iasi
Iaşul a crescut mult în ultimii 20 de ani, dar dacă ne uităm la alte oraşe similare - Cluj şi Timişoara, spre exemplu - ne dăm seama că noi mergem cu viteza a 2-a împiedicat iar alţii cu viteza a 4-a
Citeste mai multe articole din: OPINII
Primaria Iasi
 
DNA a descins iar în Primăria Iaşi. A n-şpea oară. Orice om normal la cap ar fi intrat în fibrilaţii dacă în curtea sa intra DNA de măcar 10 ori mai puţin decât în cea a PrimărieiPrimarul Iaşului pare însă de pe altă lume, el a ajuns să se laude cu fiecare nouă anchetă anticorupţie
Citeste mai multe articole din: OPINII
urtoi in sant
 
De vreo două săptămâni câţiva activişti, cât degetele de la o mână dar cu 2 ştampile de şefi de ONG la dispoziţie, consumă energii colosale. Ei pretind că luptă pentru autostrăzile Moldovei dar eu văd că singura lor ocupaţie este să tragă în Cătălin Urtoi. În loc să facă mitinguri, pichetări pe la ministere, adrese către oficialii europeni, să se lege cu lanţuri de sediile PSD şi PNL şi să jure că dacă nu se face autostrada Iaşi - Târgu Mureş ei devin martiri, în loc de toate acestea "sfinţii cu ştampilă" se răfuiesc doar cu un om. Culmea, nu cu ministrul Transporturilor, nu cu vreaun şef de partid care ar bloca A8 ci cu un activist proautostradă dar unul devenit extrem de mediatizat, deci unul care le-a cam "furat Soarele" pretinşilor "sfinţi". 
Citeste mai multe articole din: OPINII
urtoi in sant
 
În ciuda faptului că în ultima vreme au tot curs veştile bune despre autostrăzile Moldovei cei câţiva activişti ieşeni proautostradă s-au încăierat iar. Doi preşedinţi de ONG au semnat un "comunicat" de excomunicare a lui Cătălin Urtoi, unii membri de ONG au sărit în sus că n-au fost consultaţi şi că de fapt Urtoi e bun deci ar trebui exclus Ionel Apostol, apoi dă-i cu păruială pe Facebook.
      
Nici măcar nu contează cine are dreptateimportant este că la Bucureşti, acolo unde se iau deciziile, se râde acum şi cu fundul de aceşti activişti. În loc să fie uniţi şi să aibă acţiuni care să-i facă să tremure pe birocraţii de la Bucureşti, mâna de activişti de la Iaşi se ceartă. Şi se ceartă pe ce? Pe faptul că unul - Urtoi- e mai mult în lumina reflectoarelor decât alţii - ex. Apostol - care nu prea fac nimic concret pentru A7 şi A8 dar ar vrea statuie.  
Citeste mai multe articole din: OPINII
pnl bilant alexe 2
 
 La scurt timp după terminarea sărbătorilor Iaşului, PNL a făcut socoteala şi a ajuns la concluzia că Sfânta Parascheva s-a învechit şi trebuie ceva nou, cool. Iar în seara de 23 octombrie cerul s-a rupt (la ordin de partid) şi la Iaşi a (fost) pogorât Sfântul Costel de Tablă. 
Citeste mai multe articole din: OPINII
download 1
 
Videochat-ul favorit al primarului de Iaşi difuzează brusc reclame pentru proiectul imobiliar promis de 2 ani de grupul IMPACT. Ciudat este că deşi e răs-răs promis, respectivul proiect nu a trecut încă nici măcar de faza "rupt buruienile", darămite săpat groapă ori turnat betoane, aşa că reclama este doar "pe vorbe". 
Citeste mai multe articole din: OPINII

Mai multe Articole...

  1. Elitele pure trag iar Iaşul în jos
  2. Pleacă nişte hoţi şi vin alţi hoţi - asta e politica de Bahlui
  3. "Iasi, destinatia anului"
  4. Cel mai slab partid din istoria Iasului
  5. Nicolae Ciucă de Bahlui
  6. Un primar ca Schrotter
  7. Nici PSD nu-l mai vrea pe Chirica, atât de penal e. Deci cu cine câştigă Maricel alegerile?
  8. "Prioritatea e să ne mărim salariile, deci nu vom face nici un pod nou" - Chirica. "Vom face noi un pod, pe banii noştri, şi-l donăm oraşului" - Dascălu
  9. "Miliardele" lui Maricel şi Costel, filă nouă din volumul "Poveşti nemuritoare de Bahlui!
  10. Cât s-a Putin-izat Iaşul
  11. Eu nu plec din România
  12. Dedesubturile prăbuşirii lui Chirica
  13. Au murit baronii Moldovei
  14. Pe 24 ianuarie vedem în ce prăpastie a căzut Iaşul
  15. #VOCILEMOLDOVEI „I have a dream”
  16. Cel mai penal primar de mare oraș din țară
  17. Generalul Ciucă, prins în focul încrucișat dintre Arafat și Rafila
  18. Miracolul serviciilor? O ieșeancă demisionează după 15 ani la bancă, își face o firmă de consultanță apoi are bani să cumpere spațiu publicitar în Time Square pentru a ura ”La Mulți ani” românilor
  19. Activist civic: ”dacă facem în Moldova un teren de golf, se ține Johannis de cuvânt și începe autostrada Iași - Târgu Mureș?”
  20. Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit
  21. Chirica = Tilică frînarul
  22. Iașul nu mai crede în vorbe, domnule Mihai Chirica! Teren pentru clădirea Operei Naționale!
  23. Stă mai bine sau mai prost Iașul după ”alegerea” de noi șefi locali la partidele de guvernământ?
  24. E cumplit cu Alexe și Chirica? Din păcate, nici cu Muraru și Chichirău nu e mai bine, dar le dă Schrotter un exemplu
  25. Săptămâna trecută s-au petrecut lucruri pe care niciodată nu le-am văzut în orașul meu
  26. Omul care a schimbat Iașul așa cum nu a mai făcut-o nimeni
  27. Oamenii care visează și împing Iașul înainte
  28. Dragnea = NIMIC. Dar Chirica?
  29. PESA, bine (c)-ai venit la Iași!
  30. La lună se ajunge cu racheta nu cu 1.000.000 de biciclete sau cum să ridicăm Iașul dacă la volan sunt Chirică, Tablă și Cozet
  31. Ce e mai util? Un PSD-ist discret, un liberal hoț sau un USR-ist habarnist
  32. Cea mai slabă clasă politică din ultimii 30 de ani ai Iașului
  33. Șansă uriașă: 2 USR-iști pot rămâne în istorie drept salvatorii Moldovei
  34. Cum e stăpânul așa e și sluga sau politicieni vs jurnaliști la Iași
  35. De ce nu cred in succesul miscarii A8 de la Iasi si cum ar trebui sa fie o astfel de initiativa sociala – sinteza de ganduri si argumente –
  36. Ultima șansă a Iașului de a avea autostradă
  37. Iașul este acum un Vaslui mai populat
  38. ”Costel Al...i Baba și cei 40 de cumătri” sau ”cum a ajuns PNL noul partid al hoților”
  39. Dacă Alexe chiar ar iubi Iașul...
  40. Follow the money
  41. Marii câștigători și perdanți ai alegerilor parlamentare din 2020
  42. Împăratul Iașului e gol
  43. La Iași e mai rușinos să recunoști că ești membru PNL decât membru PSD
  44. Chirica nu e nici măcar Simirad, darămite Nichita, în timp ce Alexe ar vrea să fie Adomniței dar....
  45. De ce vorbește Chirica de ”droguri și băutură”? A înțeles că va fi măturat de Sistem. Să vedem cine va fi pus în loc
  46. Eșecul școlii online e o nouă ticăloșie a statului român
  47. În timp ce peste un milion de angajați din sectorul privat și-au pierdut locul de muncă, salariile bugetarilor au crescut cu peste 2 milarde de lei
  48. Ipocrizia președintelui Iohannis în dosarul 10 august: a venit momentul decontului politic pentru numirea procurorilor-șefi controversați
  49. NYT: Care va fi țara care va triumfa într-o epocă post-pandemică? Pont: Nu e China sau SUA
  50. Alegeri in stil bahluian: doar DNA-ul sau coronavirusul pot schimba zeii politici ai Iasului
  51. Cocoțați pe ”valul lui Klaus” liberalii ieșeni gafează iresponsabil și ușurează apariția unui primar bombă
  52. Politică de Bahlui: după ce a cumpărat voturile PSD și PNL, Mihai Chirica ia ”la ofertă” și ”locomotiva” PLUS
  53. Socola și-a făcut secție la Palatul Victoria
  54. Propunerea unui părinte de elev în clasa a VIII-a: cum putem ajuta copiii sa treacă această evaluare națională, clasa si bac-ul ?
  55. Cum a ajuns Chirica mai tare decât Johannis? Curvăsăreală pe bani extrem de mulți
  56. Coronavirus la PNL
  57. Un altfel de sondaj Chirica vs Bodea
  58. Cum promovăm tinerii în Guvern sau alte funcții importante? Pe plocon de sute de mii de euro sau pe merit? PNL Iași înclină spre prima variantă
  59. Un gest normal față de Iulian Dascălu dar mai ales față de Iași pe care Mihai Chirica nu l-a făcut
  60. Iași, Capitala Bâlciului din România
  61. Sistemul se leapădă oficial de Chirica: Acum are liber DNA la anchetat?
  62. DNA: da, dormim pe salarii imense dar voi sunteți de vină.
  63. OPINII.ΠKANT BĂDĂRANII! PREMIERĂ LA PALATUL ROZNOVANU.
  64. Dunwell: Lipsa infrastructurii a facut ca Moldova sa fie pusa pe o lista de asteptare de catre marii dezvoltatori de spatii logistice
  65. Efectul politicienilor slabi: ca business Iașul e acaparat de corporații, iar ca dezvoltare publică bate pasul pe loc. PNL poate schimba ceva?
  66. Coșmarul bugetarilor din Iași: ”știi pe cineva de lângă «Cozet»?”
  67. După dublarea salariilor bugetarilor, PSD mai ia o decizie șoc: programul ”Rabla” devine ”Elicopterul” pentru cei din Moldova
  68. Cum rămân în istorie șefii Iașului
  69. Am fost într-un tur al Casei Poporului pentru străini ca să văd ce se spune despre Ceaușescu
  70. Iohannis a declanșat ”opțiunea nucleară”: cum folosește toată forța distructivă a PSD fix împotriva PSD
  71. INVATATURILE LUI DRAGNEA CATRE ROMANI
  72. „Furărul” și „derbedeii”: cum am văzut mitingul PSD de la Iași din partea cealaltă a baricadei
  73. Ce i-a transmis lui Dragnea o mamă cu trei copii care a fost la mitingul de la Iași
  74. Arhitect cunoscut: ”Primarul IASULUI este complicele Mafiei speculatilor imobiliari”
  75. In Paris sunt 1 milion de masini cu virsta peste 20 de ani
  76. Dan Pavel despre clasa politica romaneasca
  77. Șeful unui mare producător de medicamente: ”Facem pariu că România va avea în 2019 o creştere economică de 6%?”
  78. Până și PSD-iștii admit că Iașul e ciuca bătăilor în guvernarea roșie
  79. Puterea presei serioase
  80. Ce vor face martorii?
  81. Are nevoie Moldova de un partid regional?
  82. Jocul de-a amnistia. Complicata situatie a unui lider de partid care distruge o tara ca sa scape de inchisoare
  83. Un record de trafic, un mare avertisment pentru toți cei care nu sprijină autostrada și cum riscă Popa să nu îl ajungă pe Adomniței
  84. ZF: ”De ce nu ia Guvernul PSD banii UE pentru autostradă? Primarii de comune, șefii CJ și miniștrii sunt drogați cu fonduri publice pentru care nu răspund”
  85. La gunoi cu mai toți politicienii locali
  86. De câţi politicieni penibili e nevoie pentru a tăia o biată pănglicuţă în fundul judeţului
  87. OI, nu parlamentari. Ghiul, nu autostradă și aeroport
  88. Tigrul platanului. Sau cea mai simplă lecție privind răul corupției românești
  89. Epica vânătoare a unui Audi înmatriculat în Suedia
  90. De ce a fost posibil Pogromul de la Iaşi? Rolul intelectualităţii româneşti
  91. Gavrila, Cihodaru si Citea par cazuti din Luna. Pentru ce mai iau salariu?
  92. PSD vs Chirica = Hoțu` și Prostu`
  93. Universităţi, vă acuz!
  94. Chirica a primit o nouă misiune de la "servicii"
  95. Toponimul și istoria - Mărul Discordiei: MACEDONIA/Moldova
  96. Axa Iaşi - Berlin de Ziua Memoriei, 27 ianuarie
  97. Cum se vede din Coreea de Sud unirea României cu Basarabia
  98. După ce au ţepuit copios Iaşul, capii PSD vor să facă paranghelie la Palatul Culturii. Hai să le întoarcem ţepele!
  99. Dezintegrarea Uniunii Europene a început azi
  100. Cine mai poate opri legile justitiei? O posibila solutie in extremis

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected