Am un vis: visez că într-o zi cei doi copii ai mei vor trăi într-o Moldovă prosperă şi de unde nu vor dori să emigreze, într-o Românie în care originea lor moldovenească va fi motiv de firească mândrie.

O viziune socio-economică care să promoveze interesele regiunii Moldova nu se poate realiza însă fără reforma regionalizării politice a României, definită prin reducerea puterii de la București în favoarea polilor regionali (‘power sharing’). E nevoie de statuarea în Constituție a unor Guverne (regionale) și a unor Parlamente (regionale), pe model italian, în viitoarele Regiuni Moldova, Transilvania, Muntenia etc. care să coexiste cu Instituțiile centrale ale statului român. Această regionalizare, una în primul rând politică, va fi pentru societatea noastră impulsul capabil să producă suficientă coeziune socială (regională şi națională), pe baza căreia să putem construi proiecte în care să credem, proiecte regionale şi de țară, interregionale europene[1].

PSD și-a propus să-l izoleze pe popularul șef al DSU, iar noul premier trebuie să administreze o relație tot mai complicată între cei doi importanți responsabili cu pandemia. 

După o criză politică de aproape trei luni, declanșată de destrămarea coaliției PNL-USR, în urma demiterii lui Stelian Ion, ministrul Justiției de atunci, de către premierul Florin Cîțu, PSD s-a întors la guvernare.

Dar ce se întâmplă cu adevărat în Palatul Victoria? Care e raportul de forțe între liberali și social-democrați? Reușește un fost general cu puțină experiență politică să se impună în fața unor oameni de partid experimentați și cinici?