
Tribunalul Iaşi a dat o sentinţă mai puţin obişnuită la sfârşitul anului trecut. Magistraţii au obligat pârâtul Statul Român, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi să plătească către doi reclamanţi contravaloarea reactualizată a următoarelor produse agricole: 2.880 kg porumb ştiuleţi, sau 1981 kg boabe, 41 kg sămânţă de cânepă şi usturoi şi 52 kg făină de grâu. Decizia a fost luată în cadrul unui proces intentat în urmă cu aproape doi ani de Lucia Răuţu şi Eugen Pascal, urmaşii lui Ioan a a Mariei Pascal, care au suferit condamnări politice în perioada 1950-1952, din cauză că nu au vrut să-şi cedeze produsele agricole Statului. Comuniştii care conduceau România în acea vreme erau în plină campanie de naţionalizare a pământurilor şi integrarea lor în Cooperative Agricole de Producţie, încercare încununată cu succes în final, dar nu fără proteste sau chiar revolte ţărăneşti.
Pe de altă parte, instanţa a respins capetele de cerere având ca obiect daune morale şi acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a produselor. Atât Direcţia de Finanţe, căt şi reclamanţii au contestat sentinţa, procesul urmând să fie reluat la Curtea de Apel pe 14 martie. (I.C.)

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…