Justiția britanică a confiscat aproape 500.000 de lire (570.000 euro) de la fiul fostului premier al Moldovei Vladimir Filat, care se plimba cu un Bentley și plătea o chirie lunară de 30.000 de lire în Londra, scrie AFP. Anchetatorii au stabilit că averea lui Vlad Luca Filat, 22 de ani, provenea "din activitatea ilegală a tatălui său", a precizat Agenția britanică de luptă împotriva criminalității (NCA), într-un comunicat publicat joi. Fostul premier al Moldovei (2009 - 2013) este în prezent în închisoare după ce a fost condamnat în iunie 2016 la 9 ani de închisoare pentru corupție și abuz de putere. Acesta fusese acuzat că a deturnat 260 de milioane de dolari.
Fiul său, care a venit în Londra în iulie 2016 pentru studii, a atras atenția anchetatorilor prin cheltuielile sale "extravagante", precum cumpărarea unui Bentley pentru 200.000 de lire, în condițiile în care nu avea venituri cunoscute în Marea Britanie, a explicat NCA.
Cele trei conturi de la banca HSBC erau "alimentate cu importante depozite de la societăți străine, amplasate în principal în Turcia și în Insulele Caiman", a precizat agenția britanică.
Judecătorul Michael Snow s-a declarat "convins că banii provin din comportamentul infracțional al tatălui său în Moldova".
"Când bănuim că banii dintr-un cont provin din infracțiuni, putem cere tribunalului înghețarea și apoi confiscarea acestor sume", a explicat Rob MacArthur, de la unitatea însărcinată cu lupta împotriva corupției internaționale NCA. "În acest, Vlad Luca Filat nu a fost în măsură să demonstreze că banii au o proveniență legitimă iar tribunalul a stabilit că pot fi recuperați".

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…