La începutul anului 2018, Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din toate timpurile, după ce averea netă a CEO-ului Amazon depăşise în ianuarie 105,1 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Cea mai mare parte a sumei provine din cele 78,9 milioane de acţiuni pe care le deţine la Amazon, dar Bezos deţine, de asemenea, participaţii la The Washington Post (WP) şi Blue Origin, o companie privată de călătorii spaţiale care intenţionează să ducă turIşti în spaţiu. În octombrie 2017, Bezos s-a îmbogăţit peste noapte cu aproape 7 miliarde de dolari datorită creşterii acţiunilor Amazon. În decembrie, averea lui Bezos depăşea 112, 2 miliarde de dolari.
Potrivit Business Insider, Bezos doarme opt ore şi se trezeşte fără alarmă, apoi ia micul dejun alături de soţia sa MacKenzie Bezos. Pentru a petrece mai mult timp cu familia, Bezos nu-şi programează niciodată întâlniri dimineaţa. Nu este un mare fan al întâlnirilor şi şedinţelor de aceea atunci când le organizează le face scurte şi cu puţini oameni. Se pare că Bezos obişnuia să fie un şef mai nervos, dar există zvonuri cum că ar fi angajat un antrenor personal care să-l ajute să-şi tempereze comportamentul. După cina de acasă, Bezos are un ritual de care nu se dezice: spală vasele în fiecare seară. "Sunt convins că asta este cel mai sexy lucru pe care-l fac", a declarat el.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…