cihodaruCel mai mare speculant imobiliar al Iașului până la criza economică din 2009 - Bogdan Cihodaru - a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat de instigare la abuz în serviciu, spălare de bani și instigare la fals. Judecătorii i-au mai condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pe notăriţa Ioana Necula, la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare pe avocata Maria Otilia Bârnaz, la 8 luni cu suspendare pe Gheorghe Maftei şi la un an şi opt luni pe Dumitru Contoloru.



Rechinul imobiliar: „Este o soluție nelegală, pe care o să o atacăm la CEDO”
        Bogdan Cihoradu a transmis imediat, prin intermediul avocatului său, că va forța atacarea acestei sentințe deși ea e definitivă. „A fost respins apelul ca necitit. Este o soluție nelegală, pe care o să o atacăm la CEDO pentru că au fost încălcări flagrante ale dreptului la apărare. Un om nevinovat nu poate fi condamnat în baza unor simple supoziții, fără a exista un probatoriu concludent”, a declarat Robert Amuntencei, avocatul lui Bogdan Cihodaru.

Cum ar fi fost prejudiciat statul
       Potrivit DNA, registratorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, Ciprian Maftei, ar fi dispus, printr-un document, intabularea ilegală a unui teren de 420.805 de metri pătraţi pe numele lui Cihodaru şi al soţiei sale. Terenul se afla în domeniul public şi în administrarea Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi. În această modalitate, statul român fost prejudiciat cu suma de 39.270.028 lei (9.209.021 euro).

Peste 10 hectare, în cea mai bună zonă a Iașului
        Până la obținerea terenului, Cihodaru s-ar fi folosit de sprijinul unor notari și avocați pentru a putea obține în fals respectivul teren. Astfel, au precizat procurorii, cei implicați în această afacere ar fi indus în eroare judecătorii care s-au ocupat de procesele referitoare la terenuri.

Cihodaru era în 2009 pe locul 3 în topul celor mai bogați ieșeni cu un portofoliu de 210 milioane euro
        
În ediția din 2009 a clasamentului celor mai bogați ieșeni TopIași îl plasa pe Bogdan Cihodaru pe locul 3 cu o avere estimată atunci la 210 milioane euro. În prezent toată averea este sub sechestru iar speculantul imobiliar a încetat să apară în clasamentele bogătașilor. A ajuns chiar să aibă greutăți financiare, trebuind să se împrumute de pe la prieteni și cunoscuți.
        Pentru a vedea însă cît de mare a fost Cihodaru, reproducem mai jos materialul publicat acum aproape 10 ani.

Locul 3, Bogdan Cihodaru, 210 milioane euro
       Bogdan Cihodaru este unul din cei mai tineri bogătaşi ai Iaşului, la doar 39 de ani având o avere de cca 210 milioane euro. Perla coroanei sunt cele 76 de ha în cel mai râvnit cartier al Iaşului - Copou - dar este pe cale de a obţine în perioada următoare aproape 400 de ha pe dealurile din zona Copou-Şorogari. Mai are câteva terenuri centrale valoroase precum şi multe clădiri în centrul Iaşului, clădiri ce-i duc chirii de peste 100.000 de euro lunar. Bonus, o puzderie de terenuri în jurul Iaşului, el fiind principalul beneficiar al construirii şoselei de centură. Cu toate acestea în ultima vreme a lăsat de înţeles că are probleme cu banii renunţând să mai construiască minicartierul de vile din Copou şi zgârcindu-se la câteva sute de RON pe care trebuie să-i achite jurnaliştilor de la mica sa televiziune şi de la săptămânalul pe care-l patronează. 

Tompea l-a făcut afacerist
      Bogdan Cihodaru a venit în Iaşi în 1992, ca student la Facultatea de Mecanică. În anul trei de facultate s-a angajat ca agent imobiliar, iar doi ani mai târziu şi-a deschis propria agenţie. Primul client a fost unul greu - Doru Tompea - dar mulţumirea acestuia că i-a găsit o casă în centrul Iaşului i-a adus un torent de clienţi cu bani mulţi. "Era de la început un tip foarte descurcăreţ. Mi-a plăcut cum s-a mişcat pentru mine şi de aceea l-am recomandat tuturor cunoscuţilor care aveau de cumpărat sau vândut vreo casă", spune Doru Tompea. Până în 2002-2003 Cihodaru a dat mai multe lovituri (case impozante luate pe doi lei, chiar şi un cămin de nefamilişti), dar cu toate acestea, nu putea spune că este foarte bogat. Pretinde însă că la 28 de ani avea deja un milion de dolari

2004 - 2008 perioada loviturilor stil Gigi Becali 
     Hârşit pe piaţa imobiliară, Cihodaru a simţit din timp ce oportunitate extraordinară o reprezintă retrocedarea marilor suprafeţe de teren. Cu ajutorul unor funcţionari din Primărie şi Prefectură a scos o listă cu terenurile revendicate şi apoi i-a luat la rând pe potenţialii moştenitori. Aceştia erau momiţi cu sume de bani care cel mai adesea nu reprezentau nici 5% din valoarea reală a terenurilor şi, bucuroşi că scăpau de procese şi hârţogăraie, îi cedau lui Cihodaru foarte uşor drepturile asupra suprafeţelor respective. Prin acest tip de manevre Cihodaru a ajuns să deţină acum peste 76 de hectare în Copou, zona cea mai râvnită a Iaşului. În plus el este pe cale să pună mâna pe o altă proprietate de cca 400 ha pe dealurile Şorogari-Copou, putând stabili de unul singur preţul terenului în cel mai exclusivist cartier. 

Puzderie de terenuri în jurul Iaşului
     Pe lângă amintitele loturi, Cihodaru deţine, direct sau indirect, zeci de terenuri în Iaşi sau în marginea oraşului. Conform propriilor mărturisiri, numai în zonele centrale ale Iaşului mai deţine terenuri de cel puţin 10 milioane euro. Aici el intenţionează să ridice ba clădiri de birouri, ba blocuri pentru persoanele cu mulţi bani. Deocamdată însă, Primăria nu i-a dat autorizaţie de construcţie pentru nici o astfel de clădire, deci Cihodaru prezintă planuri frumoase cu tot felul de turnuri ca-n New York.

Pregăteşte noi lovituri
     Deşi are deja foarte mulţi bani, Chodaru nu se opreşte. Surse din piaţă ne-au declarat că patronul de la Terra şi-a făcut o listă cu toţi evreii care au avut proprietăţi în Iaşi sau Moldova şi îi contactează pe urmaşii acestora, chiar dacă ei nu revendică nimic. La îndemnul afaceristului ieşean, persoanele în cauză depun cerere de retrocedare, dar imediat cedează prin acte notariale drepturile de moştenire către Cihodaru. Iar cum evreii au deţinut mii de hectare în mai toate oraşele Moldovei, e lesne de închipuit ce tunuri uriaşe pregăteşte Cihodaru. O altă reţetă, praticată în ultima vreme şi de alţi rechini imobiliari, este identificarea terenurilor nerevendicate de nimeni şi a vecinilor direcţi. Imediat aceştia sunt puşi să ceară de la Primărie terenurile respective, deşi nu au dreptul la ele. Cu ajutorul unui sistem judiciar neaşteptat de favorabil lui, Cihodaru ar dobândi uşor recunoaşterea unui vecin drept stăpân pe acel teren. Normal, vecinul în cauză vinde în prealabil dreptul de proprietate pentru o sumă insignifiantă, în raport cu valoarea reală a terenului.

De unde vin ponturile
     Despe Bogdan Cihodaru se ştie precis că are surse foarte bune în Prefectură, CJ şi Primărie. Iar când e nevoie, Cihodaru face imposibilul pentru a-şi plasa oamenii în funcţii cheie. O astfel de tentativă a fost demascată în 2006 de singurul ziar de şantaj din Moldova, conform documentelor DNA. Numai că demascarea nu a fost făcută din spirit civic ci la rugămintea disperată a altor rechini imobiliari care rămâneau astfel fără o felie mare din tortul retrocedărilor. Ce făcuse atunci Cihodaru? îşi plantase un om chiar in Comisia judeţeană de fond funciar - este vorba de Otilia Maria Bârnaz, jurist al grupului de firme Terra. Prin această metodă, Bogdan Cihodaru a obtinut peste 20 hectare, pe Aleea Sadoveanu, în Copou, la un preţ de numai 2 euro pe metru patrat, de la Panaitescu Elena Sandu şi familia Butnaru. Deci, cu numai 400.000 de euro Cihodaru a obţinut un teren care pe piaţă valorează zeci de milioane de euro dacă ar putea să vândă terenul.

Triada Cihodaru-Adăscăliţei-Rădeanu
      Un alt mare secret al succesului nebun avut de Cihodaru este colaborarea extrem de strânsă cu un alt speculator imobiliar, Costel Rădeanu, şi cu fostul viceprimar Constantin Adăscăliţei (acum vice la CJ). Cei trei sunt prieteni foarte buni, făcând împreună numeroase concedii, în special la ski în Austria şi Franţa. Pe domeniul imobiliar cei 3 sunt foarte activi, sprijinindu-se reciproc de fiecare dată când unul o cere. 
        Celor trei li se adaugă, spun mai multe voci din piaţă, şi redactorul şef al Ziarului de Iaşi, Toni Hriţac. Verificările noastre au arătat însă că, cel puţin în privinţa concediilor, Hriţac s-a abţinut să se afişeze cu cei 3. Drept este însă, că nici Cihodaru, nici Rădeanu sau Adăscăliţei nu au fost vreodată criticaţi de Ziarul de Iaşi.

Cum l-a "cumpărat" pe primar
      Toată această morişcă a putut funcţiona ca la carte şi prin bunăvoinţa primarului. Iar acesta a fost câştigat de Cihodaru cu sponsorizări către echipa de fotbal Poli Iaşi. De voie, de nevoie, speculantul imobiliar a devenit acţionar la Poli iar în schimb proiectele sale nu prea au probleme din partea Primăriei. Bonus, acelaşi Cihodaru a fost sponsor de nădejde al campaniilor electorale ale lui Nichita, fiind recompensat apoi graţie şi sprijinului lui Adăscăliţei. 

E frate de cruce cu Fenechiu
      O altă explicaţie pentru succesul fulminant al lui Cihodaru din perioada 2004-2008 e prietenia sa cu liberalul Relu Fenechiu. Cei doi au devenit atât de apropiaţi încât pe piaţă se zvoneşte intens că multe din loviturile speculantului imobiliar ar fi de fapt ale politicianului. Oficial Fenechiu a negat totul: "am fost căutat de toate serviciile lui Băsescu şi nimeni nu m-a găsit cu terenuri la şoseaua de centură, aeroport sau pe unde s-a mai spus că am astfel de proprietăţi. De ce nu am? Pentru că nu m-a interesat", pretinde Fenechiu

Şi-a făcut trust media, dar a dat chix
      Mai la îndemnul liberalului, mai din orgoliu propriu, Bogdan Cihodaru a încercat în 2007 să devină mare patron de media. A cumpărat o licenţă tv de la şeful PD, Dan Cârlan, a preluat apoi şi staţia TV Bit după care a încercat să cumpere ziarul Evenimentul. Pentru că aici nu i-a mers a înfiinţat un săptămânal axat pe anunţuri de mică publicitate - 7 Est. Tot trustul media al lui Cihodaru a înghiţit minim jumătate de milion de euro dar a dat un chix răsunător: TV Bit a fost închisă, Iasi TV Life abia se târâie în coada audienţelor tv, iar 7Est vinde extrem de prost aducând şi perderi de aproape 10.000 euro lunar. 

Are un parc auto superluxos
     Cihodaru a cheltuit aproape 1.000.000 de euro pe maşini care de care mai luxoase. Şi-a cumpărat în ultimii ani maşini de minim 100.000 euro bucata - Lexus RX President, Mercedes CLS, Mercedes, GL, Bentley - plus alte zeci de maşini pe care i le plimbă acum angajaţii.Locuieşte cu soţia şi cei doi copii într-o vilă din Copou şi e un mare amator de sporturi extreme.
(text apărut în 2009)

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected