În Iaşi se procesau 230 tone de lapte pe zi în 1989, în timp ce acum se procesează maxim 20 de tone de lapte, arată studiile de piaţă făcute de cel mai mare producător local de produse lactate, Promilch Podu Iloaie. Această din urmă firmă susţine singură cam o treime din producţie locală actuală, ceea ce arată cât de jos a căzut piaţa ieşeană de lactate. Principalele cauze care au dus la această prăbuşire sunt falimentarea intenționată a firmei Lactis (firma pusă pe picioare de regimul comunist) şi intrarea în forţă pe piaţa Iaşului a multinaţionalelor plus a unor producători din judeţele învecinate.

Cum scoate capul producătorul local: preţuri de dumping

Pentru a putea forţa intrarea pe această piaţă Promilch Podu Iloaie a folosit o tactică agresivă: “am renunţat la marja de profit oferind cel mai bun preţ de pe piaţă, şi am insistat pe produse naturale de calitate foarte bună. La această oră brandul nostru – Delisio – poate fi poziţionat uşor drept premium d.p.d.v. al calităţii şi low-cost în privinţa preţului“, a spus managerul fabricii Promilch, Răzvan Radu.

El susţine că tactica dă deja roade, în numai un an un ieşean din trei ajungând să consume măcar o dată pe lună produsele fabricate la Podu Iloaie. “Vom încerca să ne promovăm mai mult în rândul ieşenilor, să le explicăm faptul că oferim produse sustă la sută naturale, de foarte bună calitate, cu materie primă luată din Iaşi, cu ambalaje fabricate aici, cu forţă de muncă de aici“, a spus Răzvan Radu.

Tocmai în ideea unei mai bune promovări a produselor ieşene, managerul Promilch a încercat o asociere cu grupul Kosarom, producător de produse din carne extins deja la nivel naţional şi internaţional.

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected