Miercuri dimineaţă ziarul devenit în ultima vreme oficină a lui Gheorghe Nichita anunţa că e posibil ca premierul Victor Ponta să vină la inaugurarea tunului imobiliar PALAS (vezi detalii AICI ).
"Ştirea" era extrem de sumară şi semnată cu pseudonim, semn clar că nu fusese culeasă de vreun reporter ci plasată în ziar după un ordin de partid. Câteva ore mai târziu a venit şi confirmarea oficială: Gheorghe Nichita însuşi s-a lăudat în faţa reprezentantului Topiasi că l-a invitat oficial pe Victor Ponta să taie panglica la PALAS. "Da, am vorbit cu el şi l-am invitat pe 31 mai la PALAS. Să vedem care e programul dumnealui, dacă poate să vină. Deocamdată răspunsul e încurajator", a spus Gheorghe Nichita.
Reamintim, PALAS este o afacere servită de primarul PSD al Iaşului sponsorului său nr. 1, afacere în urma căreia oraşul a pierdut un teren evaluat în 2007 (anul începerii şantierului) la 120.000.000 euro, fără ca Primăria să primească până acum vreun ban ca redevenţă. Cum însă Iaşul a avut nevoie de bani, Gheorghe Nichita a contractat credite de aproape 100 milioane euro pe care ieşenii le vor plăti cu vârf şi îndesat în următorii 20 de ani.
Dacă politicienii Iaşului s-au făcut că plouă, şmecheriile făcute de primar şi sponsorul său la PALAS au fost sancţionate în instanţă, judecătorii scoțând afacerea PALAS în afara legii prin trei sentinţe definitive şi irevocabile. În ciuda sentinţelor Curţilor de Apel din Oradea, Iaşi şi Bucureşti, la PALAS şantierul a continuat în ultimul an şi jumătate, semn că pe Nichita şi sponsorul său îi doar la bască de lege. Să vedem dacă premierul Ponta, cel care la instalare promitea că va fi garantul legii, va veni la Iași pentru a tăia panglica unui tun imobiliar declarat ilegal de trei instanţe.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…
Comments