Pentru cine are urechi să audă şi ochi să vadă este de neînţeles cum de acceptă superorgoliosul primar al Iaşului să fie călcat în picioare de liberali.

Autoproclamat în anii din urmă "alesul lui Dumneuezeu" şi "sfântul Gheorghe Nichita" sau "creator de guverne şi lider de anvergură naţională", primarul cel arogant şi trufaş este tocat mărunt de liberali taman acolo unde-l doare mai tare: la imagine publică şi la putere.

 

Cele mai umilitoare ghionturi i le-a servit şeful PNL Iaşi, Relu Fenechiu. Cei doi sunt, teoretic, egali ca anvergură politică, în calitate de copreşedinţi locali ai USL; alianţă aflată la guvernare, ba chiar Gigi pare un pic mai moţat deoarece e şi primar. Numai că zi de zi Gigi cel bolnav după apariţii la televiziunile centrale îl vede pe Fenechiu cum se lăfăie ca un paşă ba la REalitatea, ba la Antene, ba la RTV, B1 TV sau alte posturi. Iar Nichita nu e nicăieri. 

Au venit apoi umilinţele mediatice servite pe plan local de Camelia Gavrilă. Teoretic mult mai mică decât primarul - d.p.d.v. administrativ - şefa ISJ defilează prin presa locală de parcă ar fi medaliată la Olimpiadă. Statistica făcută de singura agenţie profesionistă de monitorizare a presei ieşene - AS Media - arată că numai în ultima lună Camelia a avut 126 de apariţii la televiziunile locale, plus un puhoi de articole pe ziare şi site-uri, în timp ce "Sfântul" Gigi de la Primărie a fost mediatizat de doar 17 ori de televiziunile locale. Un raport incredibil pentru un primar obişnuit să fie el singur mediatizat cât toţi ceilalţi din amdinistraţie la un loc. 

Iar pentru ca măcelul liberal asupra şefului PSD Iaşi să fie complet a intrat în joc şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei. Acesta a reuşit în nici 3 luni ceea ce Nichita tot încearcă de 10 ani dar nu poate, să fie ambasadorul oficial al comunităţii de afaceri ieşene. Nichita s-a tot visat buricul business-ului local, dar n-a trecut niciodată de faza traficului de influenţă şi a zeciuielii pe sub masă. Provenit dintr-o altă generaţie şi mai bine educat, liberalul din fruntea judeţului a înţeles însă că puterea nu rezidă din obligarea investitorilor să cotizeze în anumite buzunare ci în stimularea reală a mediului de afaceri sub un patronaj blând al CJ-ului. Ba duce firme ieşene în China, ba le face lipeli cu mari investitori din afară (gen Siemens sau, mai nou, GE), ba pune cu adevărat umărul pentru realizarea marilor proiecte de infrastructură ale Iaşului (vă amintiţi cum se lăuda Nichita în 2009, la vneirea la guvernare, că el va rezolva problema aeroportului în două săptămâni?).

Aşa se face că acum marii patroni ieşeni se uită la şeful liberal al judeţului ca la omul providenţial ce le poate urni business-urile din groapa crizei, în timp ce despre Nichita pomenenesc numai cu oftaturi lungi şi priviri deloc prietenoase. Toate aceste umilinţe servite în ultima vreme de liberali primarului nu au fost urmate de nici o reacţie a lui Nichita. DE ce oare? Probabil că acesta e adevăratul subiect, nu că liberalii îl călăresc pe marele Gigi.

 

Aurel Dobaşu

 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: OPINII

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected