foto profil"Avem anul acesta pe creatorul lui Dexter, a serialului Dexter, plus încă un laureat al premiului Nobel. Anul trecut am avut o vedetă Hollywwod. Alături de ei sunt alţi scriitori uriaşi. De asta se bat sute de voluntari să vină la noi. Se creează imaginea asta a unui Iaşi grozav. Dacă FILIT va mai rezista cinci ani va deveni un mare festival al lumii. Nu va mai avea nimeni curajul vreodată să-l întrerupă. Devine un brand mondial al Iaşului", susţine unul din "creierele" FILIT, Florin Lăzărescu. Într-o emisiune difuzată de TELE M Lăzărescu a făcut mai multe dezvăluiri interesante despre Festivalul de LIteratură care, anul acesta, se va desfăşira între 4 şi 8 octombrie. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
kosarompascaniUn gigant alimentar din China a oferit 200 milioane euro pentru 50% din tot grupul KOSAROM, dar oferta a fost respinsă de acţionarul majoritar român. Oferta a fost făcută în primăvara acestui an, susţin sursele noastre, dar familia Apostol (deţinătoarea a circa 67% din acţiunile KOSAROM) a refuzat afacerea. Apostol-ii au refuzat orice comentariu pe această temă dar în trecut au admis că poartă discuţii  cu parteneri chinezi pe tema unei extinderi masive a afacerii KOSAROM.  Ar fi fost a doua vînzare ca valoare făcută de un antreprenor ieşean după ce Iulian Dascălu a cedat 50% din reţeaua Iulius Mall plus 50% din PALAS-ul de la Timișoara pentru o sumă nefăcută public dar estimată de noi la 225 milioane euro (detalii aici http://www.topiasi.ro/homepage/bani/113-top-bogati/13988-avem-oficial-un-ie%C5%9Fean-miliardar.html)
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

comanescumainAsupra unuia dintre cei mai bogaţi ieşeni planează suspiciunea că a renunţat la o firmă cu datorii înainte ca aceasta să-şi ceară insolvenţa. Astfel, firma Vini Com Copou SRL, înfiinţată acum 10 ani şi prin intermediul căreia Constantin Comănescu fabrica vin, a depus la judecătorul sindic o cerere de intrare voluntară în insolvenţă, solicitarea urmând a se judeca pe 19 iulie. La sfârşitul anului trecut însă, Comănescu şi fiul său, Cozmin, au cedat acţiunile la această societate unei anonime pe nume Nicoleta Olaru de pe strada Plăieşilor din municipiul Iaşi. Ulterior acestei mişcări, firma a fost dată în judecată, în vederea executării silite, de către banca Raiffeissen.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

zapodeanumainMultimilionarul Ioan Zapodeanu a fost trimis in judecata de DNA sub acuzaţia de spalare de bani si complicitate la abuz in serviciu. Potrivit procurorilor anticoruptie Zapodeanu a pus ilegal mâna pe un teren de 6.700 de mp al statului, in valoare de aproape 6 milioane de lei, pe care l-a instrainat insa foarte rapid. DNA a inceput cercetarea cazului in urma plangerii unui mostenitor al fostului proprietar al terenului, care a incercat sa obtina respectiva suprafata, dar fara succes.
Vor ajunge in fata magistratilor si fosta sefa de la SC “Mica Industrie”, o angajata de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Iasi si un consilier juridic.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
iulian dascaluConsiliul Concurenţei a autorizat asocierea dintre compania Iulius Holding, deţinută de omul de afaceri Iulian Dascălu şi Atterbury Romania, deţinută în totalitate de fondul de investiţii Atterbury Europe. „În urma acestei tranzacţii, cele două entităţi vor controla împreună atât filiale existente ale Iulius Holding, respectiv Iulius Group, Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Suceava, United Business Centre Cluj One, United Business Center 1 Timişoara, United Business Center 2 Timişoara, United Business Center 3 Timişoara, Iulius Trust şi Attrius Developments, cât şi unele companii cARe vor fi înfiinţate ulterior”, se specifică într-un document al Consiliului Concurenţei.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
Iulius Mall entrySud-africanii de la Atterbury, care au preluat 50% din rețeaua de malluri Iulius și din viitorul ansamblu imobiliar mixt Openville din Timișoara, au spus pentru NewMoney că argumentele pentru intrarea pe piața locală au fost atât premisele economice pozitive ale României, precum și rezultatele solide înregistrate de centrele comerciale dezvoltate de antreprenorul român Iulian Dascălu. Una dintre direcțiile de dezvoltare pentru Iulius Group, după atragerea investitorilor sud-africani, va fi intrarea pe alte piețe din regiune cu brandul de centre comerciale Iulius Mall.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

maMagnatul chinez Jack Ma, CEO-ul gigantului Alibaba, considera ca evolutia tehnologica vine la pachet cu o amenintare mult mai mare decat cea din piata muncii, despre care se discuta intens, putand duce la declansarea celui de-al treilea Razboi Mondial.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
 

marin burlea

"Astăzi mă simt un om norocos (...) s-au desfășurat alegerile pentru conducerea Societății Române de Pediatrie. Și, pentru a doua oară consecutiv, am onoarea să fiu președintele acestei Societăți
Pentru mine a fost o surpriză, una mare. Sunt extrem de fericit pentru că există atâtea persoane care au văzut toate eforturile depuse de mine până acum și care au încredere să-și lase în continuare copiii pe mâinile mele", a declarat medicul ieşean Marin Burlea.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
Central Intelligence Agency CIA Romania WikiLeaks SRI SIEPreşedintele naţional al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat din nou, marţi seară, la Antena 3, că primarul Iaşului, Mihai Chirica, este membru al unui serviciu de informatii secrete. Întrebat de Mihai Gadea pe ce se bazează când spune acest lucru, Liviu Dragnea a replicat: "Asta imi cer scuze nu pot sa o spun". Şeful PSD a precizat că atunci când l-a propus pentru funcţia de primar al Iaşului şi apoi când l-a făcut pe Chirica vicepreşedinte naţional al partidului nu ştia de apartenenţa la SIE. Reamintim, Liviu Dragnea a lansat în ianuarie 2017, pe fondul protestelor stradale masive împotriva ordonanţei 13, zvonul că Mihai Chirica este membru SIE.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

dragos paval minDragoş Pavăl, antreprenorul care controlează reţeaua de bricolaj Dedeman, cel mai mare business româ­nesc, ar putea semna cu israelienii de la Africa Israel acor­dul pentru achiziţia clădirilor de birouri AFI Park 1-5 de lângă mallul AFI Palace Cotroceni pentru aproape 164 mil. euro, în cea mai mare tranzacţie realizată vreodată pe piaţa românească de birouri, potrivit unor date din piaţă.

Vânzarea clădirilor de birouri va genera un cashflow de 71 de milioane de euro grupului israelian.

Intrarea lui Dragoş Pavăl pe acest sector ar marca apa­riţia unui nou mare jucător pe piaţa de office dominată în principal de companii străine. Printre românii care au intrat se numără Geo Mărgescu cu Forte Partners care a construit proiectul Ştefan cel Mare şi va finaliza prima fază din The Bridge în septembrie, sau Victor Căpitanu alături de Andrei Diaco­nescu prin One United, care au în plan dezvoltarea unui proiect la Automatica.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

antibioticePe fondul unor afaceri în stagnare la T1, Antibiotice Iași și-a redus cu 25% profitul net la 5,30 milioane lei. Antibiotice Iași (ATB) a realizat în primele 3 luni ale anului venituri din vânzări de 55,41 milioane lei, doar maginal peste cele de 55,09 milioane lei din perioada similară a anului precedent și cu 3,31% sub încasările bugetate la 57,31 milioane lei. Profitul din exploatare a fost de 5,57 milioane lei, în scădere cu 31,40% față de câștigul operațional de 8,12 milioane lei obținut în T1 2016 și cel prins în bugetul de venituri și cheltuieli. Profitul net de 5,30 milioane lei este cu 15,20% mai mic decât cel bugetat de 6,25 milioane lei și cu 25,77% mai redus decât cel de 7,14 milioane lei realizat cu un în în urmă.

Citeste mai mult pe profit.ro

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
gabriel mardaraseviciUna din firmele omului de afaceri ieşean Gabriel Mardarasevici a câștigat contractul pentru implementarea, la Transgaz, a unui sistem de poștă electronică modern. Pentru asta Focality Iaşi va primi 351.000 de euro de la compania de stat, la care este director tehnic Sergiu Lascu, fratele procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Reamintim, Gabriel Mardarasevici a avut necazuri cu DNA fiind implicat în dosarul sistemului de fluidizare a traficului de pe străzile Iașului.
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni


total gaz ucrainaEximBank a emis pentru compania TOTALGAZ INDUSTRIE Iaşi o poliță de asigurare în numele și contul statului român, care protejează societatea împotriva riscului de neplată pentru un volum al exporturilor de peste 2,5 milioane de euro în Ucraina. Firma ieșeană este unul dintre principalii producători români de echipamente şi instalaţii pentru extracţia, tratarea, transportul şi distribuţia gazelor naturale.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni
antibiotice
"Antibiotice îşi internaţionalizează foarte mult afacerile, prezenţa pe pieţele externe este pentru noi o necesitate. Dintr-o dată piaţa din România parcă a devenit pentru noi extrem de mică în timp ce Asia de Sud Est a devenit o piaţă foarte interesantă", anunţă directorul fabricii de medicamente Antibiotice Iaşi. Ioan Nani dezvăluie că ultima "cucerire" e o zonă la care puţini s-ar fi aşteptat: "Suntem deja prezenţi în Vietnam cu câteva produse iar în a doua jumătate a acestui an vom deschide o reprezentanţă acolo. Suntem în faza selectării personalului". 
Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

Cunoscuta creatoare de modă Irina Schrotter s-a întâlnit pe 25 aprilie cu preşedintele Klaus Johannis în cadrul unui eveniment de business organizat de Administraţia Prezidenţiala la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României din Bucureşti.

Citeste mai multe articole din: Cei mai puternici ieseni

Mai multe Articole...

  1. Rechinii se sfâșie în oraș! Cheșcu îl execută silit pe Rădeanu
  2. Cât de tare o fi fost vinul de Paşte? "Chirică": "da, Iaşul nu primeşte bani, dar nu din cauza declaraţiilor mele"
  3. Greu de executat: Fenechiu ca Bruce Willis
  4. Împăratul Vlasov joacă la ruleta justiţiei
  5. Doi noi rechini imobiliari
  6. Doina Cepalis, în topul celor mai influente femei din România
  7. Cât de tare este Stratan "Mr. Cash": a "desuspendat" contractul pentru o autostradă pe care nu o poate proiecta
  8. China are 5 trilioane de dolari pe care îi poate cheltui 'pentru a cuceri lumea'
  9. 4000 de locuri de parcare la PALAS-ul de la Timişoara
  10. Ambasadori mari ai Iaşului: "partenerii noştri din afară se întreabă dacă mai pot face afaceri cu noi din cauza ordonanţei hoţilor"
  11. PALAS-ul de la Timişoara are la cheie prima clădire
  12. Viaţă de milionar: "am stat 126 de zile în avion"
  13. Războiul nevăzut din sânul BOR continuă. Mitropolitul Moldovei, atacat dur de duhovnicul său, care vorbeşte despre „vicleşuguri masonice jidoveşti“
  14. Un director din Iaşi a ajuns şeful firmei pe 3 continente
  15. Curg belelele pentru Vlasov: a primit pușcărie cu executare într-un nou dosar penal
  16. Praful s-a ales de "împăratul de Iaşi"
  17. Cel mai cunoscut fermier din Iași a replantat 135 de hectare de viță de vie cu bani europeni
  18. Viceprimarul ALDE: "NU vom avea autostradă până în 2030". "Deputatul" PNL Bodea: "se poate să avem mai devreme"
  19. Fost şef al Sănătăţii ieşene: "99% nu se va mai construi spital regional la Iaşi"
  20. Astărăstoae: "Se manipulează mediatic scandaluri medicale pentru a se forţa privatizarea sistemului public de sănătate, dar nu e bine"
  21. Incredibil nivelul la care a ajuns Dascălu: a făcut un PALAS la Iaşi, a început alt PALAS la Timişoara şi pregăteşte altul la Cluj
  22. Ce salarii ar vrea să dea şeful Antibiotice Iaşi dar nu poate
  23. De ce Iaşul a pierdut autostrada, şoseaua de centură, spitalul regional şi parcul industrial? Primarul pretinde că el a promis doar pavele
  24. Milionar ieşean: "Cum să dorească Basarabia unirea cu noi? Doar 8% din investiţiile de acolo sunt româneşti"
  25. Jaleee. Ce oferă ieşenilor primarul de ziua lui
  26. Panaramă stil Maricel la videochat-ul PSD
  27. Ieşeanca minune care a bătut chinezii şi a ajuns nr 1 mondial se chinuie să ia un credit de 1,2 milioane euro
  28. Afaceri.ro merge în Silicon Valley
  29. Duduie afacerea cu birouri a lui Dascălu: Iulius a început construcţia celei de-a doua clădiri de birouri din PALAS-ul de la Timisoara
  30. Un afacerist extrem de puternic plecat din Iaşi este dat în urmărire internaţională
  31. Patronul IASITEX a fost premiat de Capital pentru “Investitia anului”
  32. Deşi PALAS-ul de la Timişoara este încă doar pe hârtie, Dascălu închiriază în draci birouri acolo
  33. Lecţie de HR de la Mardarasevici: cum să cauţi angajaţi promiţători când aceştia nu prea sunt pe piaţă
  34. Un bogătaş ieşean: "de ce nu facem autostrada spre Târgu Mureş cu chinezii?"
  35. Vine potopul pe strada Lăpuşneanu? asta pare să ne sugereze Primăria (GALERIE FOTO)
  36. Cum merge PALAS-ul de la Timişoara: se construieşte un etaj la 9 zile
  37. COTNARI-ul a crescut cu 20% în 2015 şi şi-a consolidat locul 1 la nivel naţional pe seama "fanteziei" concurenţei
  38. O firmă a unui din cei mai bogaţi ieşeni a luat 1,7 milioane lei şi a "găurit" bugetul Capitalei cu 83 de milioane
  39. Un milionar ieşean ce dă salarii mult peste medie: "dacă ar fi să înfiinţez de la zero firma mea, ar fi aproape imposibil cu ce absolvenţi sunt acum"
  40. Un milionar ieşean e prieten la cataramă cu spaima Spaniei
  41. PALAS este locul 1 în topul celor mai frumoase mall-uri din ţară, susţin specialiştii în domeniu
  42. Cea mai puternică româncă din lume. Are pe mână miliarde de euro şi gestionează afaceri pe trei continente cu zeci de mii de angajaţi
  43. PALAS-ul de la Timişoara începe să se promoveze prin sponsorizări. Primul beneficiar este un club Rotary
  44. Un fost prefect PNL, apoi deputat PDL: "X a ajuns preşedinte la filiala Iaşi după ce s-a plătit 1.000.000 euro pentru functie"
  45. Antibiotice – Locul I in Topul National al Firmelor
  46. Patriarhul BOR este pro/Occident în timp ce "moştenitorul său", mitropolitul Moldovei, este omul ruşilor - editorial Hotnews.ro
  47. Vladimir Putin ramane cel mai puternic om din lume, intr-un top Forbes
  48. Cât de tare este cel mai bogat ieşean
  49. Nichita dezbrăcat complet
  50. Halal capitală a culturii: scriitorii Iașului stau umilitor la coadă și fac frumos pentru a fi premiați de `telectualu` Chirica (GALERIE FOTO)
  51. Un ieşean este implicat puternic în scandalul autostrăzii plutitoare demolate recent lângă Orăştie
  52. Adomniţei: "Aeroportul nou a schimbat oraşul precum PALAS-ul dar Guvernul PSD pregăteşte blocarea dezvoltării"
  53. Afacerile Cotnari cresc cu 20% în acest an
  54. Cea mai mare lovitură din businessul ieşean: o firmă plecată din Iaşi a fost bombardată în Silicon Valley cu milioane și milioane de dolari
  55. Un ieşean exportă carne de 8.000.000 euro pe an
  56. Toţi şmecherii celui mai bogat oraş şi judeţ din ţară au fost marţi la picioarele unui ieşean (GALERIE FOTO)
  57. Ioan Nani sau Gabriel Mardarasevici candidează sau nu la Primărie? Răspunsurile lor
  58. Afacerişti ieşeni bat la fundul gol un gigant mondial cu miliarde de euro în cont şi un jmecher "dă Bucale" multimilionar
  59. Primul ieşean care a făcut un MILIARD de euro
  60. Ieșeanca ajunsă nr. 1 în lume la producția de scaune auto pentru copii: "Avem cerere peste capacitatea de producţie. Ne gândim să construim o nouă fabrică"
  61. Avea atât de mulţi bani, încât cheltuia 2.500 de dolari pe lună doar pentru elasticele de legat banii
  62. Dascălu coace la Timişoara un PALAS de două ori mai mare decât cel din Iaşi dar îl promovează identic: publicitate masivă pentru "cel mai mare parc şi loc de joacă", nimic despre betoanele imense
  63. Un ieşean e campion naţional la luat subvenţii pentru agricultură
  64. Topul ieşean al constructorilor. Un startup a luat faţa "greilor"
  65. Apavital castiga Pascaniul
  66. Urcare spectaculoasă în topul celor mai puternici ieşeni
  67. Bogaţii din Timişoara îl imploră pe Dascălu să le facă şi lor un PALAS. Pentru asta au făcut şedinţă extraordinară de CL şi au votat în unanimitate tot ce a propus ieşeanul
  68. Mihail Vlasov, condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta
  69. Mihail Vlasov, trimis in judecata
  70. Cum poate ajunge SC Antibiotice la afaceri de 500 milioane lei pe an şi cum explică directorul Nani longevitatea sa în fruntea fabricii
  71. Investiţii fabuloase la o firmă ieşeană ajunsă nr. 1 naţional
  72. Un greu al business-ului ieşean către tinerii care vor să plece din ţară: "nicăieri nu e ca acasă, v-o spune asta unul care a fost pe tot globul"
  73. "Împăratul" Mihail Vlasov a făcut SCANDAL la DNA
  74. Primul ieşean miliardar în euro
  75. Cel mai bogat ieşean şi-a băgat mâna până la cot în butoiul cu miere al autostrăzii Piteşti - Sibiu
  76. 15 predictii facute de Bill Gates in 1999, care astazi au devenit realitate
  77. Averea celor mai bogati 200 de rusi a scazut cu 73 miliarde dolari / Vladimir Potanin devine cel mai bogat om din Rusia
  78. Dascălu a fost invitat de onoare la inaugurarea mall-ului pe care trebuia să-l construiască el la Braşov
  79. Secretul succesului unui mare milionar - sfat către tineri: "atitudinea e mai importantă decât nivelul de pregătire"
  80. Nichita plătește bani grei pentru a fi lăudat de cel mai important ziar economic al țării, dar ZF îl scoate-n față tot pe Adomniței
  81. Mihail Vlasov, patru ani de închisoare cu executare
  82. Cel mai bogat ieşean e asociat cu firma care era să lase Iaşul fără aeroport şi autostradă
  83. Ce afacere a ratat Dascălu
  84. Antibiotice raportează creşterea profitului brut cu 7,8% în anul 2014
  85. Iaşul a pierdut o investiţie de un miliard de euro şi cel puţin 10.000 de noi locuri de muncă, iar "liderul naţional" Nichita nu zice nimic
  86. Mangerul unui fond de risc A CÂŞTIGAT 1 miliard de dolari din PRĂBUŞIREA petrolului
  87. UMF, raiul investiţiilor: contract de 4,3 milioane de euro pentru un centru de cercetare
  88. Amenințat cu pușcăria, unul din cei mai puternici concurenți ai lui Iulian Dascălu iese la suprafață
  89. Fenechiu e la puşcărie dar Fiscul nu a recuperat nici un leu din prejudiciul de 1,3 milioane euro imputat
  90. Investiţii gigantice pregătite de un ieşean - ferme de un miliard de euro și o autostradă "privată"
  91. Patronul de la Ramada îşi refinanţează un credit
  92. O păşcăneancă de 27 de ani va prelua un imperiu de 30 de milioane de euro cu exporturi în 50 de ţări
  93. Super-rechinul imobiliar Zapodeanu se plînge că a fost ţepuit de judecătorii arestaţi în dosarul Hrebenciuc
  94. Un ieşean a manevrat cu scandal sute de milioane euro iar acum apostolează cauzele corupţiei în România
  95. FILIT = Junimea
  96. Interesant: extrem de influentul Dascălu a pierdut un proces la Înalta Curte deşi a arătat că a pierdut milioane de euro după un şantaj tip BZI
  97. O româncă este pe locul 19 în topul celor mai puternice femei din lume
  98. Irina Schrotter:Nu am nicio calitate în dosarul de evaziune;nu am accesat niciodată fonduri europene
  99. Nu le mai ajunge România: firmele ieşene atacă în străinătate
  100. Lobby la UE pentru autostrada
  101. Ban la ban trage: mogulul ieşean al IT-ului a obţinut un milion de la UE
  102. Ministerul Educatiei a inceput procedura de demitere a lui Vasile Astarastoae din functia de rector al UMF Iasi. Colegiul Medicilor trage de timp in aplicarea deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie
  103. Mihail Vlasov îşi poate părăsi domiciliul, fiind pus sub control judiciar
  104. CCR: Un milion de euro pe tigai si ibrice
  105. Surpriza din topul constructorilor ieşeni
  106. O firmă din Iaşi ce vinde în Canada, SUA, Israel, Japonia, Rusia cere ajutorul statului să exporte şi mai mult
  107. Regele ieşean al mall-urilor mai serveşte o lecţie
  108. Reţeaua celui mai influent investitor imobiliar din România
  109. Şeful General Motors pe Europa demască o minciună colosală a lui Nichita
  110. 10.000 de euro şpagă la Poli. Pentru banii ăştia a falimentat Nichita cel mai mare transportator privat din Iaşi
  111. Unul dintre marii miliardari ascunşi ai Germaniei a murit
  112. Cel mai bogat ieşean este suspect de corupţie, pretinde Băsescu
  113. Cine este Martin Slabbert, sud-africanul de la NEPI, care a investit 1 miliard de euro în imobiliarele din România
  114. Închisoarea de lux a „împăratului“: de ce se plânge Vlasov de arestul la domiciliu
  115. Berdan: "Dacă Nichita e un primar puternic să preia CUG-ul"
  116. Prăbuşire incredibilă a unui miliardar român: a ajuns să fie reprezentat de un avocat
  117. A făcut facultatea la Iaşi iar după 20 de ani a ajuns cel mai puternic expat român din Europa, gestionar peste un business de 5 miliarde dolari anual
  118. O afacere bombă plecată de la Iaşi a cucerit până şi China
  119. Un ieşean a adus munţi de bani Clujului şi a primit pentru asta 1.000.000 euro
  120. Creatoarea Irina Schrotter este apreciată de Regele Mihai şi va primi un premiu ce o va onora
  121. Cum a cerut Vlasov mită
  122. Unul din cei mai puternici ieseni a fost săltat de DNA pentru o şpagă de 200.000 euro
  123. Un ieşean e mai tare decât giganţi mondiali ai imobiliarelor, susţine cel mai influent ziar economic
  124. NU mai iubeşte USL-ul Iaşul? Primăria a lipsit ostentativ de la prezentarea strategiei economice a judeţului pe următorii 7 ani
  125. Ieşeanul şef peste medicii din toată ţara a ajuns să fie citat de The Guardian
  126. Un ieşean a băgat România în lumea bună de pe Wall Street şi a facilitat acum 15 ani credite fabuloase
  127. Maricel Popa a câştigat un prim război cu Ministerul Transporturilor
  128. Cel mai bine plătit angajat român din istorie
  129. Ieşeanul acuzat că a devalizat CFR-ul cu un miliard de euro a scăpat de o primă condamnare
  130. Episoade puţin ştiute despre Adrian Năstase, Relu Fenechiu şi Iaşi
  131. Cel mai puternic manager român din lume: „Nu am ascuns niciodată ţara de unde vin"
  132. Un ieşean ajunge în conducerea Hidroelectrica
  133. Şefii celui mai bogat oraş şi judeţ din ţară s-au certat ca ţiganii pentru favorurile unui ieşean
  134. Ieseanul ajuns sef national peste Camera de Comert isi face iar pantofii cu subalternii
  135. Polirom: Ne-am adaptat preturile si am extins oferta. Mizam pe afaceri de 21 milioane de lei in 2013
  136. Locul 7 în topul celor mai puternici ieşeni - Maricel Popa
  137. Locul 6 în topul celor mai puternici ieşeni - Vasile Astărăstoae
  138. Locul 5 în topul celor mai puternici ieşeni - Cristian Adomniţei
  139. Locul 4 în topul celor mai puternici ieşeni - Relu Fenechiu
  140. Locul 3 în topul celor mai puternici ieşeni - Gheorghe Nichita
  141. Locul 2 în topul celor mai puternici ieşeni - Iulian Dascălu
  142. Cel mai puternic ieşean
  143. SONDAJ: Cei mai puternici ieşeni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected