Sambata, 26 Noiembrie 2022 09:20
În ciuda faptului că în ultima vreme au tot curs veştile bune despre autostrăzile Moldovei cei câţiva activişti ieşeni proautostradă s-au încăierat iar. Doi preşedinţi de ONG au semnat un "comunicat" de excomunicare a lui Cătălin Urtoi, unii membri de ONG au sărit în sus că n-au fost consultaţi şi că de fapt Urtoi e bun deci ar trebui exclus Ionel Apostol, apoi dă-i cu păruială pe Facebook.
Nici măcar nu contează cine are dreptate, important este că la Bucureşti, acolo unde se iau deciziile, se râde acum şi cu fundul de aceşti activişti. În loc să fie uniţi şi să aibă acţiuni care să-i facă să tremure pe birocraţii de la Bucureşti, mâna de activişti de la Iaşi se ceartă. Şi se ceartă pe ce? Pe faptul că unul - Urtoi- e mai mult în lumina reflectoarelor decât alţii - ex. Apostol - care nu prea fac nimic concret pentru A7 şi A8 dar ar vrea statuie.
Faptul că un al 3-lea ONG ("Moldova vrea Autostradă) le-a atras public atenţia că aduc un mare deserviciu cauzei - autostrăzile - i-a lăsat complet indiferenţi pe ceilalţi, ei trebuiau să scuipe pe omul care le-a furat Soarele.
Dincolo de orgoliile prosteşti ale unora şi naivitatea altora dintre certăreţi, văd un simptom extrem de păgubos. Există oameni care ar prefera să nu se facă nimic, doar ca să aibă ei ce să reclame. În cazul de faţă Ionel Apostol & Dorin Dobrincu pretind că autostrada Iaşi - Târgu Mureş trebuia deja construită şi nici un partid să nu se laude cu ea ci doar cei câţiva activişti care au făcut băşici de la tastat pe Facebook. Ceea ce o utopie.
Suntem în România, ţara unde birocraţia şi politicul sufocă totul. Să crezi că partidul la putere nu se va lăuda cu ceva realizat în mandatul său e prostie, nu naivitate. Azi PSD se laudă cu autostrăzile pentru că aşa e societatea noastră, anul trecut făcea asta USR-ul.
Ieşeanul trimis de ONG-uri la Ministerul Transporturilor, Cătălin Urtoi, a făcut ce a crezut el că e mai bine pentru autostrăzi. Dacă asta a grăbit eliberarea unor documente sau luarea unor decizii care înainte nu se luau nici de-al dracului atunci Urtoi a făcut poză cu Sorin Grindeanu şi i-a distribuit unele postări. Exact la fel cum făcea anul trecut celălalt ieşean din Ministerul Transporturilor, Adrian Covăsnianu, pe vremea când MT era condus de USR şi în pixul lui Drulă stăteau autostrăzile.
Activiştii de tastatură de la Iaşi nu vor să accepte această realitate, în parte şi din cauza unei ranchiuni clare la adresa lui Urtoi. Aşa că au pornit "revuluţia", dar nu împotriva birocraţilor şi politrucilor de la Bucureşti ci a ieşeanului Urtoi. Totul în numele purităţii - "Urtoi e atins de PSD".
Dacă, ipotetic, Urtoi ar fi nominalizat mâine de Klaus Johannis consilier prezidenţial pe domeniul autostrăzilor, iar din acea poziţie ar putea obliga liberalii să se mişte şi ei pentru A7 şi A8? Evident, Urtoi ar distribui comunicatul lui Johannis şi i-ar mulţumi preşedintelui, atunci puritanii ar sări în sus?
Sau, să zicem că PSD l-ar vrea pe Urtoi şef al CNIR, poziţie din care ar păutea grăbi construcţia autostrăzilor. Cred că Ionel Apostol ar fi în stare să-l excomunice iar. Poate şi Dorin Dobrincu. Dar dacă îi întrebăm pe ieşeni, primii 100 pe care-i întâlnim pe stradă, sunt convins că majoritatea covârşitoare va dori să aibă un om "la butoane". Chiar şi pe mâna PSD.
Lozinca "sărac şi cinstit" nu ajută Iaşul. Am pierdut prea multe oportunităţi de dezvoltare văzând cum şmecheri politici de la Bacău, Cluj sau altă parte defilau în timp ce noi eram "săraci dar cinstiţi".
Aurel DOBAŞU
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
OPINII