misterAre 12 restaurante și tocmai se pregătește să deschidă un al 13-lea care va fi, susține el, ”cel mai mare din țară”. Pe numele său este o parte din terenul pe care se va construi PALAS 2 plus o puzderie de terenuri valoroase în tot Iașul. În plus are, pe numele său sau ale unor apropiați, 130 de apartamente pe bulevardul Independenței (în buricul Iașului). După socotelile noastre are o avere de cel puțin 22 milioane euro care l-a propulsat pe locul 31 în topul celor mai bogați ieșeni (Topul celor mai bogați ieșeni: la 30 de ani de la Revoluție cel puțin 114 ieșeni au o avere de minim 5.000.000 euro - topiasi.ro). Cu toate acestea locuiește într-un apartament, și nici măcar ăla opulent ci unul cu doar 3 camere. Doamnelor și domnilor, el este Fadi Sleiman Ramadan, libanezul care la 29 de ani de la venirea la Iași spune foarte sigur pe el ”sunt mai ieșean decât foarte mulți ieșeni”. 

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
vasile sandu proinvest 18 ani minProinvest Paşcani pregăteşte emiterea şi listarea de obligaţiuni de 30 mil. euro (141 mil. lei) la Bursa de la Bucureşti ca parte a unui program de investiţii de 100 mil. euro. Patronul Vasile Sandu spune pentru ZF că ia în calcul şi vânzarea unui pachet de acţiuni de 25% din capitalul social. „Având în vedere mediul macroeconomic în care ne desfăşurăm activitatea, precum şi specificul unei activităţi industriale, soluţia listării de obligaţiuni şi a unui pachet minoritar de acţiuni la Bursă este cea mai potrivită pentru Proinvest Group, ţinând cont şi de experienţa marilor afaceri de familie din domeniul industrial din alte ţări dezvoltate.“ 
         
Compania Proinvest a fost înfiinţată în 2000 la Paşcani (judeţul Iaşi) de omul de afaceri Vasile Sandu şi are ca obiect de activitate prelucrarea oţelului.
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
alin hauca minAre 2 fabrici de medicamente în Republica Moldova în care au fost făcute, până acum, investiții de 29 milioane euro, are firmă de distribuție a medicamentelor în tot fostul URSS iar mai nou cumpără farmacii cu zecile plănuind să ajungă la 100 de unități la sfârșitul anului 2020La Iași are proprietăți imobiliare ce trec lejer de 10 milioane euro (castel în Pietrărie, 13 hectare în Valea Adîncă, o sumedenie de mici proprietăți prin tot Iașul). E primul care a apărut în Iași cu o mașină de 300.000 euro - un Lamborghini care a făcut senzație la începutul anilor 2000. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
vasile sandu proinvest 18 ani min20 septembrie 2000, oraşul Paşcani. Vasile şi Petronela Sandu, un inginer constructor şi un specialist în managementul industrial sfidează temerile referitoare la sfârşitul lumii de la acea vreme şi înfiinţează o companie privată pentru a oferi servicii de proiectare în construcţii. Aşa a apărut Proinvest Group SRL, o companie care, 20 de ani mai târziu, își bugetează o cifră de afaceri de 50 milioane euro, are aproape 500 de angajați și care a exportat fabrici întregi în aproape 30 de țări. Ceea ce este cu adevărat remarcabil e faptul că cele 50 milioane euro bugetate pentru 2020 trebuie să vină doar din producție, nu din speculații imobiliare, comerț tip bișniță și alte ”tunuri” de acest gen.
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
iulius mall iasi extindere minComisia de Urbanism din cadrul Primăriei Iași a avizat favorabil construcția lângă Iulius Mall a unui turn de 120 m înălțime. Tot acolo va fi construită și o clădire de 6 etaje. Ambele clădiri au şi două niveluri subterane, fiind prevăzute 1.300 noi locuri de parcare. Clădirile vor oferi circa 40.000 mp de birouri de lux clasa A+, iar la parter și etajul 1 vor fi amenajate noi spații comerciale. Totul pe modelul PALAS. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
mihai haraga cu semtop in spate minPrecum Făt Frumos din povești, un ieșean a început în 2013 o afacere care în numai 7 ani a ajuns la o valoare de minim 80 milioane euro. Iar potențialul de creștere rămâne enorm, Mihai Haraga având toate șansele ca într-un an sau doi să treacă de pragul psihologic de 100 milioane euro și să urce în clasamentul bogătașilor ieșeni (acum ocupă locul 6 - vezi aici). După aceea ”sky is the limit” cum se spune în business-ul mare. ”Explozia” sa ne-a făcut să-l comparăm cu Iulian Dascălu, primul ieșean ajuns miliardar în euro (vezi aici), dar Mihai Haraga a reacționat iritat auzind paralela noastra: ”eu sunt Haraga, el e Dascălu. Fiecare are drumul lui, nu ne comparați”. 
         
Senzația de business ca-n povești rămâne însă. Mai ales că în paralel cu business-ul propriu Haraga a dezvoltat în tot în acești 7 ani o altă afacere uluitoare. Împreuna cu miliardarii americani de la Remington a construit în nordul judetului un PALAS agricol, în locul unui lan de porumb rasarind în doar 6 luni cea mai mare fabrica de procesare seminte din toata Europa Centrala si EstProiectul de la Bivolari este de 300 milioane dolari, Haraga ridicând miraculos o zona pâna atunci înnecata în saracie.
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
pitigoi nou minÎn 2019 omul de afaceri Bogdan Pițigoi a aniversat 26 de ani de când face afaceri, prilej de a anunța că întoarce societății o parte din cele peste 100 de milioane de euro câștigatePițigoi a anunțat că va construi pe banii lui o pasarelă supraterană peste drumul european în zona Valea Lupului (loc unde au loc numeroase accidente iar autoritățile nu fac nimic de mult pre mulți ani). Poate cel mai spectaculos anunț este cel de a finanța ideile de afaceri ale tinerilor din Iași dar nu numai, tineri care nu au finanțare dar pot construi afaceri de viitor (în IT și industrie). Pentru a-și permite asemenea donații Pițigoi a vândut zeci de mii de mașini, a construit zeci dem mii de metri pătrați de birouri, hale și service-uri auto, a făcut fabrici de textile ș.a.. Toate afacerile i-au adus o avere de 110 milioane euro care-l clasează pe Bogdan Pițigoi pe locul 5 în topul celor mai bogați ieșeni (VEZI AICI).
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
fiterman decembrie 2019 minDacă-i întrebi pe ieșeni cine e familia Fiterman foarte puțini vor ști să răspundă. Dar mai toți au auzit de spitalul și clinicile Arcadia, de Sindolor gel ori de Little Texas, câteva din afacerile familiei. Afaceri diverse (imobiliare, servicii medicale, producție și distribuție medicamente, hotelărie) și extrem de bănoase. Primele 8 firme ale familiei au raportat în ultimii 5 ani profituri nete de 129 milioane lei. Folosind multiplii acceptați de firmele de audit rezultă că valoarea afacerilor dezvoltate de Fitermani este de minim 130 milioane euro. Cum au și acționari minoritari la unele afaceri, am evaluat patrimoniul direct al familiei Fiterman la 120 milioane euro, nivel ce-i aduce locul 4 în topul bogătașilor Iașului (VEZI AICI). 
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
Kosarom minAnul 2019 a fost teribil pentru industria alimentară bazată pe carne de porc. Ferme uriașe au fost complet golite din cauza virusului pestei porcine africane dar cel mai important producător din Iași - KOSAROM - nu a pățit absolut nimic. Ba, dimpotrivăși-a majorat semnificativ afacerile și exporturile (cererea a crescut cu 100%) iar pentru 2020 se anunță o nouă dublare a cererii de carne de porc, ceea ce a certificat o dată în plus soliditatea  afacerii construite de Neculai Apostol. De altfel, fondatorul KOSAROM paria încă din Aprilie 2019 pe acest curs al pieței: ”Cu toată sinceritatea şi în urma experienţei pe care o am în sistem, vă spun că dacă în România sectorul suinelor va muri vreodată, noi vom fi ultimii. De ce? Fiindcă am ales la KOSAROM o formulă de integrare aproape totalăPrimul aspect este cel legat de cereale, laborator, FNC, procesarea soiei, ferme de genetică pentru obţinerea scrofiţelor în sistem propriu, făcând inclusiv cercetare aplicatăPe partea de creştere, avem reproducţie, maternitate, tineret şi proc grasÎn zona livrării porcilor graşi şi a industrializării, avem abatorul şi fabrica de la Paşcani, ceea ce ne conferă o trasabilitate foarte clară pentru fiecare preparat din galantar. Însă, toate acestea, cu eforturi financiare care nu se bazează pe ajutoare guvernamentale sau fonduri europeneci pe credite şi resurse proprii, a spus acum 9 luni fondatorul grupului KOSAROM. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
dan stratan frontal 56 aniAre 57 de ani, stă foarte puţin în Iaşi, trăieşte ca un rege în Bucureşti, la Londra și oriunde îl duce prin lume yachtul său de lux, având tot timpul la dispoziție majordomi, palate și alte fițe ”regale”. Numai palatul din București face 20 milioane euro, cel din Londra cam tot atât, are o vilă de 8.000.000 euro în Toscana (Italia), iar yachtul cu care se plimbă pe tot globul a înghițit alte 20 milioane euro. Mulţi nici nu au auzit de Dan Stratan pentru că se păzeşte de presă ca dracul de tămâie, dar în mediul de afaceri i s-a dus buhul. S-a consacrat în 1995 când gigantul american Merrill Lynch l-a mandatat să negocieze în numele său două credite vitale pentru România.
 
În 2000 a vrut să cumpere cea mai mare firmă din România - PETROM - iar acum rade tot la capitolul autostrăzi, căi ferate, poduri și, mai nou, energie. Are atât de mulți bani încât cunoscătorii îl indică imediat drept "Mr. Cash". Pe piaţă circulă multe legende despre milioanele sau zecile de milioane de euro pe care el le poate scoate la bătaie în doar 24 ore. "Per total are mult, mult, peste 250 de milioane de euro", susţin multe din sursele de încredere consultate de noi. Poate o fi având, dar noi la atât l-am evaluat - 250.000.000 euro, ceea ce-l plasează pe Dan Stratan pe locul 2 în topul celor mai bogați ieşeni (vezi aici). 
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Mai multe Articole...

  1. Cel mai bogat ieșean din istorie
  2. Topul celor mai bogați ieșeni: la 30 de ani de la Revoluție cel puțin 114 ieșeni au o avere de minim 5.000.000 euro
  3. Nivelul lui Dascălu: Mega PALAS-ul de la București, cu 16 zgârie-nori, mall imens și parcare de 12.000 de locuri va costa 2 miliarde euro
  4. Afacerile de la Iași ale lui Pițigoi și Țiriac au ajuns pe mâinile aceluiași administrator
  5. Un milionar anonim din Iași investește în start-up-uri alături de BT, Grampet și Secom
  6. Cel mai nou milionar al Iașului
  7. Omul de afaceri Gabriel Surdu, ”bântuit” de datoriile unei firme
  8. O firmă din Iași și-a majorat capitalul social cu 70 de milioane de lei
  9. Nou lider al topului celor mai bogati oameni din lume
  10. Fiterman Distribution: magazin în primul mall din Craiova
  11. 108 ieșeni au averi de minim 5 milioane euro
  12. Iulius și Atterbury au capitalizat cu bani grei altă firmă
  13. Prăbușirea unui milionar ieșean
  14. Fiterman a cumpărat de la Foia „Casa Căsătoriilor” cu 1,2 milioane de euro
  15. Ultimul tun al lui Mr. Cash: o ventuză pe sistemul energetic și milioanele curg cu zecile
  16. Grupul Kosarom se apucă de făcut prăjituri
  17. Un ieșean vinde o mașină la 30 de minute, ajungând la un business de 100 milioane euro
  18. Dascălu și Atterbury au injectat 1,7 milioane de euro într-o firmă
  19. Ziarele din București numără 3 români miliardari în euro (Țiriac, Pavăl și Dines) dar continuă să-l ignore, aproape ostentativ, pe ieșeanul Dascălu
  20. Cel mai puternic și bogat corporatist din Iași, probabil și din România, se îndreaptă spre miliard
  21. Se predă pășcăneanca ajunsă nr 1 mondial?
  22. Regele iesean al mall-urilor admite ca este miliardar in euro apoi anunta urgenta sa: "Trebuie neaparat sa mai construim 100.000 mp de spatii de birouri langa Palas Iasi"
  23. Topul celor mai profitabile firme din Iaşi. Cine a făcut cei mai mulţi bani din judeţ
  24. Noi cifre fabuloase care confirmă că afacerea de la Timișoara a lui Dascălu sare lejer de miliardul de euro
  25. Milionarul Cozma și-a mărit participația la cel mai mare constructor al Iașului
  26. Cele mai mari salarii din Iași: 65.000 lei lunar la privat, 33.000 lei la stat
  27. Un ieșean putred de bogat a tăiat alocația fiului răzgîiat și-i dă banii fostei nurori
  28. O firmă cu 200 de angajați la Iași a ajuns la o valoare de bursă de 2 miliarde dolari
  29. Dascălu a încasat în 2018 chirii de peste 100 milioane euro
  30. Primul european care are o avere de minim 100 miliarde dolari
  31. Un milionar ieșean a cumpărat cu 100.000 euro mașina nr 3001 livrată de dealerul BMW
  32. UiPath a detronat OMV Petrom și a devenit cea mai valoaroasă companie din România
  33. CONFIRMARE Tranzactie: Frații Pavăl, care controlează Dedeman, preiau Moldova Farming, în portofoliu cu peste 8.000 hectare teren agricol
  34. Se confirmă că avem un ieșean miliardar în euro
  35. O româncă este pe locul 21 în topul celor mai bogate americance
  36. Profit de 1 miliard lei pentru o firmă din Bacău
  37. Proinvest Group din Paşcani începe producţia într-o fabrică nouă de panouri termoizolante până la sfârşitul anului
  38. Cum e să ai 9.000 de mașini? Citiți povestea fraților Ștefan, proprietarii celui mai mare grup românesc de închirieri auto
  39. Ioan Teslaru din Bacău face afaceri de 620 mil. lei cu o fabrică de plasă sudată
  40. O nouă lovitură a Dedeman ridică brusc la 570.000.000 euro portofoliul de birouri al lui Dascălu
  41. ”Eu am super Mercedes” - răspunsul sfidător al patronului spitalului acuzat că a omorât o ieșeancă sănătoasă mamă a 2 copii
  42. Primul ieșean miliardar în euro negociază preluarea unui complex de 100 milioane euro lângă viitorul PALAS din București
  43. Cât de performantă este o firmă din Iași: ”dacă ar fi să dispară toată industria, noi vom fi ultimiii care vor muri”
  44. A luat 200 de milioane euro de la arabi iar acum a ”împușcat” 9 milioane de la statul român
  45. Incredibila poveste a bogatului sultan din Brunei: De la un harem cu zeci de tinere, printre care și o Miss SUA, la legiferarea uciderii cu pietre a homosexualilor și celor care comit adulter
  46. Povestea omului care a pierdut 35 de miliarde de dolari într-un singur an. Cum a ajuns să primească 30 de ani de puşcărie şi să aibă datorii peste 1,2 mld.$
  47. Delphi susține că a investit la Iași 300 milioane euro și are acum 3200 de angajați dar se plânge de drumurile proaste care îi măresc artificial cheltuielile
  48. Una din cele mai bogate familii din Iași și primarul au petrecut în Israel. La Iași Primăria tocmai construiește un drum nou spre spitalul familiei
  49. ”Împăratul” Cotnari-ului recurge la găinării de frica țăranilor?
  50. Mărțișorul lui Dascălu: lac de 800 m și o nouă parcare subterană de 580 locuri la PALAS-ul din Timișoara
  51. Cea mai bogată femeie din Pașcani ridică 140 de case la Miroslava
  52. Business Insider: Cum a făcut și pe ce cheltuie Bill Gates, averea sa de 93 de miliarde de dolari
  53. Avem dovada: Dascălu a cumpărat 20.000 de mp de teren pentru a extinde PALAS
  54. Autoritățile britanice au confiscat o jumătate de milion de lire sterline de la Vlad Luca Filat, fiul fostului premier din Moldova
  55. Cel mai tare constructor și transportator al Iașului
  56. Cel mai bogat american din Iași
  57. Cel mai modest mare afacerist al Iașului
  58. Cât de bogat e șeful Iașului
  59. Afacerile ascunse ale celui mai bogat arab din Moldova
  60. Brandul nr 1 al Iașului ar valora un miliard de dolari dacă ...
  61. Industriașul nr 1 al Iașului
  62. Business ieșean - model la nivelul întregii UE
  63. Cel mai puternic și mai bogat corporatist din Iași și, probabil, din România
  64. Cât de bogat este mogulul auto al Moldovei
  65. Cei mai bogati evrei din Moldova au trecut de suta de milioane
  66. Primul miliardar în euro al Iașului
  67. Cel mai puternic și mai bogat corporatist din Iași și, probabil, din România
  68. Cei mai bogati evrei din Moldova au trecut de suta de milioane
  69. Brandul nr 1 al Iașului ar valora un miliard de dolari dacă ...
  70. Cât de bogat este mogulul auto al Moldovei
  71. Topul celor mai bogate 10 familii din lume. Americanii, francezii si germanii fac legea
  72. O zi din viaţa celui mai bogat om din istorie. A câştigat într-o singură zi 6,44 de miliarde de dolari şi încă spală vasele după cină
  73. Forbes dă dreptate Topiasi: Iulian Dascălu e miliardar
  74. Da, se poate și invers: o firmă din Iași a început să aducă specialiști din Cluj și apoi să exporte textile în China
  75. Maricel! Chirică! Știați asta? Un bogătaș local a mutat 9.000.000 de euro de la Iași la Bârlad pentru că l-a convins primarul de acolo
  76. Milionar în euro dar țepar ca țiganii
  77. Firma 100% ieșeană care ar valora 1 miliard de euro zice că are rădăcini nu în epoca lui Ștefan cel Mare ci în cea a lui Burebista
  78. Halal bogătaș: se dă proprietar de ”mall” dar trage țeapă după țeapă până își pierde nevasta limuzina iar averea îi este scoasă la executare
  79. Încă un mare bogătaș al Iașului a fost condamnat la închisoare
  80. Patronul DAS Iași își evaluează firma la 15,7 milioane euro, jumătate din minimul indicat de TopIasi
  81. Regina Pașcaniului vrea să-și lase prințesa în fruntea imperiului scaunelor auto pentru copii
  82. Cocalarul nr 1 al Iașului
  83. O afacere gigant coaptă de un ieșean și un fost premier confirmă că un alt ieșean a depășit miliardul de euro
  84. Jack Ma, fondatorul Alibaba Group, a redevenit cel mai bogat om de afaceri din China
  85. Ei sunt cei mai bogaţi regi ai lumii
  86. O firmă 100% ieșeană ar valora un miliard de dolari dacă ...
  87. Salt spectaculos în topul celor mai bogați ieșeni
  88. Miliardarul care a decis să se RETRAGĂ din lumea afacerilor și să își DONEZE averea
  89. Cei mai mulți milionari ai lumii locuiesc aici. Orașul care a detronat New York-ul
  90. KOSAROM investește 80 milioane euro pentru triplarea producției cărnii de porc.
  91. Valoarea PALAS este de peste 500.000.000 euro, confirmă un superconcurent al lui Iulian Dascălu
  92. Capitalism pur, nu de cumetrie: Tigrul Pascaniului construieste hangare pentru avioane si depozite alimentare in Islanda
  93. Cei mai bogaţi părinţi din lume: Părinţii lui Jeff Bezos au investit în firma fiului lor în 1995, iar randamentul investiţiei a ajuns la 12.000.000%
  94. Ce s-a ales de AVEREA celui mai bogat român din toate timpurile
  95. Cine este cel mai bogat om din Asia, care l-a depășit pe fondatorul Alibaba, Jack Ma
  96. Jeff Bezos a ajuns cel mai bogat om din istoria modernă
  97. Warren Buffett a pus 3 miliarde de dolari în conturile fundaţiei de caritate condusă de Bill Gates
  98. "Americanul" care sparge topul celor mai bogati ieseni
  99. Spitalul Arcadia și-a majorat încasările cu 27% (2)
  100. Spitalul Arcadia și-a majorat încasările cu 27%

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected