Funcţiile de viceprimari au fost multă vreme o suferinţă a administraţiei locale. Odată aleşi în aceste poziţii, consilierii locali deveneau invizibili. Nume ca Vasile Dumitriu, Vasile Munteanu, Romeo Olteanu sunt astfel de exemple. Birou, salariu, ciocu’ mic, să trăiască şefu’, rămân în istorie c-am fost şi eu viceprimar. Alte cazuri, cum sunt Camelia Gavrilă şi Gabriel Grigore păreau mai promiţătoare, dar au sfârşit prost din cauza războaielor politice locale. Totuşi, plecarea celor doi din funcţii şi tărăboaiele care au urmat au ridicat foarte acut întrebarea dacă nu cumva viceprimarii nici nu sunt lăsaţi să se implice mai mult în treburile municipalităţii pentru a nu-l eclipsa pe Măria Sa, primarul Gheorghe Nichita. E de notorietate că acesta are un orgoliu nemăsurat şi vrea să controleze totul.
Alegerile din iunie au dus la o schimbare: în aceste posturi au ajuns doi oameni tineri şi dornici de afirmare, liberalul Marius Dangă şi pesedistul Mihai Chirica, ultimul cu state vechi în Primărie în calitate de director tehnic. Primele săptămâni ale activităţii lor par să aducă un suflu proaspăt. Chirica este pe străzi, implicat până peste cap în şantierele care împănzesc oraşul, iar Dangă încearcă să rezolve, printre altele, problema transportului în comun şi a fondului de locuinţe. Dacă în prima problemă iniţiativele sale sunt deocamdată greu de realizat şi pot fi puse pe seama lipsei de experienţă, în cea de-a doua situaţie apar rezolvări: dorinţa de a vinde spaţiile comerciale ale Primăriei pentru a cumpăra case şi mutarea chiriaşilor din Palatul Braunstein în locuinţe din care sunt evacuaţi rău platnicii, clădirea-simbol din centrul Iaşului urmând astfel să intre, în sfârşit, în renovare.
În aceste condiţii, dar şi pe fondul acutizării luptei politice la vârf, acolo unde primarul activează ca vicepreşedinte al PSD, Nichita a cam dispărut din prim-plan. Rămâne de văzut dacă va lăsa ca iarba să crească în jurul lui sau cei doi vor fi chemaţi la ordine, ceea ce ar fi o eroare.
Magda Albu

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…
Comments