Duminica, 26 Ianuarie 2020 09:16
Are 2 fabrici de medicamente în Republica Moldova în care au fost făcute, până acum, investiții de 29 milioane euro, are firmă de distribuție a medicamentelor în tot fostul URSS iar mai nou cumpără farmacii cu zecile plănuind să ajungă la 100 de unități la sfârșitul anului 2020. La Iași are proprietăți imobiliare ce trec lejer de 10 milioane euro (castel în Pietrărie, 13 hectare în Valea Adîncă, o sumedenie de mici proprietăți prin tot Iașul). E primul care a apărut în Iași cu o mașină de 300.000 euro - un Lamborghini care a făcut senzație la începutul anilor 2000.
În ciuda acestor ieșiri în evidență puțini au auzit de Alin Haucă iar și mai puțini îl știu pe cel pe care TopIasi l-a evaluat la 43 milioane euro, nivel care-l plasează pe locul 12 în topul celor mai bogați ieșeni.
Primele milioane au venit de la tată
Baza averii a fost pusă de Teodor Haucă, fost senator PD de Rădăuți în perioada 1996-2000. Seniorul familiei Haucă a făcut afaceri fabuloase în nordul județului, începând cu producția de alcool (erau anii în care accizele erau doar glume iar contrabanda regulă). Pentru că treaba mergea „în plin” afacerea s-a diversificat familia Haucă trecând și la producția de apă minerală (preluase un izvor la Tosorog, jud Neamț). Afacerea cu apă a fost rebranduită ”Carpatina” iar în ultimele zile ale guvernării PD din 2000 pachetul principal de acțiuni a fost vândut PETROM-ului (companie încă deținută de stat și controlată de ministrul PD Radu Berceanu). Printre acționarii mici care au luat bani de la PETROM s-au aflat și fostul ministru de Interne și al Apărării, Victor Babiuc. Asta ca să fie clar cum se făceau atunci afacerile.
Surse din piață susțin că doar din vânzarea apei ”Carpatina” Teodor Haucă a ”împușcat” 5 milioane euro. Aceleași surse pretind că imediat fiecare din cei doi băieți ai senatorului - Alin si Sergiu (notar în Popricani) - au primit câte 1 milion de euro.
Alin s-a spart în figuri
Având de timpuriu la dispozitie multi bani, Alin s-a ”spart în figuri”. La începutul și mijlocul anilor 2000 a uimit Iașul cu tot felul de extravaganțe. A afisat ba primul Lamborghini din Iasi, o masina pe care sustinea ca platise 300.000 euro, ba primul Ferrari. Ulterior a apărut cu un Porsche Cayenne full-option iar apoi afișa în Iași 2 Bentley, o limuzină și o decapotabilă. Doar pe aceste mașini pare să fi dat milionul de euro primit cadou de la tata.
Fratele său, Sergiu, a fost ceva mai liniștit și s-a fixat pe o meserie extrem de bănoasă - are un cabinet notarial la 10 km de Iași, în Popricani.
Cum a început afacerea pharma
Tânăr, cu bani mulți și dispus la excese, Alin a atins zona sensibilă a substanțelor interzise. Pe piață există multe zvonuri dar cert e că a investit în producția de hormoni la Chișinău. Era doar un laborator care producea cantități mici. Câteva șicane l-au convins că trebuie să aleagă între a produce la scară mare și superautorizat ori să închidă laboratorul. A ales prima variantă și de aici a început construcția unei afaceri cu un potențial uriaș.
9 milioane investite într-un laborator ca în Vest, apoi încă 20 milioane în 2 fabrici
”În 2006 am decis să intru pe piața pharma. Am investit 9 milioane euro într-un laborator cum nu exista atunci nici în România. Cererea era uriașă așa că am decis să extindem investiția și am făcut în 4 ani o fabrică de medicamente în Chișinău. Apoi am mai deschis una la Sângera. Acum avem 9 linii de producție de unde ies peste 230 de medicamente. Totul este la standard UE”, se laudă Alin Haucă.
Investițiile în cele 2 fabrici au fost, potrivit proprietarului, de 20 milioane euro. ”În principal, producem medicamente pentru cancer și pentru tratamente hormonale, dar investim și în alte domenii”, spune Alin Haucă.
Ați auzit de lohn farmaceutic?
Cum zona UE, deci și România, are reglementări extrem de dure pe piața pharma, firma Balkan Pharmaceuticals vinde preponderent pe piața ex-sovietică. ”Avem propria noastră rețea de distribuție dar colaborăm și cu alții. Vindem până în Kazahstan și Turkmenistan iar potențialul este foarte mare”, spune Alin Haucă.
Pentru că cei mai mulți bani și cel mai mare consum de medicamente este în Vest, ieșeanul a început să caute clienți occidentali. ”Durează doi ani acreditarea unui singur medicament în UE. Așa că am decis pe termen scurt să producem medicamente pentru firme mari. Spre exemplu, producem pentru Medicprodukte medicamente dedicate pieței din Cehia iar pentru piața din România lucrăm cu Sensiblu”.
Vine și a 3-a fabrică, tot cu salarii de UE
Afacerea merge atât de bine încât Alin Haucă e gata să ridice a 3-a fabrică. ”Am bugetat deja 7 milioane euro. Vrem să facem vitamine, avem cerere foarte mare pentru astfel de produse”.
La nivelul de acum - 1 laborator și 2 fabrici - ieșeanul are 220 de angajați în producția de medicamente și 150 în distribuția medicamentelor. Iar salariile sunt apropiate de cele din UE, deși fabricile sunt în Basarabia. ”Avem angajați ultraspecializați dar care cer salarii ca-n Vest. Iar dacă nu le dai cât vor pleacă imediat. Așa că deși producem în Republica Moldova salariile sunt foarte mari, au cea mai mare pondere în costurile de producție”, recunoaște proprietarul Balkan Pharmaceuticals.
Războiul din Ucraina l-a ajutat
Întrebat de unde ia noii angajați de care are nevoie pentru a 3-a fabrică, Haucă a făcut o dezavăluire surprinzătoare. ”Știți că a fost război în Ucraina. Peste 1,5 milioane de persoane au fugit din calea războiului iar zona Donbas a rămas fără fabrici. Așa am găsit mulți specialiști în producția de medicamente. I-am ajutat cu locuința și pur și simplu s-au mutat cu toată familia la Chișinău”, a afirmat Haucă.
Noul pariu: farmaciile
Pentru a maximiza profitul, producătorul și distribuitorul de medicamente are nevoie și de farmaciile proprii. Așa că Balkan Pharmaceuticals a început să investească masiv în acest domeniu: ”cumpărăm farmacii sau le construim de la zero. Am ajuns într-un singur an la 31 de unități și vrem ca până la sfârșitul lui 2020 să atingem suta de farmacii proprii”, anunță Alin Haucă.
Potrivit afaceristului, costul deschiderii unei farmacii în Chișinău este de circa 70.000 de euro în timp ce în Iași (orașul cu cea mai mare densitate de farmacii din România) costul a ajuns la aproape 500.000 de euro. ”Probabil vom ajunge să avem farmacii și în România dar acum construim rețeaua în Republica Moldova”, spune investitorul ieșean.
Afacere mare dar cu profit mic?
Cifrele oficiale comunicate Fiscului din Republica Moldova arată că Balkan Pharmaceuticals a bifat în ultimii ani profituri de ”doar” 1 - 1,5 milioane euro anual. ”E logic, toți banii sunt reinvestiți în fabrici, distribuție iar acum în farmacii”, explică Alin Haucă.
La dimensiunile de acum ale business-ului (2 fabrici, nu 3, 31 de farmacii nu 100) TopIasi a estimat valoarea Balkan Pharmaceuticals la minim 33 milioane euro. La această sumă se adaugă proprietățile din România, așa ajungându-se la cele 43 de milioane euro cu cât l-a cotat Topiasi.ro pe Alin Haucă.
Afaceristul susține însă că numai Balkan Pharmaceuticals face cel puțin dublu: ”Au tot fost unii care au întrebat. Le-am spus și o repet, afacerea nu e de vânzare, nici pentru 60 milioane euro nici chiar pentru mai mult. Am un plan de dezvoltare foarte clar și afacerea va crește frumos în următorii ani”.
Are un sportiv calificat la Jocurile Olimpice
Ca orice afacerist de anvergură, Haucă are grijă să-și cultive imaginea în zona în care activează așa că sponsorizează diverse activități din Basarabia. ”Avem un băiat foarte bun la judo. S-a calificat deja la Jocurile Olimpice”, se laudă Haucă. Alți bani se duc spre comunitățile sărace, spre elevi sau femei care cresc singure copii.
La Iași trăiește ca sultanul
Puțin mai departe de fabricile din Moldova, Alin Haucă are un adevărat castel la marginea Iașului, în zona Pietrărie. Acolo a făcut tot felul de investiții excentrice, operatori din piața imobiliară apreciind că la nivelul de acum proprietatea valorează 5.000.000 euro.

În curtea casei este tot timpul măcar o mașină superluxoasă, de regulă de peste 200.000 euro. ”Acum am un Bentley”, recunoaște afaceristul.
Lui Haucă îi place însă să călătorească lăudându-se că a văzut până acum 58 de țări. La interviul luat în documentarea acestui material ne-a arătat tot felul de poze din țări exotice, ba înotând alături de broaște țestoase ori delfini, ba la diverse obiective turistice la care cei maim mulți doar viseză.
Tatăl său a fost vânat de DNA și chiar condamnat în primă instanță, apoi achitat definitiv
Viața familiei Haucă nu e doar lapte și miere. Seniorul familiei a avut în ultimii ani coșmaruri cu DNA. În iulie 2017 Teodor Haucă a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care judecătorul Dan Anton a primit 4 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Haucă ar fi intervenit la Anton pentru ca acesta, la rândul lui, să influenţeze decizia unor judecători într-un proces în care era implicată o persoană care a apelat la fostul parlamentar. înainte de a fi condamnat Teodor Haucă, soţia acestuia şi şoferul lor au avut telefoanele ascultate cu mandat de ”securitate națională”, găselniță ce a permis DNA multe abuzuri.
În mai 2019 Curtea de Apel Bucureşti l-au achitat definitiv pe fostul parlamentar atât pentru acuzaţia de trafic de influenţă, cât şi pentru cea de cumpărare de influenţă. Completul de judecată a înlăturat şi dispoziţia de confiscare a sumei de 50 de euro de la Teodor Haucă, precum şi dispoziţia de obligare a acestuia la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 10.000 lei, acestea rămânând în sarcina statului.
Haucă senior vrea bloc peste ”Casele Teodorenilor”
Una din puținele afaceri ale familiei Haucă și ieșite în evidență la Iași este intenția de a construi blocuri peste „Casele Teodorenilor“. Pe cei 1.087 mp din str. Zlataust 7A, în spatele Casei Memoriale „Otilia Cazimir“ de lângă Poliţia Rutieră, Firma Investment Adh Int SRL, patronată de Teodor Haucă a propus din 2017 un imobil cu două tronsoane, fiecare cu câte trei etaje şi două niveluri în subteran. „Casele Teodorenilor“, unde a copilărit scriitorul Ionel Teodorenu, au fost demolate în 2010 după ce, anterior, au fost scoase de pe lista monumentelor istorice în 2005. Ionel Teodoreanu a dedicat cinci cărţi zonei Zlataust: „Uliţa Copilăriei“, „În casa bunicilor“, „Fata din Zlataust“, „Întoarcere în timp“ şi pagini din „La Medeleni“.
Firma lui Teodor Hăucă estima că va amenaja 30 de apartamente pentru care ar urma să fie asigurate (în subsol) un număr de 29 de locuri de parcare.
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.