CRETA, Heraklion: Muzica orientală ce răzbate din unele localuri îmi aduce aminte de ritmurile turcești; talismanele - ochiul magic și tespihul, pe care le împart cu foștii otomani (deși puțini greci recunosc faptul), oamenii, atitudinea, simpatia demonstrată - totul îmi amintește de Turcia... În aparență se trăiește bine pe meleaguri elene - lumea încă mai știe să se bucure de viață în ciuda crizei care bântuie țara și afectează chiar și acel 40% de restaurante și magazine deschise în extrasezon. În general cafenelele salvează aparențele urbane și întrețin atmosfera mediteraneană. Dar și mai prezentă decât eterna criză este actualmente controversa legată de numele de Macedonia, atât de râvnit de vecinii din nord - o problemă care încinge spiritele chiar și la 900 km de provincia grecească Makedonía...

Știind că este o temă foarte sensibilă, am inițiat un sondaj de opinie ad-hoc într-o elegantă cafenea-patiserie din centrul orașului Heraklion, iar de la comesenii mei până la chelner și la ultimul client, toți s-au simțit obligați să intervină și să-și spună părerea: pentru un jurnalist - o eventuală mină de aur tip “vox populi”, pentru un cunoscător de istorie - un prilej de dureri de cap… Este incredibil cât de bine funcționează ceea ce în Germania se numește “Mundpropaganda”... Nimeni nu cunoaște faptele istorice, dar toată lumea cuvântează - calitatea de “patriot” valorează mai mult decât orice adevăr istoric... Chestiunea Macedonia este una despre care aproape nu se poate vorbi obiectiv cu un anumit segment de populație - cu cei peste 50 de ani, în principiu. Firește, există și tineri care au fost educați în spirit naționalist, însă majoritatea celor cu care am discutat ori nu prea erau interesați de chestiune - Creta fiind atât de departe de epicentrul acestui seism toponimic -, ori nu erau deranjați de posibilitatea existenței unui stat cu acest nume - nota bene (!!), “atâta timp cât nu se încearcă să se modifice istoria!”... Adevărul istoric, monopolul asupra lui Alexandru Macedon și asupra toponimului Macedonia drept exclusiv grec, deci definitoriu pentru identitatea elenă, sunt pentru mulți greci aspecte ireconciliabile cu un stat slav numit Macedonia, care până la urmă a aparținut și el odinioară (parțial) imperiului multietnic al lui Alexandru Macedon. Naționaliștii greci nu pot accepta ca un stat non-grec să le "fure istoria” și să se numească Macedonia... Ca de obicei, este vorba de frică: ce se va întâmpla dacă după nume vor dori și o parte din teritoriu? Turcia râvnește la o bucățică din Tracia, Albania visează la o altă zonă din vestul Greciei. Teama de revendicările teritoriale, de o posibilă dorință de expansiune, generează un patriotism sălbatic (manifestațiile din 21 ianuarie de la Salonic au izbucnit doar la ideea că Tsipras ar fi dispus la un compromis în această problemă!). Bătrânii de la cafenea erau convinși de faptul că Tito a fost cel ce a dat acestei zone a Iugoslaviei numele de Macedonia - și nu din dragoste pentru adevărul istoric, ci dintr-o dorință de ulterioară expansiune. Dacă se va ajunge din nou la așa ceva ? Acești greci afirmă că vecinul de la nord ar trebui să se numească Skopja (deși acesta este doar numele capitalei, nu al întregii țări!), FYROM (o abreviere care și ea include până la urmă toponimul Macedonia), ori chiar Vardar, așa cum, după părerea lor, se numea acest ținut înainte de Tito (zona se numea de fapt Vardar Banovina, ținutul Vardar). Ceea ce nu se știe (și nici nu interesează) în Grecia este faptul că numele de Macedonia a fost dat regiunii devenite stat de către romani, ce au cucerit în secolul al II-lea î.Hr. partea sudică (Macedonia Prima, ce fusese cucerită de Alexandru Macedon), iar apoi cea nordică (numind-o Macedonia Salutaris ori Secunda - ținuturile ce nu aparținuseră imperiului macedonean). Ideea unei Macedonii unite s-a născut în Imperiul Otoman (nu în 2013, așa cum susțin mulți greci) și a continuat să subziste, în ciuda disputării acestui teritoriu de către Serbia și Bulgaria. În 1918 Bulgaria a dorit să cedeze zona Pirin Macedoniei, însă din nou Serbia și Grecia s-au opus. Acest stat minuscul a fost mereu strivit de către vecinii săi mai puternici… Doar în 1943, în cadrul Iugoslaviei, în Vardar Macedonia, s-au inițiat pentru prima oară demersuri spre a recunoaște nația și limba macedoneană. Naționaliștii greci ar accepta așadar orice nume, numai nu Macedonia - iar unul dintre bătrânii cu care am discutat susținea faptul că Grecia, drept stat superior, ar fi îndreptățită la grave represalii în cazul în care vecinul și-ar însuși numele de Macedonia... În acest sens, opinia cetățenilor a rămas la nivel de anii ‘90 - mi s-au citat spusele lui Papandreu, care susținea că vecinii slavi nu sunt greci, ergo nu au nicio legătură cu Alexandru Macedon, iar statul nu se poate numi nicicând Macedonia, și cele ale lui Gligorov, primul președinte al FYROM, care evidenția tot în anii ‘90 diferențele etnice dintre Grecia și FYROM (nereferindu-se însă la nume!). Evident, o paralelă cu situația Moldovei (și a Republicii Moldova) este inevitabilă. Exact acesta a fost argumentul oferit de mine în discuția din acea zi din Heraklion - este vorba de o vastă provincie istorică aflată parțial sub tutela unui stat național (RO) și restul provinciei, auto-declarat republică independentă (Moldova), ce și-a însușit numele și stema întregii provincii istorice, culorile drapelului țării din care a făcut odinioară parte - pentru a nu menționa numele și statuile lui Ștefan cel Mare, destul de prezente în spațiul public din Chișinău. Iar România, firește, nu a protestat - nici măcar în privința drapelului. Într-adevăr, în raportul cu “frații de peste Prut” nu există diferențe etnice, însă în privința toponimiei, analogia cu situația Macedoniei este inevitabilă. De secole, acel popor se numește macedonean, un concept ce nu este la origini unul exclusiv grec. Iar asupra istoriei unui ținut nu există un monopol, toate etniile ce au făcut parte dintr-un imperiu au în comun istoria și toponimele… Monopolizarea unui personaj istoric - îndeosebi dintr-o perioadă istorică în care nici nu exista ideea de stat național și asocierea acestuia cu ideologia naționalistă este o reducție absurdă... În fond, nimeni nu susține că Al. Macedon s-ar fi născut în Skopje... Statuile din Skopje închinate eroului sunt omagii aduse antichității comune, ca și cele închinate Sfinților Chiril și Metodius, creatorii bulgari ai alfabetului chirilic - iar Bulgaria nu a reclamat vreodată faptul statului macedonean. Ceea ce nu înțelege Grecia este că împiedică un stat în mari dificultăți economice să intre “în rândul lumii” și în secolul 21 - un prim pas ar fi începerea tratativelor pentru intrarea în UE, eventual și în NATO (inițiative la care Grecia se opune din pricina toponimului)... Nu ar costa absolut nimic un compromis din partea Greciei în această dispută nesfârșită - minuscula Macedonie (cu cele 2 milioane de locuitori) nu este nici Coreea de Nord amenințând Coreea de Sud, nici Rusia în chestiunea Crimeea, nici America în ofensivă - este un stat cu OAMENI ce vor un viitor... ca orice țară ieșită din comunism - îndeosebi dacă a bătut pasul pe loc în ultimii 25 de ani... Am poposit și în Skopje acum 2 ani, în decembrie 2016, exact în timpul campaniei electorale - iar resemnarea populației, ca și sărăcia ori corupția, erau evidente... Nimeni nu garantează un viitor strălucit odată cu intrarea oficială în Europa - este vorba de speranță, care se află negreșit în afara acestei zone gri balcanice: în direcția UE… Însă dacă DOAR disponibilitatea lui Tsipras de a discuta problema cu omologul său, Zoran Zaev la Davos și dorința de a ajunge la un compromis a scos 90.000 de greci pe străzile din Salonic... Europa este singurul continent în cazul căruia suprafața este invers proporțională față de diversitatea culturală - fiind, în mod paradoxal, și cel în care au loc și cele mai aprige conflicte pe chestiuni anacronice... În Vestul Europei încă se mai poate vorbi de bună vecinătate ori de lipsa de granițe între statele europene; doar Sud-Estul este consumat de acest naționalism vehement, adânc împlântat în inima lumii antice, la urma urmei leagănul civilizației europene și al conceptelor umaniste... ironic, nu-i așa ? Autor: DORINA ACHELARITEI

• < Prev
• Next >