Cel mai influent ziar economic naţional - Ziarul Financiar - a publicat topul din 2012 al celor mai importanţi 1000 de oameni din business-ul românesc. La fel ca şi în anii trecuţi, Iaşul abia dacă trece de 0,5% din procentaj deşi politicienii şi şefii din administraţie nu obosesc să se laude cu "valorile Iaşului". ZF a precizat însă că a luat în calcul "antreprenorii care contează în business-ul respectiv, împărţiţi pe sectoare de activitate"
Doar 6 din 1000
Potrivit criteriilor ZF, singurii ieşeni care reuşesc să se bată cât de cât cu mogulii economiei româneşti sunt Iulian Dascălu, Constantin Deleanu, Dan Fiterman, Ioan Nani, Silviu Lupescu şi Iulian Mangalagiu.
Iulian Dascălu e prezentat "regele mall-urilor" şi "cel mai mare proprietar român de centre comerciale, cu un portofoliu de 230.000 mp prin proiectele Iulius Mall din Timişoara, Cluj, Suceava şi Iaşi".
Constantin Deleanu e prezentat simplu - "preşedinte COTNARI SA" - el fiind nominalizat la categoria "bunuri de larg consum"
Dan Fiterman şi Ioan Nani sunt prezentaţi şi ei lapidar - "director general Arcadia Hospital şi Arcadia Medical Center", respectiv "director general Antibiotice". Ambii sunt nominalizaţi în top la categoria "farma & sănătate".
Silviu Lupescu este lăudat în aceeaşi manieră ca Iulian Dascălu: "preşedinte şi GM Editura Polirom. Este preşedintele uneia dintre cele mai importante companii de pe piaţa de carte românească"
În fine, Iulian Mangalagiu e prezentat sumar - "CEO Ceramica Iaşi"
La nivelul firmelor e şi mai jale
Un top similar făcut de ZF în cazul firmelor, având ca principalele criterii cifra de afaceri pe 2011 şi profiturile raportate la Fisc, arată şi mai clar cât de slabă e economia Iaşului. În top 500 de firme româneşti intră doar 2 firme ieşene - Antibiotice şi DAS - plus alte două firme stabilite la Iaşi dar cu acţionariat 100% străin - Delphi şi Continetal -.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…