Prima dată am auzit prin 2003 despre afacerile lui Fenechiu cu Electrica. Un ziarist bizar, cu relaţii în serviciile secrete dar refuzat de Fenechiu atunci când s-a autopropus drept "consultant", i-a aruncat într-o conferinţă de presă: "e adevărat că vindeţi transformatoare vechi dar trecute ca scumpe iar afacerea e facilitată de relaţia soţiei dvs cu Ioan Ciutea, directorul Electrica Iaşi?".

Orice om normal s-ar fi făcut vânăt la faţă, dar nu şi Fenechiu. Liberalul a râs relaxat ceea ce a dat senzaţia că jurnalistul care-l vedea încornorat pe bani bătea câmpii. Şi cum toţi îl ştiam cu probleme la mansardă pe respectivul jurnalist, subiectul a căzut în derizoriu. 

Am aflat apoi în toamna lui 2004 că Fenechiu chiar a vândut transformatoare la Electrica. Trepăduşi din PSD fluturau cu mare mândrie copii după contracte, convinşi fiind că acele hârtii erau garanţia victoriei în alegeri. 

Câteva luni mai tîrziu, când majoritatea marilor afacerişti ai Iaşului se încolonaseră în spatele lui Fenechiu şi-l abandonaseră pe Nichita, trepăduşii PSD-ului turbaseră. Mi-l amintesc pe Bogdan Păşcăneanu, pe atunci proaspăt prim limbist al lui Nichita, cum le explica şi oamenilor de pe stradă "ce hoţ şi ce nemernic e Fenechiu ăsta". Iar printre avocaţii de atunci ai liberalului era Sebastian Buraga, acum om de încredere al lui Nichita. Buraga se declara la începutul lui 2005 "scârbit" de "mizeriile stil Asimionesei" pe care le tot scotea pe tarabă PSD-ul. 

Cu o presă repede cumpărată de liberali, Nichita a apelat la prietenul său mediatic nr. 1 de atunci, şantajistul Ghiocel. Aşa se face că timp de câteva luni fosta Ziua de Iaşi, actuala BZI, a prezentat zeci de "articole" în care Fenechiu se declara mulţumit dacă era făcut "hoţ" de mai puţin de 3 ori pe material. 

Pentru că şeful liberalilor are din naştere coloană de titan şi obraz aşişjderea, toate lăturile vărsate în cap de Ghiocel la îndemnul lui Gigi au fost inutile. Aşa că s-a apelat la altă soluţie. Un dosar voluminos cu toate "articolele" din "Zoaia" a fost luat de fotograful din acea vreme al lui Ghiocel și plasat lui Traian Băsescu pe 24 ianuarie 2006 la hora din Piața Unirii.

Ironiile sorții: la câțiva ani distanță fotograful care a plasat acel dosar era angajat de Fenechiu, Nichita - autorul moral al dosarului "Transformatorul" - a devenit aliatul nr. 1 al lui Fenechiu iar procurorii care nu i-au putut face nimic șefului PNL Iași în plină guvernare PDL l-au condamnat fix când Fenechiu era la apogeul puterii.

Aurel DOBAȘU

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: OPINII

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected