
O altă legătură a europarlamentarului PSD Cătălin Ivan cu dosarul în care DNA l-a trimis anul trecut în judecată pe rectorul UMF, Vasile Astărăstoaie. Asta după ce soţia sa, Cătălina, a fost în perioada 2007-2011, conform declaraţiilor de avere ale soţului, pe lista de plată a firmelor lui Ciureanu, personaj-cheie în scandalul de corupţie. Ea a fost salariată la Econgres, la firma care a luat locul acesteia – Econgres Medical Events, dar şi la Eventer.net, al cărui nume a apărut şi în referatul de propunere de arest preventiv al unor inculpaţi din dosar, în octombrie trecut. Noua legătură se referă la cumnatul lui Cătălin Ivan, fost asociat cu acesta în firma Thesys Consult. Pe nume Cătălin Gabriel Ţintari, acesta apare în dosarul de la DNA ca mandatar al Congrex net SRL, una dintre firmele din acest dosar trimise în judecată pentru luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Conform rechizitoriului, pentru ca firma bucureşteană Maguay să câştige o licitaţie de milioane de lei de la UMF, Ciureanu, director la această instituţie, a pretins şi a primit, în cursul lunii iulie 2010, echipamente IT în valoare de 93.518 lei, bunuri ce au fost înregistrate, pe baza unor documente contabile false, în evidenţele firmei sale, Congrex net. (I.C.)

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…
Comments