
Phobos și Deimos, cei doi sateliți ai planetei Marte, se află în centrul unor dispute privind originea lor încă de când au fost descoperiți. O variantă spune că au fost capturați de Planeta Roșie. O alta spune că au fost produși în urma impactului cu corpuri cerești de mari dimensiuni. Niciuna dintre variante nu a reușit însă să fie general acceptată în mediul științific.
Pentru a rezolva această dispută, Japonia va lansa la 24 septembrie 2024 o misiune spațială cu numele „Martian Moon eXploration” (MMS), ocazie cu care va fi testat și noul model nipon de rachetă H-3. Dacă totul funcționează conform planului, racheta va intra pe orbita marțiană în 2025, apoi pe orbita lui Phobos, pentru ca o sondă să fie trimisă pe suprafața satelitului pentru a colecta mostre de sol. Se extimează că mostrele vor ajunge în Terra în anul 2029.
Misiunea va fi o reeditare la scară amplă a unei alte reușite prin care Agenția Spațială Japoneză (JAXA) a reușit să aducă pe Terra mostre de la asteroidul Ryugu. Apoi, dacă se dovedește că mostrele de sol prezintă o compoziție chimică similară cu cea a solului marțian, atunci devine cert că ipoteza impactului este cea adevărată. Mai mult, va oferi șansa cercetătorilor de a studia cel mai primitiv material marțian.
Cititi mai mult pe hotnews.ro

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…