De ceva timp media proBăsescu îl prezintă pe ieşeanul Mihai Răzvan Ungureanu ca pe noul Mesia al democraţiei, îngerul coborât din cerul Academiei şi al SIE pentru a salva România, evident, alături de marinar. Oricât de mult aş vrea, ca ieşean, să avem în fruntea ţării un concetăţean, nu pot să nu observ la el câteva aspecte care mai degrabă îndepărtează electoratul de Băsescu decât îl apropie.

1. Băsescu şi-a ales ca unică temă de campania Justiţia sa formidabilă care a băgat frica în puşcăriabili. Dar nu susţine MRU nişte puşcăriabili girând făţiş afacerea PALAS, una scoasă în afara legii, definitiv şi irevocabil, de trei instanţe judecătoreşti?

2. Băse a acuzat vehement USL-ul că a dat o lovitură de stat şi că l-au lipsit pe el de drepturi prevăzute prin Constituţie (ex: linia telefonică specială de la STS). Dar MRU, care nu mai e premier de trei luni, se plimbă prin ţară cu un VW Touareg înmatriculat B --- GUW şi e însoţit peste tot de SPP, deşi demnitatea deţinută anterior nu-i dau dreptul la aceste avantaje. Deci pentru guvernarea USL ce nu e OK pentru Băsescu e foarte OK pentru MRU.

3. Oficial, MRU are ca venit unic în acest moment leafa de la Universitate. Trec peste faptul că nu prea văd cum îşi susţine el orele cu studenţii din moment ce ară ţara în scop politic. Întreb totuşi din ce surse îşi finanţează el plimbările prin ţară, cazările la hotel, hainele scumpe, benzina, hrana şi toate celelalte. Că din leafa de universitar nu poate. Ori are surse proprii ascunse opiniei publice, ori e "sponsorizat" de diverşi afacerişti, creîndu-şi obligaţii către aceştia. Atunci mai este el porumbelul clamat de propaganda antiUSL?

4. În timp ce Băsescu acuză vehement gruparea mafioţilor în tabăra ce-i vrea debarcarea, ce face MRU? Se duce nesilit de nimeni, evident că tot cu Touareg-ul, în bârlogul celui mai mare mafiot din presa moldoveană de după Revoluție, e vorba de Ghiocel Asimionesei, și stă la taclale cu șantajiștii acestuia. E ca și cum Băsescu s-ar afișa public alături de Cătălin Voicu în speranța iluzorie că o mai scoate un vot.

Aurel DOBAȘU

Comments  

 
0 #3 florin tudor 2012-07-28 16:04
Cred ca i-ati enumerat multe calitati dar defecte ?Nu cumva joaca ceva de noroc,sau macar sa se scoale tirziu,nevenind la serviciul (sa zicem ) de senator decit in ziua de salariu ? :zzz
Report to administrator
 
 
-2 #2 sandy 2012-07-23 23:44
De ce se afiseaza MRU cu cei "de dreapta" daca este zburator USL?Daca continua sa beneficieze de protectie si sustinere politica si financiara, cine si in numele caror partide se intampla acestea?Sunt numerosi oameni scoliti in occident care s-au intors in tara.MRU nu reprezinta modelul politicianului de viitor.Nu are carisma, are un limbaj de "lemn academic" si pare tot timpul "intretinut artificial". A inceput sa copie si din comportamentul politic local - s-a vazut la mitingul de sambata. Ca fost sef SIE, pare sa aiba apucaturi autocrate, ca si actualul PF Daniel cand era IPS la Iasi. Pacat ca lumea academica, iesenii, etc. nu citesc mai mult despre el pe net, cel putin. Din pacate, adevarul este ca nu avem politicieni de calibru.Cei care intra in politica fac jocurile sponsorilor lor.
Report to administrator
 
 
0 #1 sandy 2012-07-23 23:33
Ar fi grozav ca MRU sa fie "porumbelul USL". In felul acesta, ar si-ar mentine integritatea si moralitatea aratate in mai 1985 la Forumul National UTC de la Bucuresti cand vorbea in numele elevilor ieseni cu un deosebit avant revolutionar. Caci nu prea se potriveste cu imaginea "de dreapta" despre care tot vorbeste.Oricum , dupa declaratiile d-lui Ulieru, nu a fost o intamplare publicitatea in jurul careia s-ar fi incercat recrutarea lui MRU de SRI prin 97-98.MRU isi proiecteaza o imagine de om moral si cinstit.Insa a facut un masterat in studii ebraice in Anglia pe burse primite de la Fundatia Marc Rich - M.Rich a fost cautat pt evaziune fiscala in SUA in anii 80 si a fugit in Elvetia.In plus, MRU a mintit afirmand ca nu au existat celule de detentie CIA in RO,fapt infirmat de d-ul Marty.
Report to administrator
 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: OPINII

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected