Directorul şi patronul Farmexim, Ovidiu Buluc, a cumpărat spaţiu publicitar într-o revistă economică obscură şi, cu acest prilej, s-a apucat să critice strategia statului în privinţa Antibiotice Iaşi.
"În 1990 fabricile româneşti de medicamente erau în paragină. Niciuna nu era adaptată normelor mondiale de producţie. Cele două fabrici mari (Terapia Cluj şi Sicomed) au fost privatizate. Este o imensă greşeală că nu s-a privatizat şi Antibiotice Iaşi", spune şeful Farmexim.
El explică apoi statului şi ce ar avea de făcut: "Antibiotice ar trebui privatizată cu un investitor strategic, nu cu un fond de investiţii, care ulterior ar revinde compania. Investitorii străini vor veni cu tehnologie, vor produce în ţara noastră nişte branduri, aducând plusvaloare. NU contează dacă fabricile de medicamente sunt româneşti sua multinaţionale, ele trebuie să fie performante, să aibă o producţie diversificată şi să fie nişte parteneri viabili pentru distribuitori. Nu cred că avem nevoie de o fabrică românească strategică de medicamente. Germania nu are nici o fabrică de stat. Pentru situaţii de urgenţă există rezerva naţională".
Oficialii Antibiotice: "cum nu s-au făcut investiţii"?
Şefa PR-ului de la Antibiotice, Mihaela Melinte, neagă categoric, "argumentele" patronului Farmexim: "doar cine nu a fost niciodată pe la fabrica noastră poate spune că aici nu s-au făcut investiţii şi că este o tehnologie rudimentară. Numai în ultimii zece ani s-au investit peste 30 milioane euro direct în tehnologie nouă".
Directorul fabricii, Ioan Nani, a replicat şi el la fel de tăios: "Antibiotice Iaşi este singura fabrică de medicamente din România atestată de FDA (Food & Drug Administration, autoritatea americana de reglementare in domeniul drogurilor - n.n.), atât de puţin tehnologizată este". Nani a confirmat apoi cifra invocată de PR-ul Antibiotice: "în ultimii ani am derulat, din eforturi proprii, investiţii de circa 30 milioane euro, iar din 1994 până în 2002 s-au investit 10 milioane dolari. Invit pe oricine vrea să se convingă să vină la noi şi să vadă cum arată Antibiotice Iași în realitate, nu cum o prezintă unii cu diverse intere"
Se forțează cumpărarea Antibiotice?
Evident lipsite de acoperire în realitate, declaraţiile patronului Farmexim par însă a avea un scop clar: forțarea vânzării fabricii. Această ipoteză e sugerată de multele ciudățenii ale ieșirii bruște a patronului Farmexim
Prima ciudăţenie este că cererea de privatizare urgentă a Antibiotice vine nu din partea unui alt producător (deci a unui concurent direct) ci a unui distribuitor, operator economic ce caută prețuri preferențiale în vederea unui profit cât mai mare. Al doilea indiciu este că cererea e făcută în cadrul unui material publicitar cumpărat de patronul Farmexim și e greu de crezut că cineva dă bani serioși doar ca să-și dea aiurea cu părerea, fiind evident că s-a urmărit un scop. În fine, la fel de ciudat este momentul în care a venit atacul la Antibiotice: cu aproape o săptămână în urmă ministrul Sănătății, ieșeanul Vasile Cepoi, anunța că "vom forța dezvoltarea SC Antibiotice SA" și că "fabrica de medicamente de la Iaşi va rămâne a statului pentru că este nevoie strategică de aşa ceva".
Precedentele tentative de cumpărare au avut sprijin politic
Antibiotice Iaşi a fost multă vreme o ţintă majoră a politicienilor aflaţi la putere. Prima tentativă de a se "mărita" fabrica ieşeană în folosul puternicilor zilei s-a înregistrat în 2001, când un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, a fost foarte aproape de a prelua Antibiotice. A fost nevoie să facă scandal presa locală şi să intervină omul de afaceri Adrian Butucă pentru ca Bacăul să nu ia perla economiei ieşene.
A doua tentativă serioasă de vânzare a fabricii de medicamente s-a consumat în 2007. Jupânul politic de atunci al judeţului, Relu Fenechiu, l-a îndepărtat de la conducerea SC Antibiotice SA pe Ioan Nani expres pentru că s-a opus privatizării, mai ales că se pregătea o licitație pe "ochi frumoși". Au sărit atunci reprezentanţi ai PDL şi PSD, primarul Gheorghe Nichita (acum aliat politic al lui Fenechiu) acuzând vehement un "tun de proporţii al liberalilor în defavoarea Iaşului". Apropierea alegerilor şi scăderea PNL-ului în sondaje au salvat în 2008 fabrica ieşeană de la o preluare cu cântec.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…