
Au magazine cu suprafețe cuprinse între 100 și 2.000 de metri pătrați, depășesc 1.200 de unități și cifre de afaceri cumulate de aproximativ jumătate de miliard de euro, iar planurile lor în 2012 includ extinderea. Și nu este vorba de retailerii internaționali. Prima conexiune pe care o facem când vorbim de retail românesc este afacerea Mic.ro, însă acest segment reprezintă mai mult decât magazinele de proximitate ale lui Dinu Patriciu. Din păcate, în mare parte, rețelele de retail dezvoltate de antreprenorii români sunt foarte active la nivel județean, dar aproape invizibile la București. De aici și percepția că nu există un astfel de sector în România.
Însă, în Prahova, Alba, Gorj, Argeș și multe alte județe, există lanțuri întregi care satisfac nevoile consumatorilor, fac afaceri sustenabile economic, sunt angajatori importanți la nivel de regiune și au o prezență serioasă în orașele în care activează.
"De nenumărate ori, au trezit interesul marilor retaileri internaționali, care au venit cu oferte de cumpărare, însă au fost refuzați. Astăzi, în plină criză economică, pentru a avea succes, aceste afaceri românești „au nevoie să fie cu un picior în fiecare dintre cele două lumi, atât în cea a comerțului modern, cât și în cea tradițională, având ca scop crearea unor modele de afaceri care să genereze o creștere cât de cât profitabilă sau, în unele cazuri, supraviețuirea“, după cum spune Codrina Apostol, PR al Kosarom.
Potrivit acesteia, mediul concurențial este din ce în ce mai dur şi provocator. „În 2012, se va observa aceeași tendință de ascensiune, rata de profitabilitate fiind cheia succesului. Având în vedere tendința consumatorului de rând de a achiziționa produse cu discounturi mari sau de a fi atras de cele distribuite «cadou», presiunea asupra prețului și, implicit, a calității produsului va afecta întregul lanț al profitabilității“, explică Apostol.
Vezi aici topul celor mai mari retaileri romani

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…