui 2012 au ajuns la peste 580 de milioane de euro, în creştere cu 34% faţă de perioada similară a lui 2011. În aceeaşi perioadă de timp importurile au fost de 608 milioane de euro, cu 11,3% mai mari faţă de perioada ianuarie - octombrie 2011.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a recunoscut oficial că nu are o relaţie bună cu primarul municipiului, ci o relaţie pur instituţională.
O mare investiţie a judeţului - primul parc industrial - este blocată de Primăria Miroslava. Secretara Consiliului local al acelei comune refuză să semneze acteele prin care o suprafaţă de 138 de hectare ar trece în proprietatea CJ Iaşi expres pentru edificarea pe acel tăpşan a primului parc industrial al judeţului.
Grupul de firme Gold & Platin mai are un pic şi e aruncat definitv la gunoi. Lichidatorul judiciar al grupului anunţă că pe 15 februarie va vinde ultimele active din ceea ce a fost odată cel mai mare dealer auto din Moldova patronat de un străin (grupul aparţinea turcului Yavuz Hatinoglu şi vindea în toată Moldova produsele Opel, Chevrolet, Tata, Daihatsu şi Yamaha).
Anul trecut, Alexandru Szekely „trăia” din ajutorul de la stat. Venirea PNL la Putere l-a propulsat în fruntea proiectelor de investiţii din Iaşi.
Cel mai vehement critic mediatic al afacerii PALAS - postul tv TELE M - face noi tumbe periculoase care-i ameţește publicul fidel. Obişnuiţi să vadă ştiri sau emisiuni la care multiplele pete negre de la PALAS erau scoase în faţă, telespectatorii TELE M au putut vedea miercuri seară, la talk-show-ul vedetă, cum PALAS-ul era lăudat copios.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…