L-a reînviat pe Traian Băsescu în postura lui favorită de preşedinte-jucător. Preşedintele era pe ducă, la sfârşit de mandat, decredibilizat în urma referendumului din 2012 şi izolat pe scena politică după ce renunţase telenovelistic la PDL.
Celebrul deja proiect "comunitar" de la Ciric arată după nici șase luni de la inaugurare că este o uriaşă ţeapă economică. Din luna mai și până acum ieșenii au plătit pentru distracții la Ciric 336.000 de lei. În schimb, cheltuielile de la baza de agrement au ajuns la 1,2 milioane de lei în același interval de timp. Iar dacă ținem cont că Primăria a investit înainte de inaugurare 49 milioane lei pentru reamenajarea bazei Ciric (e drept că o parte din bani a venit de la UE) avem mult mai clară reconfirmarea ideii că e o afacere în cel mai pur stil Nichita.
Un accident nefericit în urma căruia două tramvaie au sărit de pe şine arată încă o dată, dacă mai era nevoie, ce primar "responsabil" are Iaşi. Ca de fiecare dată când apare o problemă de ordin administrativ, Gheorghe Nichita a găsit urgent un ţap ispăşitor în timp ce el, marele administrator, e mai alb ca neaua.
Cred ca avem nevoie de altceva, mai profund şi mai realist, ceva ce nu ţine de guvern, de politic sau de context. Cred că este necesară o schimbare a paradigmelor în care gândim educaţia şi şcoala, elevul şi învăţarea, evaluarea şi finalităţile din procesul educaţional.
„Este o nebunie să iei în discuţie autostrada pe Valea Prahovei şi nu pe valea Oltului. Guvernul ignoră faptul că pe Braşov nu este un traseu validat de UE şi ignoră faptul că traseul Piteşti-Sibiu face parte dintr-un coridor internaţional. Promisiunea făcută astăzi (ieri - n. red.) în Parlament cu privire la autostrada Piteşti-Râmnicu Vâlcea şi Vâlcea-Sibiu până în 2022 a fost făcută să ne astupe gura“, au declarat oficiali ai uzinei Dacia.
O spun deschis, îmi place Traian Băsescu. Îmi place pentru că are curaj nebun să spună adevăruri dureroase, adevăruri ocolite cu spaimă de moarte de criticii săi. Băsescu îşi asumă cauze care nu-i aduc popularitate ci dimpotrivă, dar sunt cauze care urmăresc binele României pe termen lung (ex: tăierea salariilor bugetarilor). Ca ziarist nu ai cum să nu apreciezi astfel de poziționări publice, mai ales într-un piesaj politic dominat de lașitate, minciună și falsitate.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…