Omul pe care şeful PNL Iaşi, Relu Fenechiu, l-a forţat în diverse posturi de mare răspundere (şef la Oficiul de Cadastru Iaşi, apoi şef la CET pe un post înfiinţat special pentru el iar în final secretar de stat la Mediu, cu pauze în care a devenit expert în problema câinilor vagabonzi , a Aeroportului şi a drumurilor de la ţară) şi-a mai descoperit o competenţă trăsnet: specialist în probleme macroeconomice.

Mugurel Cozmanciuc a apărut iarăşi la miniteleviziunea de casă a lui Fenechiu - Iasi TV LIfe - unde s-a apucat să-i traseze sarcini guvernatorului Băncii Naţionale: "Va fi o creştere a cursului leu - euro, a cursului leu - dolar, şi toţi cei care au credite o vor resimţi. De asemenea, această creştere dacă va fi să fie adevărată va afecta inclusiv preţurile, accidezele. Consider că în acest moment cei care gestionează economia prin mecanisme foarte riguroase să intervină şi să nu lase această criză economică să afecteze partea economică. Ăsta-i rolul Băncii Naţionale, de a fi un jucător în piaţă", a spus Mugurel Cozmanciuc.

Mesagerul lui Fenechiu a făcut apoi o declaraţie ce sugerează că liberalii i-au pus gând rău lui Mugur Isărescu, bănuit de USL-ist că ar fi "partizan politic": "controlul BNR ar trebui să se manifeste nu într-un mod partizan ci într-unul obiectiv pentru a ţine lucrurile sub control", a grăit Mugurel.

Cozmanciuc e portavocea lui Fenechiu

Cel mai probabil, declaraţiile belicoase ale lui Cozmanciuc la adresa "partizanului" Isărescu sunt ecoul celor auzite la şedinţele USL. Precizăm că Relu Fenechiu, în calitate de coordonator al campaniei PNL pentru referendum, l-a inclus în acel staff electoral şi pe pupilul său, aşa că Mugurel a auzit tot ce discută liberalii. Iar cum până acum toate declaraţiile făcute de homo universalis al PNL-ului ieşean (pe lângă şefiile şi competenţele amintite mai sus Mugurel a fost în 2012 candidat al PNL atât la Primărie cât şi la CJ) au fost de fapt anunţuri ale lui Fenechiu făcute prin portavocea cvasioficială, putem concluziona liniştiţi că liberalii i-au pus gând rău lui Isărescu. Ceea ce, în mod cert, nu va sălta cursul leu - euro, şi aşa prăbuşit de războiul total declanşat de Fenechiu & co la adresa lui Băsescu.

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected