La câte prostii s-au spus doar la Iaşi în campania electorală recentă se poate face leje un top 50 al gogomăniilor. Dar dacă ar fi să facem un top 5 al ideilor bune pentru judeţ nu prea găsim material de lucru.  

Sincer sunt foarte dezamăgit de prestaţia candidaţilor. Nu că mi-aş fi făcut iluzii, ştiam că va urma o avalanşă de minciuni şi tâmpenii populiste, dar mă aşteptam ca măcar câţiva să arate responsabilitate şi să vină şi cu idei care să fie aplicabile mai târziu cu rezultate foarte bune pentru judeţ. Au fost câteva tentative dar fie ideile au fost insuficient explicate, fie candidaţii s-au temut să vorbească serios. Câteva exemple: PALAS-ul industrial al lui Surdu, "hub"-ul (aşa pronunţă profesoara Mihaela Popa) economic propus de USL dar niciodată detaliat ş.a.

Ca atare cel mai mult mi-a atras atenţia zbaterea unui politician care, culmea, nu candidează acum. E vorba de Cristian Adomniţei şi de repetatele sale tentative de a aduce investitori în judeţ. în plină campanie electorală a adus aici ambasadorii statelor cu cele mai mari resurse financiare disponibile în acest moment - SUA şi Marea Britanie - iar marţi a adus la Iaşi primul gigant economic, e vorba de General Electric. 

Iar cea mai bună dovadă că Adomniţei face ce trebuie pentru Iaşi a venit din partea afaceriştilor reprezentativi ai judeţului. Mulți dintre ei îmbogățiți în precedentele guvernări pe seama contractelor dedicație de la stat, acești afaceriști au fost obligați de criză și de impotența PDL-ului local să se adapteze. Adică să caute și-n piatră seacă noi resurse pentru dezvoltare. Iar nasul lor ce simte banul de la distanță a arătat că șeful CJ lucrează bine, motiv pentru care au venit mai toți la CJ.  E un exemplu excelent pentru politicenii care vor să fie aleși dar nu știu să vândă marfa de care are nevoie județul.

Aurel DOBAȘU

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: OPINII

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected