Prima universitate înfiinţată în România - "Al. I. Cuza" din Iaşi - are probleme uriaşe cu banii. O recunosc oficial oamenii care au condus sau conduc universitatea.

Penultimul rector, Dumitru Oprea, susţine că "Universitatea este foarte aproape de colaps. Numai reorientarea spre Învăţământ la Distanţă sau online plus înţelegerea cadrelor didactice de aici mai post salva Universitatea". Actualul rector recunoaşte problemele, dar e mai puţin catastrofic: "da, e o situaţie grea din punct de vedere financiar. Eu aş spune însă că e doar o situaţie critică, nu una tragică, iar cu înţelepciune putem ieşi la liman", spune actualul nr. 1 de la "Cuza", Vasile Işan.

 

Oficial e prăpăd din cauza programelor europene, neoficial din cauza salariilor

Odinioară raiul financiar al profesorilor din Moldova, Universitatea "AL. I. Cuza" a ajuns acum să se împrumute de la bănci pentru a putea susţine salariile şi celelalte obligaţii. 
Oficial nimeni nu recunoaşte că principala povară sunt lefurile celor aproape 1800 de angajaţi, deşi unele salarii îi scandalizează chiar şi pe magistraţi (surse din Universitate susţin că sunt sute de profesori de la Cuza ce încasează peste 10.000 de lei lunar). Ca atare, toată lumea susţine că beleaua vine de la Uniunea Europeană.

"Avem probleme financiare din cauza proiectelor pe fonduri structurale. Acolo avem multe datorii de onorat, dar nu vreau să vorbesc despre asta", a spus rectorul Vasile Işan. Fostul nr. 1 de la "Cuza", Dumitru Oprea, a admis şi el că "situaţia e atât de gravă e nevoie de o soluţie rapidă"

Migrarea pe on-line, tăierea salariilor şi IDD

Prima soluţie propusă de fostul şi actualul rector este extinderea serviciilor Universităţii în mediul on-line. "Eu şi domnul Işan studiem serios posibilitatea deschiderii unei universităţi digitale pentru întreaga regiune de Nord-Est", a anunţat Dumitru Oprea. Deşi are modele funcţionale în SUA, Italia sau Marea Britanie, unde există universităţi online cu sute de mii de studenţi, ideea nu va fi aplicată prea repede la Iaşi. "Trebuie bani mulţi investiţi în tehnologie, iar asta nu se poate face decât cu fonduri europene", spune rectorul în funcţie.

O altă soluţie este diminuarea salariilor. "Revenirea pe linia de plutire nu se poate face fără înţelegerea cadrelor didactice", a spus Dumitru Oprea. Culmea, tocmai el este cel care a militat pentru majorarea de câteva ori a salariilor la "Cuza", făcându-şi un titlu de glorie din asta.

O a treia variantă ar fi focusarea pe învăţământul la distanţă. "La unele discipline care pot fi uşor standardizate se poate face aşa ceva. Dar la alte discipline, cum este Fizica Tehnologică, nu se poate aşa ceva", a arătat Vasile Işan care ar fi problemele acestei variante.

Profesorii: sunt prea mulţi studenţi şi prea slabi

În goana Universităţii după cât mai mulţi bani pentru salarii, în anii trecuţi s-a mărit exponenţial cifra de şcolarizare. Aşa se face că la "Cuza" au ajuns studenţi tineri care nu stăpânesc nici noţiunile de bază. O recunosc chiar profesorii Universităţii.

"Sincer vă spun că am renunţat la cursurile din anii inferiori văzând că vorbesc singur la ore şi nimeni nu înţelege ce spun. Acum am ore la master, dar şi acolo mai bine de jumătate din cursanţi sunt clar pe lângă ce predau eu", a spus celebrul profesor Adrian Neculau. 

Dumitru Oprea admite şi el că la Cuza au intrat mulţi tineri slab şcolarizaţi, dar îşi găseşte o scuză: "am mers pe modelul american: intră cine vrea, iese cine poate".
Numai că nu prea este aşa. Oameni de afaceri care în anii trecuţi căutaţi absolvenţi de la "Cuza" susţin că au renunţat la angajări imediat după absolvire: "m-am trezit de prea multe ori că un licenţiat, chiar masteranzi, nu stăpânesc noţiune de bază, habar n-au ce face o diodă sau câţi metri sunt într-un kilometru", a povestit patronul Electra, Marian Berdan.

"S-a ajuns să avem 30.000 de studenţi şi mulţi dintre ei termină degeaba o facultate pentru că nu sunt bine pregătiţi. Mai bine avem 10.000 de absolvenţi dar buni", a concluzionat Adrian Neculau.

Comments  

 
-1 #2 Academia fordiana 2012-12-02 23:33
Daca Universitatea trebuie sa se imprumute de la banci, e clar cata cunoastere si profesionalism au cei de la FEAA, "economistii" din epoca de aur. Asta a propos de cei care conduc sau au condus Universitatea. Colapsul aparent al Universitatii se datoreaza in primul rand atitudinii de STAPAN-IOBAG care se practica la diverse facultati, printre care si FEAA. Coluziunea dintre administratia FEAA si stafful administrativ este bine cunoscuta. Daca Univ. Cuza a ajuns asa de rau, atunci domnii Isan si Oprea ar trebui sa demisioneze. Alaturi de "tovarasul" decan Airinei. Acesta se umfla in pene, se crede un mic dumnezeu, sustine diverse aliante anti-institutio nale, practica o politica care apara status-quo-ul, aproba sau nu accesul la biblioteca lor (cea mai adecvata dintre cele doua) si uita ca este doar un simplu angajat universitar pe banii statului si al studentilor. Nu stiu ce fel de profesori economisti avem in Universitate, insa expertiza si viziunea lor lasa de dorit. D-ul Oprea, facea naveta intre Bruxelles si Iasi in 2008 dar lupta in cursa pt primarie. De asta a pierdut. In schimb, tov. Nichita era in "transeele" proletare perorand si erijindu-se in aparatorul celor mai putin bogati. D-ul Isan, la un dialog din primavara lui 2009 cu Grupul pentru Dialog Social, la intrebarea de ce nu face publica o lista cu fostii profesori care au fost informatori a raspuns ca nu se poate deoarece acestia sunt colegii lor. Interpelat de ce nu toti studentii au acces la biblioteca FEAA, acesta raspunse ca asa ceva nu se poate. Hatisul universitar in care a ajuns institutia din Copou se datoreaza si INFLATIEI de cadre academice, dar si a cresterii nr. de locuri pt studenti, fara un examen prealabil de admitere. Nu degeaba a parte a profesorilor si-au facut vile, si-au adus rudele si si-au cumparat masini. Si-au dorit o viata consumerista cu banii multi si avantaje din belsug. Nu se poate "elitismul academic Fordian". Cel mult 30% dintre studenti sunt cu adevarat pregatiti (poate). Restul reprezinta mostenirea anilor haotici 1990 si 2000. Inflatia de doctorate, masterate, programe, etc. au dus la o crestera a cheltuielilor si o scadere a calitatii. Modelul american despre care vorbeste d-ul Oprea a fost inteles prost de acesta. In SUA si Canada, cei care ajuns in masterat si doctorat sunt extrem de putini. Si asta pt ca conducatorii lor de doctorat si masterat sunt extrem de selectivi. Nu ca la noi, zeci de studenti la un profesor. Practic, profilul profesorului de astazi, la nivel 2 si 3, este reprezentat fie de fosilele academice pregatiti in comunism si transformati in "tirani academici" scrobiti, fie in "fitzocratzi", lupii tineri, care practica turismul academic prin lume insa nu se remarca cu mai nimic pe scena academica mondiala. Cele doua categorii sufera de "hyper-ego-ita" cand studentii ii infrunta. Rusine "economistilor" care au condus la vulnerabilitate a financiara universitara. Dar poate totusi acesta a fost scopul lor...
Report to administrator
 
 
0 #1 Mircea 2012-11-27 00:08
e in colaps si cariera dosmnului fost rector in parlamentul Romaniei!
Report to administrator
 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected