aurelDupă aproape un an şi jumătate de când Iaşul e condus de PSD-ul ba al lui Mihai Chirica, ba al lui Maricel Popa, sar în ochi două contradicţii flagrante:  
 
1. Chirica câștigă net la impresie - e frumușel, vorbește lin, e curățel, recită străzi și fundacuri, ce mai, ia ochii proștilor. În schimb Maricel e agramat, bolovănos, sare de la o idee la alta, apoi la a treia încât e imposibil de urmărit de către un amărăștean. Şi de aceea Chirica e peste tot - la tv, la radio, pe net - în timp ce Maricel e rara avis în presă.
 
2. În ciuda "popularității", Chirica e manager zero. NU a atras nici un euro de la UE şi nici un leu de la Guvern pentru marile proiecte iar bucata sa de Iaşi e mai izolată politic decât pe vremea lui Simirad. Sinistru record. 
 
În schimb ţeparul şi agramatul Maricel face ce face şi aduce săptămânal la Iaşi milioane sau zeci de milioane de lei. El pretinde că a atras peste 600 milioane euro în ultimul an, dar socoteşte la fel ca Pristanda (ex: nu are nici o treabă cu banii de la APAVITAL - aproape 200 milioane euro). Chiar şi socotit la sânge tot rămâne cu peste 200 milioane euro atrase doar de administraţia sa, majoritatea fonduri guvernamentale. 
 
Bilanţul e simplu: ţeparul, nebunul şi agramatul de Popa este de 100 de ori mai profitabil Iaşului decât spălăţelul şi frumuşelul primar ZERO. Dar dacă se face un sondaj serios în judeţ sunt sigur că majoritatea ieşenilor îl va prefera pe catastroficul manager Chirica. Aşa cum au votat PSD-ul, ieşenii îl vor vota iar şi pe Chirica.
 
P.S.: ca să previn acuzaţiile că aş ţine cu Tiri-plici sau Tiri-pleosc, precizez că m-au dat în judecată atât Maricel Popa cât şi Mihai Chirica, deci vă daţi seama cât îmi sunt de dragi. Asta nu înseamnă însă că nu-l voi lăuda pe Maricel ori de câte ori va aduce la Iaşi bani sau va încerca să scoată judeţul din izolarea în care l-a adus Chirica. Pe TaiTei însă nu am avut pentru ce să-l laud până acum şi nici nu prea cred că mă va convinge în viitor: e mai catastrofă ca manager decât Simirad, iar asta spune totul.  
 
Aurel DOBAŞU

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: OPINII

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected