delphiDelphi rămâne cel mai mare angajator din judeţul Iaşi, cei peste 2.600 de angajaţi realizând un profit brut de 70 de milioane de lei, dublu faţă firma de pe locul doi. În topul productivităţii per angajat se numără o firmă cu un singur angajat, care a realizat un profit brut record, de peste 25 de miloane de lei.

Fabrici, firme din domeniu IT sau imobiliar se află în topul celor mai profitabile zece firme ieşene, realizat de „Ziarul de Iaşi” în baza datelor financiare declarate de agenţii economici la Ministerul Finanţelor. Ca şi în anii trecuţi, pe primul loc în topul profitului brut se situează, detaşat, Delphi Diesel Systems România SRL, societatea care are ca obiect de activitatea fabricarea de piese auto şi la care lucrau la finele anului fiscal precedent 2.662 de angajaţi. Cu o cifră de afaceri de aproximativ 2,2 miliarde de lei, Delphi a realizat un profit brut de peste 70 de milioane de lei.

Locul doi este ocupat de gigantul farma Antibiotice, care a derulat în 2018 o cifră de afaceri de 365 de miliioane de lei, cu un profit brut de 35 de milioane. Puţin peste 1.400 de angajaţi lucrează în prezent la Antibiotice. Iulius Group, una dintre firmele omului de afaceri Iulian Dascălu, completează podiumul cu un profit de 27 de milioane de lei. Prin această societatea, Dascălu se ocupă strict de închirierea şi subînchirierea de imobile, doar două persoane fiind angajate potrivit datelor financiare aferente anului 2018.

Cel mai profitabil angajat din judeţul Iaşi este cel care lucrează la firma unui discret, dar foarte potent om de afaceri: Eusebiu Siminiceanu. Prin firma Terra Property SRL, fostul cumnat al latifundiarului Bogdan Cihodaru a obţinut un profit brut de aproape 25 de milioane de lei, la o cifră de afaceri de 46 de milioane de lei. Prin această firmă, care nu este singura din portofoliul său, Siminiceanu se ocupă de achiziţii şi vânzări de imobile.

În top 10 cele mai profitabil firme apare, pe locul şase, apare şi o firmă nouă, Attrius Developments, care are ca domeniu de activitate consultanţa pentru afaceri. Societatea, la care acţionar este şi Iulius Holding SRL, dar şi o altă firmă din Olanda a fost înfiinţată în 2017 şi are sediul la Palas. În aceeaşi zonă se află şi singura firmă din domeniul IT din top. Amazon Development Center are peste 1.000 de angajaţi, a derulat în 2018 o cifră de afaceri de 240 de milioane de lei şi a realizat un profit brut de 20 de miloane. Două firme locale, DAS SRL, care realizează lucrări de instalaţii sanitare şi Brikston, care se ocupă cu fabricarea de cărămizi, au prins şi ele top 10, cu profituri brute de aproximativ 20 de milioane de lei.

Din domeniul alimentar, pe locul 11, se află Fermador, firma familiei Mihalache de la Podu Iloaiei în timp ce primul dezvoltator imobiliar care apare în top este Cătălin Tudosă, prin firma Cat Construct Grup, care vinde apartamente în cartierul Vişoianu. Cu un profit de 13,5 milioane de lei, Cat Construct s-a situat pe locul 14. Plecat de mai mulţi ani în Canada, şi omul de afaceri Dănuţ Prisecariu a avut un an bun. Cu zero angajaţi, firma Moldova Universal a acestuia a obţinut din chirii, în 2018, un profit de 13,3 milioane de lei.

Dacă extindem topul până la cele mai profitabile 50 de firme ieşene, mai găsim pe listă firma firma fostului premier al Republicii Moldova Vladimir Filat, Kapital Invest Company, firma familiei Prisecaru, Conex Distribution, a familiei Deleanu, Cotnari, dar şi a familiei Apostol, Kosarom. În top găsim şi agenţi economici cu capital public: Apavital, Salubris sau Aeroportul Iaşi. Firme din patrimoniul omului de afaceri Iulian Dascălu, ca Palas 1, Palas 5, Iulius Management sau Iulius Holding se mai regăsesc în topul celor mai profitabile societăţi.

 

sursa: Ziarul de Iasi

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected