psd rasturnatVă dor urechile de la cât ţipă parlamentarii PSD la Veorica şi Dragnea să facă autostrada Est - Vest? Nu, bineînţeles că nu. NU se aude nici un "psst", darămite urlete. Dar cumva v-ați săturat de câte ori i-ați văzut pe aceiași parlamentari bătându-se ca leii pentru a obține banii necesari continuării modernizării Aeroportului? Ce săturat! Nimeni dintre parlamentarii PSD Iași nu a încercat vreodată așa ceva. Și dacă nu se bat pentru ce frige la Iași, atunci ce dracu fac parlamentarii PSD locali?

    Camelia Gavrilă ia bani de la Parlament pentru a mitui, ăsta e cuvântul corect, a mitui câţiva ziarişti (Toni, Gachi şi, hai, Ghiocel, deşi ultimul e infractor cu acte nu jurnalist) să o laude că e dreaptă şi verde deşi votează cu infractorii. De asta nu aţi văzut în gazetele celor trei nimic negativ despre absenţa totală din discursul parlamentarei Gavrilă a temelor dureroase pentru Iaşi ori votul ei pentru infractori, dar vedeţi tot felul de comunicate lemnnoase pe teme absurde, de nici Camelia nu le mai ştie. 
    Un alt parlamentar căzut din Lună este, clar, Vasile Câtea. Că e din cauza educaţiei, sau că pur şi simplu a luat-o razna de când se dă PSD-ist important, Câtea s-a remarcat în ultima vreme doar citând copios din Sputnik, agenția oficială a Moscovei şi apoi dându-se cu fundul de pământ că Ardealul se va rupe de România din cauza corupției. De parcă această corupţie nu ar fi emblema PSD-ului ci a guguştiucilor.
    Alt parlamentar dezamăgitor de inutil -  Tudor Cihodaru. Are charismă, are notorietate, probabil că measaje de-ale sale pe tema autostrăzii şi aeroportului ar fi avut mai mult ecou. Ce a făcut medicul erou cocoţat în Parlament? A votat legile favorabile infractorilor şi gata, aici s-a terminat treaba sa pentru Iaşi. 
    Scorţosul profesor universitar Doru Pănescu şi-a tocit 40 de ani coatele prin biblioteci pentru a fi un om respectat, odată dar ajuns în politică este doar un preş pentru mafiotul de Dragnea. Atât de "mult" a muncit pentru Iaşi politicianul Pănescu încât dacă facem un sondaj foarte probabil nici 5% din ieşeni nu l-ar recunoaşte. 
    În acelaşi registru al cvasiinutilităţii se înscriu şi ceilalţi parlamentari ai PSD Iaşi. Cu o mică, foarte mică excepţie, Vasile Toma a încercat la un moment dat să facă ceva galerie pentru autostradă, dar a murit rapid efortul. 
    Ce au făcut însă toţi aceşti parlamentari? Au votat ca oile legile favorabile infractorilor apoi au tăcut tot ca oile când Veorica ne-a mitraliat cu prostii iar Olguţa şi Bacalbaşa au scandalizat Europa cu inepţiile lor. 
    Evident că până şi Câtea râde acasă la el de tâmpeniile Veoricăi, darămite Gavrilă şi Pănescu, aceștias din urmă hohotesc cu lacrimi. Dar în public nici unul din aceşti parlamentari nu a avut demnitatea să spună ce gândește tot poporul: gata cu proştii, se duce ţara la vale. 
    De unde demnitate sau onoare? Parlamentarii de Iaşi ai PSD au fost oi, cu majuscule e mai bine, OI. Nu au făcut nimic pentru judeţ şi nimic pentru ţară, iar când ciobanul care le mână le-a spus că prăpastia din faţă nu e prăpastie oile PSD Iaşi au înghiţit minciuna şi au păscut mai departe banii cetăţenilor. Iar în week-end, când ciobanul a bătut din picior şi şi-a arătat ghiulul, oile s-au îmbulzit să pupe ghiulul. 
    Toți acești parlamentari s-au visat actori importanți care modifică istoria, dar chiar că vor rămâne în istorie, numai că vor fi indicați tot timpul drept OI.

Aurel DOBAȘU  

 
 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: OPINII

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected