Unul din cei mai puternici contestatari ai tunului imobiliar dat în spatele Palatului Culturii de un sponsor al primarului susţine că beneficiarul afacerii PALAS poate obţine un profit mult mai mmare dacă dă în judecată Primăria pe motiv că a fost păcălit. "Eu, dacă aş fi în locul lui Iulian Dascălu (sponsorul primarului - n.n.), aş da în judecată Primăria. De fapt Iulian Dascălu a fost păcălit aici. EL şi-a respectat partea de înţelegere şi a făcut, cu eforturi uriaşe, investiţii consistente la PALAS; dar Primăria l-a păcălit dându-i un teren pe care nu avea dreptul să i-l dea, aşa cum au remarcat şi judecătorii. Tare mă tem că Iaşul ar putea fi obligat, mai devreme sau mai târziu, să plătească despăgubiri de sute de milioane de euro unui om care a respectat un contract dar a fost păcălit de Primărie" a spus Irina Schrotter. 

     Ea a adăugat că din cauza refuzului autorităţilor de a aplica legea la PALAS "Iaşul are o problemă. Mai devreme sau mai târziu problema legalităţii PALAS-ului va izbucni. Pentru că pe baza acestui precedent oricine poate construi orice în rondul de la Piaţa Unirii. Dacă la PALAS se poate construi ignorând legea de ce alţii nu pot să facă la fel?" 

     Reamintim, Curtea de Apel Oradea a anulat în noiembrie 2010, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, asocierea dintre Consiliul Local şi Iulius Group pentru PALAS şi a decis trecerea terenului în domeniul public, deci scoaterea în afara legii a şantierului deschis acolo. Ulterior, Curtea de Apel Iaşi a decis, în mai 2011, că cinci clădiri de la PALAS au fost ridicate ilegal, autorizaţiile eliberate de Primărie nerespectând legislaţia. Şi de această dată sentinţa a fost definitivă şi irevocabilă. Deciziile judecătorilor au fost ignorate însă atât de Primărie şi developerul PALAS (părţi intereste) cât şi de Prefectură, Institutul de Stat în Construcţii şi alte organisme cu atribuţii de control, deci instituţii obligate să asigure punerea în aplicare a legii. 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected