Cu două luni înainte de alegerile locale USL Iași arată ca o stână fără câini. Haosul și lipsa de coeziune în alianță a devenit evident sâmbătă seară, cu ocazia botezului fetelor europarlamentarului Cătălin Ivan.
La evenimentul organizat la ilegalul PALAS au venit numai și numai PSD-iști, liberalii absentând parcă ostentativ deși știau că la botez va veni și copreședintele național al USL, premierul PSD-ist Victor Ponta. De parcă nu era suficient, nici PSD-iștii prezenți nu s-au avut ca frații, oaia neagră fiind chiar șeful filialei locale, Gheorghe Nichita.
Oficial liberalii au avut nunți peste nunți
Primul lucru care a sărit în ochi la botezul tripletelor lui Cătălin Ivan a fost lipsa în corpore a liberalilor. Aceștia din urmă susțin, oficial, că au avut la rându-le "obligaţii", adică nunţi sau alte botezuri, şi de asta nu au venit. "Eu am primit invitaţia de la Cătălin Ivan dar chiar am fost la o nuntă, de asta nu am putut participa la botez", a spus şeful CJ, Cristian Adomniţei. El a precizat că şi şeful PNL Iaşi, Relu Fenechiu, a avut sâmbătă seară un eveniment privat şi de asta n-a putut veni la sărbătoarea familiei Ivan.
Viceprimarul liberal, Marius Dangă, a motivat şi el absenţa tot printr-o nuntă: "s-a căsătorit un coleg de partid. Dar oricum nu fusesem invitat la evenimentul lui Cătălin Ivan", a spus Dangă, bun amic din studenţie cu europarlamentarul PSD. Protocolul politic cerea însă ca liberalii care au recunoscut că au avut invitaţii să vină măcar jumătate de oră la botezul fetelor lui Ivan, apoi să se ducă la nunţile lor. Nu a fost cazul însă la Iaşi, atât de mare e armonia în USL.
Nici în interiorul PSD nu e linişte
Atmosfera a fost surprinzător de încărcată la botez, deşi erau prezenţi numai PSD-işti şi câţiva oameni de afaceri locali în frunte cu patronul grupului Conex, Ioan Prisecaru. Motivul tensiunii îl reprezintă şeful filialei, Gheorghe Nichita, acuzat intens (dar numai pe la colţuri) de mulţi PSD-işti că "demotivează oamenii chiar înainte de alegeri".
Potrivit unor martori, cei mai "negri" erau Maricel Popa şi Ioan Nani. Patronul de la Tehnoton era extrem de iritat că Nichita a cedat liberalilor colegiul din sudul judeţului, colegiu "arat" de Popa de vreun an şi în care au fost împărţite deja de către afacerist cadouri de zeci de mii de euro. La rândul său, directorul de la Antibiotice s-a arătat şi el iritat de lipsa de consecvenţă a şefului PSD Iaşi în stabilirea candidaţilor la Parlament. "Nani are iarăşi frica de a nu fi candidat de sacrificiu", ne-a povestit un participant la botezul fetelor lui Ivan.
Ca o dovadă în plus că la PSD sunt ape tulburi, Gheorghe Nichita a fost suspect de reţinut în manifestări - "a stat foarte cuminte el care la alte petreceri cânta şi dansa de mama focului", dialogând foarte puţin cu europarlamentarul Ivan şi premierul Victor Ponta. Mai mult sforarul naţional al PSD, Viorel Hrebenciuc, şi şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgornea, s-au întreţinut ore bune cu PSD-işti de rangul doi, dar l-au tratat cu evidentă indiferenţă pe Nichita.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…
Comments
PNL si PSD raman impreuna doar conjunctural. ARD, pe de alta parte, in frunte cu tov. Ungureanu-UTC, se doreste o alternativa "de dreapta" la nimicnicia politica contemporana. Insa FC a tov. Ungureanu-UTC nu este maturata politic. PDL, prin componenta membrilor sai, ramane un partid problema si corupt, la fel ca si PNL-PSD. A propos, tov. Ungureanu-UTC s-ar parea ca va candida pe un colegiu din Arad. Ieseanul nostru UTCisto-comunis t care iubeste orasul nostru atat de mult. Doar parvenirea sa politica conteaza. Aceasta adunatura sumbra de politruci, fie nationali fie bahluieni, reprezinta hibrizii sistemului comunisto-"capi talist". Iasi-ul a ramas corijent la multe capitole. In primul rand, capitolul educatie. Atat politica cat si civica. Astfel, tov. Nichita-apretat u' ramane un "primar" mediocru absolut prin tot ceea ce face. Noroc de fondurile nerambursabile europene pt infrastructura ieseana. Noroc de fondurile europene cu ajutorul carora s-a realizat renovarea Bisericii Banu. Sa dea Sfantul Dumnezeu sa-i lumineze pe ieseni si sa-i faca activi politic in viitorul apropiat.