Vineri, 22 Aprilie 2022 20:18
În urmă cu două luni şeful naţional al PSD a trecut pe la Iaşi, ocazie de a negocia o reînrolare a lui Mihai Chirica. Acesta din urmă ajunsese primar pe lista PSD în 2016, dar apoi, din motive de dosare penale aflate la unghiuţa mică a lui Klaus Johannis, a migrat la PNL. Ca urmare, o revenire la PSD era greu de explicat public, şi de o parte şi de cealaltă, dar şi Ciolacu şi Chirica voiau un nou mariaj. Toate bune şi frumoase pentru aceşti porumbei, numai că fix în timpul conferinţei de presă a lui Ciolacu pe tema problemelor din PSD Iaşi explodează bomba: DNA îi făcuse un nou dosar penal lui Chirica şi-l suspendase din funcţie.
Vă vine să credeţi sau nu, Ciolacu a aflat abia atunci ce multiplu medaliat este Mihai Chirica la olimpiada penalilor (este oficial parte în 6 dosare penale şi este cercetat, neoficial, în alte câteva dosare bombă). Speriat că a scăpat de balastul de imagine numit Dragnea & co dar era gata să îşi lege de gât alt bolovan cu mari probleme de imagine, şeful naţional al PSD a renunţat pe loc la orice negociere.
Problema PSD-ului rămânea: nu are cu cine să atace Primăria Iaşi. Sondajele spun că la nivelul judeţului alegerile vor fi câştigate sigur de PSD, iar Maricel Popa va reveni ca preşedinte al Consiliului Judeţean, dar în municipiu e ceaţă mare. Formal, favorit pare candidatul USR-ului dar acolo sunt 5 parlamentari şi toţi vor să candideze, başca şi un consilier local (Răzvan Timofciuc). Probabil că Bucureştiul va impune candidatul pentru a curma haosul şi mâncătoriile care riscă să arunce în aer şansa USR de a avea primar de Iaşi.
De la PNL nici nu mai contează cine va candida. Toţi cei care sunt acum acolo sunt în haina lui Şoigu, adică au pupat ghiulul "fraţilor Şpagă", nici un liberal neavând măcar 1% coloană să se delimiteze de Costel Alexe şi Mihai Chirica. "Bonus", PNL nu a livrat nimic Iaşului în ultimii ani deşi are primar, şef de CJ, preşedinte de ţară, premier şi preşedinte al Senatului. Păi dacă nici când s-au aliniat toate astrele Iaşul nu câştigă de pe urma PNL de ce i-ar mai vota candidaţii?
Ca atare bătălia pentru 2024 se va duce doar între USR şi PSD. La nivelul judeţului favoriţi categorici sunt socialiştii, dar pe municipiu USR are prima şansă. USR şi-a bătut până acum joc de toate şansele pe care le-a avut la Iaşi, chiar şi în prezent face la Iaşi politică de amatori (ex: şeful filialei e un tip necunoscut de presă şi poreclit în partid "Şlapul" pentru "distincţia" pe care arată în public). În ciuda acestei serii nesfârşite de prostii, USR are încă şansa de a da o mare lovitură la Iaşi.
Rămâne, evident, şi ipoteza subţire a apariţiei unui independent foarte bine perceput de ieşeni - gen Bogdan Tănasă sau Cătălin Urtoi - care ar putea încurca jocurile, dar eu pariez pe un meci PSD - USR.
Aurel DOBAŞU
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
OPINII
Comments