jeff bezosAverea lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com, a crescut cu 2,4 miliarde de dolari, la 100,3 miliarde de dolari, după ce acţiunile retailerului online au urcat vineri cu peste 2% datorită optimismului investitorilor legat de vânzările de Black Friday, relatează News.ro citând Bloomberg. Cumpărăturile online care au avut loc de Black Friday au crescut cu 18,4% faţă de anul trecut, potrivit datelor publicate de compania Adobe Analytics, iar investitorii mizează că Amazon va atrage o parte mai mare din cheltuielile online, în sezonul cumpărăturilor de iarnă. Prin depăşirea pragului de 100 de miliarde de dolari, Bezos, în vârstă de 53 de ani, devine primul miliardar care reuşeşte acest lucru din 1999, când performanţa a fost realizată de co-fondatorul Microsoft, Bill Gates.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
bogdanpitigoisolo2014Când a lovit criza economică în 2009 mulţi l-au văzut îngropat deoarece activa fix în cele mai lovite domenii economice: auto, imobiliar şi textil. Însă el a dat tuturor o adevărată lecţie de supravieţuire reuşind să-şi continue activitatea pe fiecare din domeniile amintite, ba, mai mult, s-a dezvoltat exploziv în anii ce au urmat. Nivelul la care au ajuns acum afacerile lui îi duc activul la peste 130.000.000 de euro, dar suma va creşte în condiţiile în care are programate doar pentru 2018 investiţii de peste 15.000.000 euro. Doamnelor şi domnilor, el este Bogdan Piţigoi, cel mai bun exemplu (alături de Iulian Dascălu) de supraviețuitor al crizei.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
dascalupalasmain2014nnÎn iulie 2007 omul de afaceri ieşean Iulian Dascălu oferea 91,6 milioane euro, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea integrală a platformei industriale Tractorul Braşov, adică 124 haPlatforma a fost dobândită însă de Flavus Investiţii, firmă controlată de Victor Vadeneaux şi Silviu Savin, doi bancheri de investiţii de la Londra. Peste un an a venit criza economică şi toate proiectele imobiliare planificate la Tractorul Braşov - cartier de vile şi apartamente, mall-uri şi birouri, toate estimate la peste 1,5 miliarde euro - au fost uitate.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
antibiotice iasiAntibiotice Iaşi a avut în primele 9 luni ale anului 2017 venituri din vânzări de 234,2 mil. lei, în creştere cu 4% față de valoarea estimată în Bugetul de venituri și cheltuieli și cu 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, când a înregistrat o valoare de 227.3 mil. lei. Poate mai important, profitul net a ajuns după 9 luni la 20,24 mil. lei, în creştere cu 37% comparativ cu valoarea bugetată și cu 14% față de primele 9 luni ale anului 2016. Aceste cifre sunt cu atât mai importante cu cât valoarea taxei clawback a crescut în primele 9 luni ale anului cu 32% față de primele 9 luni ale anului 2016, diminuând profitul.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
fabrica proinvest 605xAntibiotice Iaşi şi Proinvest Group Paşcani au fost premiate luni 13.11.2017, la Hotel Intercontinental din București, de către săptămânalul Capital. Antibiotice a ocupat locul 2 naţional în topul celor mai importante firme din domeniul chimiei şi medicamentelor, în timp ce Proinvest a ocupat locul 3 în topul firmelor performante în domeniul industriei grele. O altă firmă din Iaşi nominalizată printre cele mai bune 10 companii din domeniul ei a fost Te Rox Prod, producător de scaune auto pentru copii şi centuri de siguranţă. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

chirica blurSâmbătă seara, în cadrul Galei Tineretului din România, orașului Baia Marea i s-a acordat titlul de Capitală a Tineretului din România. Baia Mare își va desfășura mandatul în perioada 2 mai 2018 – 1 mai 2019. Baia Mare a învins celelalte două orașe candidate, Satu Mare și, mai ales, Iașiul, oraș care în ultimii ani a pierdut cam tot ceea ce se putea pierde. După ratarea intrării în finala pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, așadar, Iașiul a pierdut acum și Capitala Tineretului, fapt care demonstrează că actuala administrație condusă de Mihai Chirica este departe de pretențiile pe care Iașiul și ieșenii le au de la cei care-i conduc.

 

cteste pe nordestnews.ro continuarea

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
IN poza CPHI 2017În perioada 24-26 octombrie compania Antibiotice a participat, pentru al 15-lea an consecutiv la cel mai important târg de produse farmaceutice din lume - CPhI Worldwide (Chemical and Pharmaceutical Ingredients), care s-a desfăşurat anul acesta în Germania, la Frankfurt. Fabrica ieşeană a dus la CPhI Worldwide o echipă de specialişti în domeniile cercetării-dezvoltării, import, export, dezvoltarea afacerilor. Scopul principal a fost consolidarea poziţiei pe pieţele externe apoi identificarea de noi pieţe, atât pentru substanţe active cât şi pentru produse finite.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
pantazi"Primarul Dumitru Pantazi nu se pricepe să acceseze fonduri europene. Deși au trecut 5 ani și jumătate de când acesta este primar al municipiului Pașcani, edilul șef nu a reușit până acum să acceseze niciun proiect european pentru a reabilita sau construi obiective de interes local", scrie newspascani.com.Aceeaşi sursă precizează, făcând haz de necaz, cum s-a împiedicat Primăria Paşcani la ultima rundă de depuneri a fondurilor europene: "în cazul școlii „Lunca” proiectul a fost respins ca neeligibil deoarece nu întrunea condițiile legale, unitatea de învățământ fiind reabilitată după anul 2002. Cu toate acestea, deși această condiție trebuia să fie cunoscută, primarul Dumitru Pantazi a cheltuit de la bugetul local 20.000 de lei pentru întocmirea documentației tehnice în vederea accesării fondurilor europene. Prezent într-o emisiune la televiziunea sa favorită, primarul Dumitru Pantazi s-a spălat pe mâini și a dat vina pe proiectanți.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
KosaromDupă investiţii consistente în retehnologizare (50.000.000 euro băgate în ferme şi abatoare complet noi) KOSAROM se alătură grupului select de producători de carne cu produse fără E-uri. "Am lansat la târgul Anuga, cel mai mare eveniment din Europa pe piața cărnii, o gamă de produse E-free. Este vorba despre câteva articole fără E-uri completDe asemenea, la peste 20 de articole care sunt în portofoliul Kosarom s-a lucrat mult în ultimul an și din produsele respective am scos monoglutamatul, proteină din soia și alte ingrediente, astfel încât produsele sunt acum cu etichetă transparentă”, a declarat Elena David, directorul de vanzari Kosarom.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
birouri open ville timisoaraClădirile de birouri edificate la PALAS Iaşi şi OpenVille Timişoara în 2016 au urcat firma Build Corp pe locul 8 (în creştere de pe 26) în topul naţional al constructorilor. Interesant este că în urma firmei ieşene au rămas constructori de autostrăzi, sau dezvoltatori de cartiere cu mii de locuinţe. Iar creşterea Build Corp în topul naţional va continua sigur în condiţiile deschiderii şantierului la megaPALAS-ul plănuit de Iulian Dascălu la Bucureşti.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
cotnari flota 2017110 dubiţe VolksWagen sunt cadoul din 2017 al Cotnari SA către partenerii săi. Asta după ce distribuitorii Cotnari fuseseră premiaţi în februarie cu o excursie de lux în insulele Seychelles şi Dubai. Cotnari SA îşi permite însă asemenea "aroganţe" din moment ce a raportat un profit net de 23 milioane de lei pentru anul 2016, la o cifră de afaceri de "doar" 140 milioane lei. Adică un randament de 15%, nivel excelent pentru domeniul în care activează. Este a treia oara in ultimii 8 ani cand Cotnari schimba flota distribuitorilor.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

cioboteaActualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciobotea, a avut o ascensiune fără precedent de rapidă în structurile de putere, presărată cu multe momente misterioase, neelucidate până în prezent, cum ar fi colaborarea cu fosta Securitate sau apartenenţa la Masonerie.
Numele: Dan Ilie Ciobotea;
Data naşterii: 22 iulie 1951;
Locul naşterii: satul Dobreşti, comuna Bara (Timiş);
Studii: Institutul Teologic Universitar din Sibiu (‘74), doctorat la lnstitutul Teologic Universitar din Bucureşti (‘76), Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (‘78), Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Freiburg im Breisgau (‘80), doctorat la Strasbourg (‘79).
Aceasta ar fi cartea de vizită academică succintă a Patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, considerat unul dintre cei mai cultivaţi capi ai Bisericii Române din istorie. Pe de altă parte, CV-ul înaltului prelat, atât cel de dinainte de 1989, cât şi cel post-revoluţie, conţine o mulţime de găuri negre.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

curte agrocomplex minLucrările de reabilitare a străzii Gării par să fi fost izvor de inspirație pentru primarul Dumitru Pantazi, acționarul majoritar al AgroComplex Lunca Pașcani. Spunem asta deoarece proaspătul asfalt nu s-a limitat la domeniul public și a ajuns și pe aleile din curtea societății edilului șef. Lucrarea de reabilitare a străzii Gării este efectuată de societatea Eky Sam, iar pentru ea municipalitatea are de plătit suma de 5,4 milioane de lei. Cât privește asfaltarea curții societății comerciale AgroComplex Lunca Pașcani, lucrarea a fost făcută de o altă firmă, deși utilajele folosite și mixtura asfaltică provin de la constructorul ce administrează domeniul public.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
dascalupalasmain2014nnOmul de afaceri ieşean Iulian Dascălu are în acest moment 87,5% din acţiunile firmelor prin care se preconizează construirea unui mega PALAS în Bucureşti, în zona Romexpo. Dascălu deţine direct 50% din firma Stoneberg SRL, cea care a concesionat de la Camera de Comerţ şi Industrie a României centrul Romexpo. Restul de 50% este deţinut de Stoneberg Group, firmă la care "regele mall-urilor" are iarăşi 50%. Ca o continuare a suveicii, 50% din Stoneberg Group este deţinut de Iulius Goup, firmă ce-l îl are acţionar iarăşi pe Iulian Dascălu (50%), restul fiind la sud-africanii ce au dat circa 200.000.000 euro pe jumătate din reţeaua Iulius Mall. În rezumat, ieşeanul deţine 87,5% din afacerea de un miliard ce se pregăteşte la Romexpo iar sud-africanii de la Atterbury au doar 12,5%.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
bogdanpitigoisolo2014Omul de afaceri Bogdan Piţigoi susţine că Iaşul va trăi în următorii ani o adevărată explozie industrială. "Eu văd Iaşul ca pe un pol industrial în următorii 3-5 aniVor veni aici toţi cei care s-au săturat să lupte pentru angajaţi în Vestul ţării şi să dea acolo salarii tot mai mariIaşul are resurse umane disponibile imediat pentru angajare. Azi are 6-7000 de angajaţi în industrie dar potenţialul e mult, mult mai mare. Eu estimez măcar 10.000 noi angajaţi în următorii 3 ani", spune proprietarul singurului parc industrial privat din nord-estul ţării.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

Mai multe Articole...

  1. Cei mai puternici fraţi antreprenori din Moldova continuă să se extindă uluitor
  2. Ioan Nani, directorul general Antibiotice: Avem cele mai mici preţuri din Europa şi cel mai mare clawback din lume. Şi ne mirăm că unele medicamente tranzitează spre exterior
  3. Iaşul ar putea da ambasadorul SUA în România
  4. Trântorul de lux al Iaşului
  5. PSD nu e în stare să facă un drum modern spre Aeroport dar ne promite iar autostrada
  6. Râsu-plânsu la Iaşi cu cel mai tare CEO din România
  7. TV naţional: "Comuna din Iași unde nimeni nu primește ajutor social și nu există șomeri"
  8. Se însoară şi fiul cel mare al managerului de la Antibiotice
  9. Apple descalecă la PALAS
  10. Merge Dascălu cu low-cost-ul? Atunci şi mitropolitul Moldovei lasă fasoanele şi zboară la "ieftineală"
  11. Ce tertipuri a folosit Relu Fenechiu pentru a evita plata prejudiciilor de peste 2 milioane de euro în dosarele în care a fost condamnat
  12. A făcut şcoala la Iaşi, a intrat apoi în afaceri iar acum a bifat un exit de 50 de milioane euro
  13. Moldovenii miliardari de la Dedeman parcă regretă concurenţa cu ieşeanul Dascălu
  14. Ce tun pregăteşte Dascălu!!! Mega PALAS în centrul Bucureştiului
  15. Preşedintele României admite că va dura mult şi bine până vom avea autostrada Iaşi - Târgu Mureş
  16. Primul brand mondial pe care l-ar putea da Iaşul
  17. Un patron ieşean a refuzat 200 milioane euro de la chinezi
  18. Decizie suspectă luată de milionarul Comănescu
  19. Unul din cei mai bogaţi ieşeni e trimis în judecată de DNA pentru spălare de bani
  20. Zece companii din holdingul lui Iulian Dascălu, parte din tranzacţia cu Atterbury Europe
  21. Iulius Mall va deveni brand european prin cumpărarea altor mall-uri din străinătate
  22. Jack Ma,CEO-ul Alibaba: Revolutia tehnologica va duce la al treilea Razboi Mondial
  23. Un ieşean a fost ales a 2-a oară şef pe toată România
  24. Serviciile secrete au ţinut Iaşul în urma altor oraşe?
  25. După ieşeanul Dascălu încă un moldovean se bate cu giganţii lumii pe piaţa birourilor de lux
  26. Antibiotice Iași și-a redus cu un sfert profitul net în primul trimestru
  27. Foarte tare: un milionar ieşean zgâlţâit de DNA a prins o supercomandă de la firma unde director e fratele Laurei Kovesi
  28. Premieră naţională: statul garantează unei firme din Iaşi banii dintr-o ţară sfâşiată de război
  29. Antiobiotice câştigă licitaţii în Irak şi face angajări pentru reprezentanţa din Vietnam
  30. Irina Schrotter s-a dus la Klaus Johanis pentru a promova industriile crative
  31. Rechinii se sfâșie în oraș! Cheșcu îl execută silit pe Rădeanu
  32. Cât de tare o fi fost vinul de Paşte? "Chirică": "da, Iaşul nu primeşte bani, dar nu din cauza declaraţiilor mele"
  33. Greu de executat: Fenechiu ca Bruce Willis
  34. Împăratul Vlasov joacă la ruleta justiţiei
  35. Doi noi rechini imobiliari
  36. Doina Cepalis, în topul celor mai influente femei din România
  37. Cât de tare este Stratan "Mr. Cash": a "desuspendat" contractul pentru o autostradă pe care nu o poate proiecta
  38. China are 5 trilioane de dolari pe care îi poate cheltui 'pentru a cuceri lumea'
  39. 4000 de locuri de parcare la PALAS-ul de la Timişoara
  40. Ambasadori mari ai Iaşului: "partenerii noştri din afară se întreabă dacă mai pot face afaceri cu noi din cauza ordonanţei hoţilor"
  41. PALAS-ul de la Timişoara are la cheie prima clădire
  42. Viaţă de milionar: "am stat 126 de zile în avion"
  43. Războiul nevăzut din sânul BOR continuă. Mitropolitul Moldovei, atacat dur de duhovnicul său, care vorbeşte despre „vicleşuguri masonice jidoveşti“
  44. Un director din Iaşi a ajuns şeful firmei pe 3 continente
  45. Curg belelele pentru Vlasov: a primit pușcărie cu executare într-un nou dosar penal
  46. Praful s-a ales de "împăratul de Iaşi"
  47. Cel mai cunoscut fermier din Iași a replantat 135 de hectare de viță de vie cu bani europeni
  48. Viceprimarul ALDE: "NU vom avea autostradă până în 2030". "Deputatul" PNL Bodea: "se poate să avem mai devreme"
  49. Fost şef al Sănătăţii ieşene: "99% nu se va mai construi spital regional la Iaşi"
  50. Astărăstoae: "Se manipulează mediatic scandaluri medicale pentru a se forţa privatizarea sistemului public de sănătate, dar nu e bine"
  51. Incredibil nivelul la care a ajuns Dascălu: a făcut un PALAS la Iaşi, a început alt PALAS la Timişoara şi pregăteşte altul la Cluj
  52. Ce salarii ar vrea să dea şeful Antibiotice Iaşi dar nu poate
  53. De ce Iaşul a pierdut autostrada, şoseaua de centură, spitalul regional şi parcul industrial? Primarul pretinde că el a promis doar pavele
  54. Milionar ieşean: "Cum să dorească Basarabia unirea cu noi? Doar 8% din investiţiile de acolo sunt româneşti"
  55. Jaleee. Ce oferă ieşenilor primarul de ziua lui
  56. Panaramă stil Maricel la videochat-ul PSD
  57. Ieşeanca minune care a bătut chinezii şi a ajuns nr 1 mondial se chinuie să ia un credit de 1,2 milioane euro
  58. Afaceri.ro merge în Silicon Valley
  59. Duduie afacerea cu birouri a lui Dascălu: Iulius a început construcţia celei de-a doua clădiri de birouri din PALAS-ul de la Timisoara
  60. Un afacerist extrem de puternic plecat din Iaşi este dat în urmărire internaţională
  61. Patronul IASITEX a fost premiat de Capital pentru “Investitia anului”
  62. Deşi PALAS-ul de la Timişoara este încă doar pe hârtie, Dascălu închiriază în draci birouri acolo
  63. Lecţie de HR de la Mardarasevici: cum să cauţi angajaţi promiţători când aceştia nu prea sunt pe piaţă
  64. Un bogătaş ieşean: "de ce nu facem autostrada spre Târgu Mureş cu chinezii?"
  65. Vine potopul pe strada Lăpuşneanu? asta pare să ne sugereze Primăria (GALERIE FOTO)
  66. Cum merge PALAS-ul de la Timişoara: se construieşte un etaj la 9 zile
  67. COTNARI-ul a crescut cu 20% în 2015 şi şi-a consolidat locul 1 la nivel naţional pe seama "fanteziei" concurenţei
  68. O firmă a unui din cei mai bogaţi ieşeni a luat 1,7 milioane lei şi a "găurit" bugetul Capitalei cu 83 de milioane
  69. Un milionar ieşean ce dă salarii mult peste medie: "dacă ar fi să înfiinţez de la zero firma mea, ar fi aproape imposibil cu ce absolvenţi sunt acum"
  70. Un milionar ieşean e prieten la cataramă cu spaima Spaniei
  71. PALAS este locul 1 în topul celor mai frumoase mall-uri din ţară, susţin specialiştii în domeniu
  72. Cea mai puternică româncă din lume. Are pe mână miliarde de euro şi gestionează afaceri pe trei continente cu zeci de mii de angajaţi
  73. PALAS-ul de la Timişoara începe să se promoveze prin sponsorizări. Primul beneficiar este un club Rotary
  74. Un fost prefect PNL, apoi deputat PDL: "X a ajuns preşedinte la filiala Iaşi după ce s-a plătit 1.000.000 euro pentru functie"
  75. Antibiotice – Locul I in Topul National al Firmelor
  76. Patriarhul BOR este pro/Occident în timp ce "moştenitorul său", mitropolitul Moldovei, este omul ruşilor - editorial Hotnews.ro
  77. Vladimir Putin ramane cel mai puternic om din lume, intr-un top Forbes
  78. Cât de tare este cel mai bogat ieşean
  79. Nichita dezbrăcat complet
  80. Halal capitală a culturii: scriitorii Iașului stau umilitor la coadă și fac frumos pentru a fi premiați de `telectualu` Chirica (GALERIE FOTO)
  81. Un ieşean este implicat puternic în scandalul autostrăzii plutitoare demolate recent lângă Orăştie
  82. Adomniţei: "Aeroportul nou a schimbat oraşul precum PALAS-ul dar Guvernul PSD pregăteşte blocarea dezvoltării"
  83. Afacerile Cotnari cresc cu 20% în acest an
  84. Cea mai mare lovitură din businessul ieşean: o firmă plecată din Iaşi a fost bombardată în Silicon Valley cu milioane și milioane de dolari
  85. Un ieşean exportă carne de 8.000.000 euro pe an
  86. Toţi şmecherii celui mai bogat oraş şi judeţ din ţară au fost marţi la picioarele unui ieşean (GALERIE FOTO)
  87. Ioan Nani sau Gabriel Mardarasevici candidează sau nu la Primărie? Răspunsurile lor
  88. Afacerişti ieşeni bat la fundul gol un gigant mondial cu miliarde de euro în cont şi un jmecher "dă Bucale" multimilionar
  89. Primul ieşean care a făcut un MILIARD de euro
  90. Ieșeanca ajunsă nr. 1 în lume la producția de scaune auto pentru copii: "Avem cerere peste capacitatea de producţie. Ne gândim să construim o nouă fabrică"
  91. Avea atât de mulţi bani, încât cheltuia 2.500 de dolari pe lună doar pentru elasticele de legat banii
  92. Dascălu coace la Timişoara un PALAS de două ori mai mare decât cel din Iaşi dar îl promovează identic: publicitate masivă pentru "cel mai mare parc şi loc de joacă", nimic despre betoanele imense
  93. Un ieşean e campion naţional la luat subvenţii pentru agricultură
  94. Topul ieşean al constructorilor. Un startup a luat faţa "greilor"
  95. Apavital castiga Pascaniul
  96. Urcare spectaculoasă în topul celor mai puternici ieşeni
  97. Bogaţii din Timişoara îl imploră pe Dascălu să le facă şi lor un PALAS. Pentru asta au făcut şedinţă extraordinară de CL şi au votat în unanimitate tot ce a propus ieşeanul
  98. Mihail Vlasov, condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta
  99. Mihail Vlasov, trimis in judecata
  100. Cum poate ajunge SC Antibiotice la afaceri de 500 milioane lei pe an şi cum explică directorul Nani longevitatea sa în fruntea fabricii
  101. Investiţii fabuloase la o firmă ieşeană ajunsă nr. 1 naţional
  102. Un greu al business-ului ieşean către tinerii care vor să plece din ţară: "nicăieri nu e ca acasă, v-o spune asta unul care a fost pe tot globul"
  103. "Împăratul" Mihail Vlasov a făcut SCANDAL la DNA
  104. Primul ieşean miliardar în euro
  105. Cel mai bogat ieşean şi-a băgat mâna până la cot în butoiul cu miere al autostrăzii Piteşti - Sibiu
  106. 15 predictii facute de Bill Gates in 1999, care astazi au devenit realitate
  107. Averea celor mai bogati 200 de rusi a scazut cu 73 miliarde dolari / Vladimir Potanin devine cel mai bogat om din Rusia
  108. Dascălu a fost invitat de onoare la inaugurarea mall-ului pe care trebuia să-l construiască el la Braşov
  109. Secretul succesului unui mare milionar - sfat către tineri: "atitudinea e mai importantă decât nivelul de pregătire"
  110. Nichita plătește bani grei pentru a fi lăudat de cel mai important ziar economic al țării, dar ZF îl scoate-n față tot pe Adomniței
  111. Mihail Vlasov, patru ani de închisoare cu executare
  112. Cel mai bogat ieşean e asociat cu firma care era să lase Iaşul fără aeroport şi autostradă
  113. Ce afacere a ratat Dascălu
  114. Antibiotice raportează creşterea profitului brut cu 7,8% în anul 2014
  115. Iaşul a pierdut o investiţie de un miliard de euro şi cel puţin 10.000 de noi locuri de muncă, iar "liderul naţional" Nichita nu zice nimic
  116. Mangerul unui fond de risc A CÂŞTIGAT 1 miliard de dolari din PRĂBUŞIREA petrolului
  117. UMF, raiul investiţiilor: contract de 4,3 milioane de euro pentru un centru de cercetare
  118. Amenințat cu pușcăria, unul din cei mai puternici concurenți ai lui Iulian Dascălu iese la suprafață
  119. Fenechiu e la puşcărie dar Fiscul nu a recuperat nici un leu din prejudiciul de 1,3 milioane euro imputat
  120. Investiţii gigantice pregătite de un ieşean - ferme de un miliard de euro și o autostradă "privată"
  121. Patronul de la Ramada îşi refinanţează un credit
  122. O păşcăneancă de 27 de ani va prelua un imperiu de 30 de milioane de euro cu exporturi în 50 de ţări
  123. Super-rechinul imobiliar Zapodeanu se plînge că a fost ţepuit de judecătorii arestaţi în dosarul Hrebenciuc
  124. Un ieşean a manevrat cu scandal sute de milioane euro iar acum apostolează cauzele corupţiei în România
  125. FILIT = Junimea
  126. Interesant: extrem de influentul Dascălu a pierdut un proces la Înalta Curte deşi a arătat că a pierdut milioane de euro după un şantaj tip BZI
  127. O româncă este pe locul 19 în topul celor mai puternice femei din lume
  128. Irina Schrotter:Nu am nicio calitate în dosarul de evaziune;nu am accesat niciodată fonduri europene
  129. Nu le mai ajunge România: firmele ieşene atacă în străinătate
  130. Lobby la UE pentru autostrada
  131. Ban la ban trage: mogulul ieşean al IT-ului a obţinut un milion de la UE
  132. Ministerul Educatiei a inceput procedura de demitere a lui Vasile Astarastoae din functia de rector al UMF Iasi. Colegiul Medicilor trage de timp in aplicarea deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie
  133. Mihail Vlasov îşi poate părăsi domiciliul, fiind pus sub control judiciar
  134. CCR: Un milion de euro pe tigai si ibrice
  135. Surpriza din topul constructorilor ieşeni
  136. O firmă din Iaşi ce vinde în Canada, SUA, Israel, Japonia, Rusia cere ajutorul statului să exporte şi mai mult
  137. Regele ieşean al mall-urilor mai serveşte o lecţie
  138. Reţeaua celui mai influent investitor imobiliar din România
  139. Şeful General Motors pe Europa demască o minciună colosală a lui Nichita
  140. 10.000 de euro şpagă la Poli. Pentru banii ăştia a falimentat Nichita cel mai mare transportator privat din Iaşi
  141. Unul dintre marii miliardari ascunşi ai Germaniei a murit
  142. Cel mai bogat ieşean este suspect de corupţie, pretinde Băsescu
  143. Cine este Martin Slabbert, sud-africanul de la NEPI, care a investit 1 miliard de euro în imobiliarele din România
  144. Închisoarea de lux a „împăratului“: de ce se plânge Vlasov de arestul la domiciliu
  145. Berdan: "Dacă Nichita e un primar puternic să preia CUG-ul"
  146. Prăbuşire incredibilă a unui miliardar român: a ajuns să fie reprezentat de un avocat
  147. A făcut facultatea la Iaşi iar după 20 de ani a ajuns cel mai puternic expat român din Europa, gestionar peste un business de 5 miliarde dolari anual
  148. O afacere bombă plecată de la Iaşi a cucerit până şi China
  149. Un ieşean a adus munţi de bani Clujului şi a primit pentru asta 1.000.000 euro
  150. Creatoarea Irina Schrotter este apreciată de Regele Mihai şi va primi un premiu ce o va onora
  151. Cum a cerut Vlasov mită
  152. Unul din cei mai puternici ieseni a fost săltat de DNA pentru o şpagă de 200.000 euro
  153. Un ieşean e mai tare decât giganţi mondiali ai imobiliarelor, susţine cel mai influent ziar economic
  154. NU mai iubeşte USL-ul Iaşul? Primăria a lipsit ostentativ de la prezentarea strategiei economice a judeţului pe următorii 7 ani
  155. Ieşeanul şef peste medicii din toată ţara a ajuns să fie citat de The Guardian
  156. Un ieşean a băgat România în lumea bună de pe Wall Street şi a facilitat acum 15 ani credite fabuloase
  157. Maricel Popa a câştigat un prim război cu Ministerul Transporturilor
  158. Cel mai bine plătit angajat român din istorie
  159. Ieşeanul acuzat că a devalizat CFR-ul cu un miliard de euro a scăpat de o primă condamnare
  160. Episoade puţin ştiute despre Adrian Năstase, Relu Fenechiu şi Iaşi
  161. Cel mai puternic manager român din lume: „Nu am ascuns niciodată ţara de unde vin"
  162. Un ieşean ajunge în conducerea Hidroelectrica
  163. Şefii celui mai bogat oraş şi judeţ din ţară s-au certat ca ţiganii pentru favorurile unui ieşean
  164. Ieseanul ajuns sef national peste Camera de Comert isi face iar pantofii cu subalternii
  165. Polirom: Ne-am adaptat preturile si am extins oferta. Mizam pe afaceri de 21 milioane de lei in 2013
  166. Locul 7 în topul celor mai puternici ieşeni - Maricel Popa
  167. Locul 6 în topul celor mai puternici ieşeni - Vasile Astărăstoae
  168. Locul 5 în topul celor mai puternici ieşeni - Cristian Adomniţei
  169. Locul 4 în topul celor mai puternici ieşeni - Relu Fenechiu
  170. Locul 3 în topul celor mai puternici ieşeni - Gheorghe Nichita
  171. Locul 2 în topul celor mai puternici ieşeni - Iulian Dascălu
  172. Cel mai puternic ieşean
  173. SONDAJ: Cei mai puternici ieşeni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected