conex distribution automechanika frankfurt 2016 8Grupul CONEX construit de Ioan și Tereza Prisecaru este de la începutul anilor 2000 industriaşul nr. 1 al Iaşului după ce a preluat de la stat 4 fabrici în Iaşi, o platformă la Săvineşti şi una lângă Braşov. Business-urile au tot crescut în ultimii ani ajungând ca în 2018 să se realizeze o cifră de afaceri de peste 100 milioane euro și exporturi pe 5 continente. Numai pe firma Conex Distribution se vând soluţii auto în Africa (Egipt, Maroc, Algeria,Tunisia, Kenya), America de Sud (Mexic, Panama, Uruguay, Argentina, Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador), Asia (India, Iran, Rusia și alte țări fost sovietice), Europa (Marea Britanie, Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Turcia) și Orientul Mijlociu. În prezent grupul Conex are peste 1000 de angajaţi care fac producţie industrială la Iaşi și alți 500 de angajați care activează în diverse domenii (consultanță, imobiliare, servicii ș.a.). Familia Prisecaru are însă active extrem de valoroase și pe piaţa imobiliară (a încurajat-o la asta şi tranzacţia prin care a vândut pentru 7.000.000 euro terenul pe care s-a construit complexul Carrefour - Felicia). Toate aceste afaceri au împreună o valoare de piață de minim 60.000.000 euro, valoare care-i plasează pe Ioan și Tereza Prisecaru pe locul 7 în topul celor mai bogați ieșeni. 

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

KosaromAfaceri de 350 milioane lei cu un randament oficial de 10% și aproape 8 milioane de euro achitate statului doar în 2018. Investiții noi în același an de 11 milioane euro dar planul prevede 80 de milioane până în 2022Asta după alte investiții de 60 milioane euro finalizate în ultimii ani. Poate, mai important, 1300 de angajați proveniți preponderent din zone sărace sau foarte sărace dar plătiți peste media economiei. Asta înseamnă în cifre seci business-ul KOSAROM (producție și industrializare carne de porc și pui). O afacere estimată la minim 300 milioane euro și care duce principalul acționar - familia Apostol - pe locul 3 în topul bogătașilor ieșeni cu o avere de minim 225 milioane euro.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

mihai haraga 1234Mihai Haraga a fost până în 2012 directorul pe Europa Centrală şi de Est al Monsanto (cel mai mare producător mondial de seminţe). În 2013 a renunțat la salariul de zeci de mii de euro lunar plus alte avantaje considerabile pentru a intra în afaceri pe cont propriu. Iar în doar 5 ani a devenit cel mai mare agricultor din Iași punând pe roate în nordul judeţului afaceri uluitoare ca anvergură şi modernism. Acum lucrează 8000 de hectare (este cel mai mare fermier ieşean și din punct de vedere al suprafeţei, bună parte din teren fiind irigat), a construit lângă Bivolari cea mai mare bază de selecţii seminţe din Europa (investiție a gigantului Remington, colos unde a devenit din 2013 vicepreședinte mondial și director pe Europa Centrală și de Est) şi exportă peste 80% din producţie. Noi am evaluat în 2018 activele şi potenţialul de piaţă al afacerilor sale la minim 50 milioane euro şi de asta Haraga ocupă locul 8 în topul bogătaşilor ieşeni (https://www.topiasi.ro/homepage/topiasi/114-top-puternici/17764-cei-mai-bogati-ieseni-editia-2018.html), dar potențialul său de business promite categoric mult mai mult.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

bogdanpitigoi89Bogdan Pitigoi este cel mai mare dealer auto din Moldova (reprezinta 13 marci auto vândute în mai toate judetele din NE). A vândut aproape 4000 de mașini noi în 2018 (record absolut pentru Moldova) ajungând la peste 70% din vânzările pe piața Iașului, a consolidat și divizia de mașini second-hand, apoi a lichidat toate datoriile pentru cei 17.000 mp de show-room-uri. Toate acestea duc valoarea business-ului TESTER - CASA AUTO la minim 75.000.000 euro
         

Dar Pițigoi este si un mare operator pe piata imobiliara -  are 30.000 mp de birouri clasa A și primul parc logistic din Moldova (hale de 23.000 mp, platoforme industriale și birouri). La prețurile pieței, divizia sa de imobiliare face lejer 60 milioane euro.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Dan Fiterman 524x350Există mulți ieșeni care nu știu cine este familia Fiterman și ce-i poate pielea, dar toți au auzit de Arcadia. Afacerea Arcadia - spital multidisciplinar și retea de clinici - este însă doar o parte din imperiul Fiterman-ilor, imperiu ce mai cuprinde o fabrică de medicamente ajunsă pe locul 6 national, un distribuitor foarte important de medicamente, 3 cladiri de birouri de lux, restaurant american precum si alte active valoroase. Evaluarea Topiasi îi coteaza, la preturile actuale ale pietei, cu o avere de minim 100 milioane euro ceea ce îi claseaza pe Fitermani pe locul 5 în topul celor mai bogati ieseni
          

Atenție la un detaliu extrem de important: averea a fost construita în anii 90` de tatal Solomon Fiterman si consolidata în anii 2000 de copiii Dan si Patricia Fiterman. Avem de-a face cu cea mai bogată familie din Iași care a atins suta de milioane euro grație schimbului de generații.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

iuliandasaclu006Iulian Dascălu este unicul proprietar al complexului PALAS, o afacere a cărei valoare netă este de minim 400 milioane euro (pe evaluările optimiste valoarea crește cu încă 50%, vedeți calculele detaliate un pic mai jos). Este aproape de a inaugura la Timișoara un PALAS de două ori mai mare și din care deține 50%, ceea ce înseamnă încă 400 milioane euro în portofoliul său. La Cluj are un miniPALAS ce i-a adus în 2018 aproape 20 milioane euro net, ceea ce înseamnă o valoare de piață de minim 280 milioane euro. Cum și aici deține 50% din afacere, mai trecem 140 de milioane în portofoliul său. Mai are 50% din Iulius Mall Suceava și Iulius Mall Iași, afaceri care au adus în 2018 venituri totale de 17.000.000 euro. Pentru că acestea sunt mall-uri mai puțin performante, randamentul luat în calcul aici este de 10%, iar cum și aici Dascălu are 50% din afacere punem în contul lui încă 85 de milioane euro.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

mihai haraga 1234Mihai Haraga a fost până în 2012 directorul pe Europa Centrală şi de Est al Monsanto (cel mai mare producător mondial de seminţe). În 2013 a renunțat la salariul de zeci de mii de euro lunar plus alte avantaje considerabile pentru a intra în afaceri pe cont propriu. Iar în doar 5 ani a devenit cel mai mare agricultor din Iași punând pe roate în nordul judeţului afaceri uluitoare ca anvergură şi modernism. Acum lucrează 8000 de hectare (este cel mai mare fermier ieşean și din punct de vedere al suprafeţei, bună parte din teren fiind irigat), a construit lângă Bivolari cea mai mare bază de selecţii seminţe din Europa (investiție a gigantului Remington, colos unde a devenit din 2013 vicepreședinte mondial și director pe Europa Centrală și de Est) şi exportă peste 80% din producţie. Noi am evaluat în 2018 activele şi potenţialul de piaţă al afacerilor sale la minim 50 milioane euro şi de asta Haraga ocupă locul 8 în topul bogătaşilor ieşeni (https://www.topiasi.ro/homepage/topiasi/114-top-puternici/17764-cei-mai-bogati-ieseni-editia-2018.html), dar potențialul său de business promite categoric mult mai mult.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Dan Fiterman 524x350Există mulți ieșeni care nu știu cine este familia Fiterman și ce-i poate pielea, dar toți au auzit de Arcadia. Afacerea Arcadia - spital multidisciplinar și retea de clinici - este însă doar o parte din imperiul Fiterman-ilor, imperiu ce mai cuprinde o fabrică de medicamente ajunsă pe locul 6 national, un distribuitor foarte important de medicamente, 3 cladiri de birouri de lux, restaurant american precum si alte active valoroase. Evaluarea Topiasi îi coteaza, la preturile actuale ale pietei, cu o avere de minim 100 milioane euro ceea ce îi claseaza pe Fitermani pe locul 5 în topul celor mai bogati ieseni
          

Atenție la un detaliu extrem de important: averea a fost construita în anii 90` de tatal Solomon Fiterman si consolidata în anii 2000 de copiii Dan si Patricia Fiterman. Avem de-a face cu cea mai bogată familie din Iași care a atins suta de milioane euro grație schimbului de generații.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

deschidere cotnari minMai toate studiile de piață efectuate în ultimii 7 ani au arătat fără dubiicel mai cunoscut brand al Iașului este Cotnari. Combinatul de vinuri este de 5 ani și nr 1 pe piaţa producătorilor de vin din România. Asta după ce a fost retehnologizat complet prin investiții de peste 50.000.000 euro. Totodată, s-au extins și înnoit total suprafețele cultivate, ajungându-se la 1700 ha (un hectar de viţă de vie înalt productivă costând minim 22.000 euro pe piaţa de profil).

Adăugați la aceste cifre dezvoltarea unei reţele naţionale de vânzare şi construirea unui brand extrem de puternic plus o vinotecă impresionantă (numai sticlele depozitate în beciurile BNR fac peste 32.000.000 euro). Veţi obţine la final un business ce depășește lejer 150.000.000 euro ca valoare de piaţă. Asta în aprecierea noastră pentru ca unele surse din piață văd combinatul ieșean mult, mult mai sus.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

bogdanpitigoi89Bogdan Pitigoi este cel mai mare dealer auto din Moldova (reprezinta 13 marci auto vândute în mai toate judetele din NE). A vândut aproape 4000 de mașini noi în 2018 (record absolut pentru Moldova) ajungând la peste 70% din vânzările pe piața Iașului, a consolidat și divizia de mașini second-hand, apoi a lichidat toate datoriile pentru cei 17.000 mp de show-room-uri. Toate acestea duc valoarea business-ului TESTER - CASA AUTO la minim 75.000.000 euro
         

Dar Pițigoi este si un mare operator pe piata imobiliara -  are 30.000 mp de birouri clasa A și primul parc logistic din Moldova (hale de 23.000 mp, platoforme industriale și birouri). La prețurile pieței, divizia sa de imobiliare face lejer 60 milioane euro.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Mai multe Articole...

  1. Topul celor mai bogate 10 familii din lume. Americanii, francezii si germanii fac legea
  2. O zi din viaţa celui mai bogat om din istorie. A câştigat într-o singură zi 6,44 de miliarde de dolari şi încă spală vasele după cină
  3. Forbes dă dreptate Topiasi: Iulian Dascălu e miliardar
  4. Da, se poate și invers: o firmă din Iași a început să aducă specialiști din Cluj și apoi să exporte textile în China
  5. Maricel! Chirică! Știați asta? Un bogătaș local a mutat 9.000.000 de euro de la Iași la Bârlad pentru că l-a convins primarul de acolo
  6. Milionar în euro dar țepar ca țiganii
  7. Firma 100% ieșeană care ar valora 1 miliard de euro zice că are rădăcini nu în epoca lui Ștefan cel Mare ci în cea a lui Burebista
  8. Halal bogătaș: se dă proprietar de ”mall” dar trage țeapă după țeapă până își pierde nevasta limuzina iar averea îi este scoasă la executare
  9. Încă un mare bogătaș al Iașului a fost condamnat la închisoare
  10. Patronul DAS Iași își evaluează firma la 15,7 milioane euro, jumătate din minimul indicat de TopIasi
  11. Regina Pașcaniului vrea să-și lase prințesa în fruntea imperiului scaunelor auto pentru copii
  12. Cocalarul nr 1 al Iașului
  13. O afacere gigant coaptă de un ieșean și un fost premier confirmă că un alt ieșean a depășit miliardul de euro
  14. Jack Ma, fondatorul Alibaba Group, a redevenit cel mai bogat om de afaceri din China
  15. Ei sunt cei mai bogaţi regi ai lumii
  16. O firmă 100% ieșeană ar valora un miliard de dolari dacă ...
  17. Salt spectaculos în topul celor mai bogați ieșeni
  18. Miliardarul care a decis să se RETRAGĂ din lumea afacerilor și să își DONEZE averea
  19. Cei mai mulți milionari ai lumii locuiesc aici. Orașul care a detronat New York-ul
  20. KOSAROM investește 80 milioane euro pentru triplarea producției cărnii de porc.
  21. Valoarea PALAS este de peste 500.000.000 euro, confirmă un superconcurent al lui Iulian Dascălu
  22. Capitalism pur, nu de cumetrie: Tigrul Pascaniului construieste hangare pentru avioane si depozite alimentare in Islanda
  23. Cei mai bogaţi părinţi din lume: Părinţii lui Jeff Bezos au investit în firma fiului lor în 1995, iar randamentul investiţiei a ajuns la 12.000.000%
  24. Ce s-a ales de AVEREA celui mai bogat român din toate timpurile
  25. Cine este cel mai bogat om din Asia, care l-a depășit pe fondatorul Alibaba, Jack Ma
  26. Jeff Bezos a ajuns cel mai bogat om din istoria modernă
  27. Warren Buffett a pus 3 miliarde de dolari în conturile fundaţiei de caritate condusă de Bill Gates
  28. "Americanul" care sparge topul celor mai bogati ieseni
  29. Spitalul Arcadia și-a majorat încasările cu 27% (2)
  30. Spitalul Arcadia și-a majorat încasările cu 27%
  31. Cea mai bogată familie din lume îi bate pe Gates, Bezos și Buffett. Ce afacere deține
  32. Cel mai nou tigru industrial al Pascaniului bifeaza doua locuri 1 la nivel national
  33. Mogulul auto al Moldovei forteaza preluarea Renault
  34. Mare producator iesean de carne: "si Occidentul maninca salam cu E-uri pentru a face economie"
  35. Regele iesean al mall-urilor a deschis la Timisoara cea mai moderna parcare supraterana din tara. O amortizeaza in 4 ani
  36. Vine criza? Un milionar iesean, posesor de Bentley, si-a luat Rolls Royce spre disperarea unui şmecher cu Ferrari
  37. Firma ieseana ofertata pentru 300.000.000 euro de catre arabi
  38. Ar fi putut fi cel mai bogat om din lume, dar s-a speriat şi a vândut businessul apoi a dispărut. Dupa 14 ani spune de ce a luat aceasta decizie
  39. SURPRIZE - 12 mari firme din Iaşi au prins un loc în TOP 1000 de companii
  40. Regele iesean al mall-urilor a trecut de miliardul de euro, anunţă indirect nişte evrei foarte tari
  41. Dascălu are oficial "armată proprie"
  42. Cum a reuşit acest om să câştige cu o metodă foarte simplă 13,6 miliarde de dolari
  43. O firmă din Iaşi este pe cale de a fi cumpărată de un fond de investiții din Abu Dhabi într-o tranzacţie ce poate ajunge la 250 – 270 mil. Euro
  44. Povestea celui mai bogat român. Bogăţia lui depăşea valoarea a nouă tone de aur și împrumuta deseori statul
  45. Cel mai mare constructor al Iaşului
  46. Maricel Popa - "ţeparul" care a plătit impozite de 80 de milioane euro
  47. Un ieşean începe în câteva zile şantierul primului zgârie-nori adevărat din România
  48. Extremele celui mai mare grup industrial ieşean: 2017 - an de excepţie și locul 9 în topul bogătașilor ieșeni, dar 2018 începe cu un cutremur violent
  49. Cel mai bogat ieşean care NU are afaceri cu statul
  50. "Cel mai mai bogat arab din Moldova" - locul 10 în topul bogătaşilor ieşeni
  51. Ieşeanul înţepat la conducta cu bani a americanilor
  52. Creatorul brandului economic nr 1 al Iașului - Constantin Deleanu, locul 7 în topul bogătașilor ieșeni
  53. Noul "stăpân" al gazului din România - locul 6 în topul bogătaşilor ieşeni
  54. Cei mai bogaţi evrei din Moldova - locul 5 în topul bogătaşilor Iaşului
  55. Furnicuţa Piţigoi - locul 4 în topul bogătaşilor Iaşului
  56. Apostolii cărnii - locul 3 în topul celor mai bogați ieșeni
  57. Locul 2 în topul bogătaşilor ieşeni este omul americanilor în România
  58. Trump de România
  59. Cei mai bogaţi ieşeni 2017
  60. Miliardarul care a cumpărat într-un an jumătate din producția de BMW, Rolls-Royce, Ferrari și Lamborghini
  61. Cum arată casa celui mai bogat om din România. Locuinţa este absolut impresionantă
  62. Parc de agrement cu gradina zoologica, pe 35 de hectare, pentru angajatii afaceristului Viorel Blajut
  63. Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din lume, devansându-l pe Bill Gates
  64. Cei mai bogați americani continuă să se îmbogățească, însă nu și Trump (Forbes)
  65. Firma ieşeană vânată de chinezi ajunge la venituri de 380.000.000 în 2017
  66. Minim 400.000.000 euro e valoarea Iulius Mall - estimarea unui consultant în top 3 mondial
  67. Insolvenţă pentru altă firmă a lui Comănescu
  68. Regele ieşean al mall-urilor a băgat primele 3.000.000 de euro în super PALAS-ul copt în centrul Bucureştiului
  69. Brandul nr 1 al Iașului a înregistrat un profit fabulos anul trecut
  70. Cum arată şi cu ce se ocupă cele mai bogate femei din lume
  71. Bill Gates tocmai şi-a donat 5% din avere
  72. Bill Gates nu mai este cel mai bogat om de pe planetă. Cine l-a detronat? A câştigat 24,5 miliarde de dolari în 6 luni
  73. Familia Fiterman din Iaşi face 30 milioane euro din producţia de medicamente
  74. Avem oficial un ieşean miliardar
  75. Brânză de la Ted Construct este suspectat de Finanţe că a devalizat firma înainte de insolvenţă
  76. Majorarea salariului minim i-a scos din cont 1.000.000 de euro așa că vrea să să pună roboți în locul oamenilor
  77. Chinezii vin oficial la KOSAROM
  78. Brandul economic nr 1 al Iaşului: "nu vom vinde nici o acțiune străinilor, suntem naționaliști. Au fost multe fonduri de investiții, dar nu ne vindem"
  79. Milionar în euro din garda nouă, cu năravuri penale din anii '90. Afaceristul Bogdan Cihodaru, trei ani de închisoare
  80. Cea mai bogată româncă din lume. Miliardara trăieşte într-un palat de 15 milioane de dolari
  81. Şi-au sporit averea cu peste 3 miliarde de dolari într-o singură zi
  82. Analişti: Vladimir Putin ar putea avea o avere mai mare ca a lui Bill Gates
  83. România are deja peste 11.000 de milionari în euro
  84. Cum arată “băieții deștepți” din China. La numai 39 de ani, un trader de petrol realizează venituri de 38 miliarde dolari
  85. Un ieşean a luat moka de la stat 17.000.000 euro anul trecut
  86. Un ziarist ieşean descoperă milioanele de euro învârtite de Dragnea jr.
  87. Un ieşean sparge totul şi face cea mai înaltă clădire din ţară
  88. Primul ieșean proprietar pe un yacht regal
  89. Unul din cei mai bogaţi români a murit
  90. Ei sunt cei mai avuți oameni din lume! Sunt mai bogați decât jumătate din populația globului
  91. Un fost sponsor al Poli Iaşi a scos dividende de 30 milioane euro în 2016
  92. Moartea celui mai bogat om din Israel, de origine română, a dus la împărţirea averii între cei doi fii. După cinci ani: unul este un câştigător, celălalt este un ”loser”, după ce a pierdut 3 miliarde de dolari
  93. Primul ieșean proprietar pe un yacht regal (2)
  94. Cei mai bogaţi oameni din lume au pus ochii pe România
  95. Un ieşean în topul celor mai bogaţi 10 români
  96. Averea încă unui ieşean sare pragul psihologic de 100.000.000 euro
  97. Averea netă a lui Dascălu era la finalul anului 2015 de minim 500 milioane euro
  98. Cum poate rămâne Dascălu proprietar la PALAS fără datorii la bancă
  99. Ţiriac a cumpărat Ferrari-ul „suprem”, de 1,6 milioane de euro. Miliardarul este singurul român care şi-a comandat oficial maşina
  100. DNA i-a tăiat din aripi, dar Mardarasevici nu s-a prăbuşit ci dimpotrivă

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected