
Omenirea a produs în anul 2022 peste 62 de miliarde de kilograme de Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE), adică o medie de 7,8 kg per capita. Doar 13,8 miliarde kg dintre acestea, adică 22,3%, au fost colectate și reciclate în mod corespunzător. Reciclarea corectă ar contribui la evitarea procesului de extracție anuală a peste 900 miliarde de kilograme de minereu, iar valoarea estimată a metalelor ce pot fi recuperate este de peste 90 de miliarde de dolari, arată cel mai recent studiu Global E-Waste Monitor 2024, potrivit Asociației Environ.
"De 13 ani, soții Nedea, ambii profesori de biologie, acum la pensie, pregătesc gratuit copii din familii defavorizate pentru a intra la Medicină, la UMF Iași. Perioada de pregătire durează doi ani, deci copiii sunt înscriși la pregătire din clasa a X a. Pe lângă biologie, materie obligatorie la admiterea la Medicină, în cadrul aceluiași program, copiii sunt pregătiți, tot gratuit, la alegere, la chimie sau fizică, de către profesori de specialitate din Iași (pentru detalii dau link în comentarii). Programul pe care l-au inițiat, SAPed (adică Studii Aprofundate pentru elevi defavorizați), a ajutat deja 100 de copii să absolve studii superioare medicale, din care 90 sunt deja medici, 2 kinetoterapeuți și 8 asistenți medicali. Toți, luați din medii care nu le ofereau nicio șansă în viață și ajutați să-și urmeze visurile și să ajute la rândul lor mai departe", a anunţat luni jurnalistul Pavel Lucescu.

Cea mai mare hartă 3D a universului, care cuprinde peste 6 milioane de galaxii, a fost dezvăluită de oamenii de știință, care au declarat că aceasta ridică întrebări cu privire la natura energiei întunecate și la viitorul universului, relatează The Guardian.
Harta se bazează pe datele colectate de către Instrumentul Spectroscopic pentru Energie Întunecată (Desi) din Arizona și conține de trei ori mai multe galaxii decât eforturile anterioare, iar distanțele multor galaxii au fost măsurate pentru prima dată.
Cercetătorii au declarat că, prin utilizarea acestei hărți, au reușit să măsoare cu o acuratețe fără precedent cât de repede s-a extins universul în diferite momente din trecut.

Oricât ar părea de cinic și de dezmăgitor, adevărul este că zonele marine protejate prin lege nu au oferit niciun fel de beneficiu populațiilor de pești și de corali care fuseseră afectate de poluare și de pescuitul industrial. La o astfel de concluzie au ajuns specialiști de la mai multe centre de cercetare din SUA, după ce au analizat situația din nu mai puțin de 111 astfel de arii protejate, din Marea Caraibilor.

Lipsa somnului sau somnul neodihnitor, este fapt deja dovedit, pot duce la o serie de afecțiuni grave, unele chiar cu capacitatea de deveni cronice sau de a duce la decesul persoanei afectate. Însă majoritatea studiilor de profil se axează pe o singură caracteristică a somnului la un singur moment în timp, riscând să piardă informații cheie. Asta o spun mai mulți cercetători din SUA, într-un studiu coordonat de specialiști de la Universitatea din Pennsylvania, studiu care a fost publicat în revista Psychosomatic Medicine.

Bolile renale au cunoscut o recrudescență atât de puternică în ultimii ani încât se poate vorbi despre o veritabilă pandemie. Cel puțin asta susține un grup internațional de cercetători, susținut de cele mai importante organizații de profil de lume (Asociația Internațională de Nefrologie, Asociația Americană de Nefrologie și Asociația Renală Europeană), într-un studiu recent publicat în Nature Reviews Nephrology.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…