Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a recunoscut joi că până la acest moment Guvernul nu a alocat nici un leu pentru modernizarea aeroportului Iaşi, deşi liderii USL au făcut numeroase promisiuni în acest sens.
Abia reinstalat ca directorul al spitalului de copii dar pretendent şi la un mandat de parlamentar, Marin Burlea face acuzaţii extrem de grave. Fostul PSD-ist actual liberal susţine că de trei ani mulţi dintre copiii internaţi la "Sfânta Maria" nu au fost însănătoşiţi deoarece nu au fost hrăniţi bine şi nici nu au primit la timp medicamentele necesare".
Iaşul ar trebui să aibă din februarie 2014 primul parc logistic adevărat din Moldova. Înainte de intrarea în Leţcani dinspre Iaşi vor fi construite 4 hale legate între ele, rampe de intrare şi descărcare mărfuri plus o clădire de birouri.
La doar 4 luni de când au câştigat alegerile locale sub sloganul "USL iubeşte Iaşul", reprezentanţii locali ai PSD şi PNL au fost lăsaţi baltă de Guvern. În ciuda repetatelor promisiuni cum că Iaşul va fi ajutat de Executiv să îşi modernizeze pista de aterizare de la aeroport, CJ a rămas doar cu mâna întinsă la Guvern şi este nevoit acum să înceapă şantierul pe banii săi.
Datele ministerului de Finanţe arată încă o dată un adevăr crud: firmele etalon ale Iaşului sunt dominate copios de concurenţii din celelalte judeţe. Spre exemplu, în primele 30 de firme româneşti după profitul înregistrat în 2011 nu este nici o societate ieşeană dar apar 3 din Bacău.
Compania naţională de transport aerian TAROM va deschide la Iaşi o bază strategică pentru a opera de aici linii regulate spre marile capitale ale lumii. Începând cu luna decembrie, TAROM va introduce curse spre Roma (Aeroportul Fiumicino), la început fiind operate 3 sau 4 curse săptămânale cu plecare din Iaşi. Din primăvară vor fi introduse curse spre Paris
Trâmbiţată drept una dintre cele mai mari investiţii din Iaşi pentru care chiriaşii se bat, finanţatorul Iulius Group anunţând periodic firme care îşi deschid sedii în complex, Palas a ajuns să îşi caute noi contractanţi pe site-urile imobiliare! Mai multe anunţuri de acest gen (foto) au fost postate recent pe imobiliare.ro de o firmă agreată de Iulius Group.
Mişcare contabilă pentru omul de afaceri Dănuţ Prisecariu. Zilele trecute, el a cerut la Tribunalul Iaşi aprobarea fuziuni prin absorbţie a firmei Rapsodia SA Botoşani de către Turism Moldova SA Iaşi. Astfel, vor fi unite sub aceeaşi firmă cele trei hoteluri pe care ieşeanul le deţine în cele două localităţi: Rapsodia, Grand Hotel Traian şi Astoria.
Iaşul e plin de "copii de bani gata", tineri care au la picioare averi colosale doar pentru că au avut norocul de a fi odraslele celor care au reușit în afaceri, politică, administrație sau alte domenii. Cei mai mulți dintre acești "prinţişori" se mulţumesc să ducă o existenţă cvasiparazitară, trăind exclusiv în umbra părinţilor şi pe banii acestora.
Ministrul Sanatatii, Vasile Cepoi, a declarat marti ca daca premierul ii cere demisia, va respecta aceasta solicitare, altfel nu va pleca de la conducerea ministerului, pentru ca nu vrea sa faca jocul nimanui. Acesta a precizat ca ANI ii aduce acuzatii grave si suspecteaza ca astfel "deserveste pe cineva".
"Vom crea 4000 de locuri de muncă", ţipau până anul trecut primarul şi sponsorul său care a primit cadou terenul de la PALAS. Numai că ce nu au spus Gheorghe Nichita şi Iulian Dascălu este că mare pare din aceste presupuse noi job-uri sunt retribuite prost sau foarte prost.
Șirul de șantiere deschise de municipalitate și care pare că nu se mai termină niciodată tocmai înregistrează o nouă etapă: Construcții Feroviare Iași SA, societate care lucrează la tronsonul Elena Doamna se află în pragul insolvenței.
Televiziunea de casă a regimului Băsescu face mai nou echipă cu TELE M Iaşi. Miercuri după-amiază vedeta B1 TV, Robert Turcescu, intervenea telefonic, în direct, la o emisiune a TELE M şi acuza "mafia imobiliară incredibilă"
TELE M a difuzat miercuri după-amiază o anchetă ce arată manevre incredibile cu un teren extrem de valoros - circa trei hectare în Grădina Botanică, evaluate la aproape 25.000.000 euro - teren vânat de ministrul Comunicaţiilor, Ovidiu Silaghi, şi omul de afaceri Iulian Dascălu.
Valoarea companiei Cotnari SA ar trebui să fie de peste 60 milioane euro, dacă ne luăm după cifrele vehiculate de concurenţă. CIfra este oferită de Vincon SA Vrancea, adică al patrulea producător naţional, care susţine că a primit o ofertă de cumpărare de 60 milioane euro de la un fond de investiţii american.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…